Evenimente

Ansambluri folclorice din Tahiti, Panama, Georgia și multe alte țări, pe scena din Iulius Gardens

Obiceiurile și tradițiile populare din 13 țări vor fi prezentate în această săptămână în Timișoara, Capitală Europeană a Culturii în 2023. Ansambluri folclorice, de pe patru continente, vor veni în inima Banatului în cadrul „Festivalului Inimilor”, iar Iulius Town găzduiește în acest an o parte dintre spectacolele acestora. Evenimentul are loc în mai multe zone din oraș, iar în Iulius Town vor fi momente artistice, în fiecare zi, în perioada 5 – 9 iulie 2023, începând cu ora 17.00.

Fidelity by Iulius

„Festivalul Inimilor” a ajuns la cea de-a 32-a ediție și, ca în fiecare an, folclorul mondial este sărbătorit în Banat alături de mai multe ansambluri venite din toate colțurile lumii. Astfel, în perioada 5 – 9 iulie, artiști din 13 țări, de pe patru continente, vor susține spectacole în mai multe locații din Timișoara, punând în valoare tradițiile și obiceiurile țărilor de unde vin.

RETIM

În parcul din Iulius Town, pe toată perioada festivalului, vor avea loc demonstrații artistice ale ansamblurilor folclorice, în fiecare zi, începând cu ora 17.00. Miercuri, 5 iulie, pe scena din Iulius Gardens vor urca AnsamblulVilla de Madrid” din Spania și AnsamblulJosè A. Corella”, venit din Panama. Ziua de joi îi aduce pe artiștii AnsambluluiGeorgienii Zburători” din Georgia, dar și pe cei din AnsamblulHei Show Tahiti`Ori” din Tahiti. Tradițiile balcanice vor putea fi văzute vineri, puse în scenă de AnsamblulIvan Velev” din Bulgaria și Ansamblul Elassonas” din Grecia. Sâmbătă, AnsamblulBranko Krsmanović” va reprezenta Serbia pe scena din Iulius Gardens, urmat de AnsamblulHasad”, Turcia. Reprezentațiile se vor încheia duminică, cu AnsamblulLaza Nancic” din Serbia și AnsamblulEszterlanc” din Timișoara.

În caz de vreme nefavorabilă, toate momentele artistice se vor muta în Iulius Mall.

Sâmbătă, 8 iulie, de la ora 16.00, tot în cadrul „Festivalului Inimilor”, va avea loc un workshop de zumba susținut de ZES Steve Boedt, maestru belgian de zumba, cunoscut peste tot în lume și Claudiu Guțu.

Descoperă folclorul mondial la „Festivalul Inimilor” și bucură-te de spectacol în Iulius Town!

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:

Lasă un răspuns