Două dintre cele mai reprezentative obiective din județul Timiș se află în competiția finală pentru titlul „Destinația Anului 2026”, una dintre cele mai importante inițiative de promovare turistică din țară.
Peste 250.000 de voturi au fost deja exprimate, într-o cursă strânsă, aflată în ultimele zile de mobilizare.
Printre finaliști se numără Bastionul Maria Theresia, înscris la categoria ”Landmark”, și Conacul Mocioni, care concurează la categoria ”Sanctuare ale Istoriei”.
”Potrivit clasamentului intermediar, Conacul Mocioni se află în topul categoriei sale, alături de repere istorice importante precum Castelul Peleș și Cetatea Alba Iulia. În același timp, Bastionul Maria Theresia se menține în plutonul fruntaș la categoria „Landmark”, concurând cu simboluri naționale precum Ansamblul sculptural Constantin Brâncuși, Biserica Neagră și Cazinoul din Constanța”, au transmis reprezentanții Visit Timiș.
Voturile se mai pot exprima până sâmbătă, 25 aprilie, pe platforma oficială a competiției, alegând minimum cinci categorii. Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul Galei Destinația Anului 2026, care va avea loc pe 14 mai, la Cazinoul din Constanța.






