duminică, august 30, 2026
Acasă Blog Pagina 363

O veche cetate de pe Clisura Dunării va fi inclusă în circuitul turistic. S-au executat circa 20% din lucrări

0

ADR Vest anunță că forma restaurată a Cetății Ladislau, de pe Clisura Dunării, din Coronini, județul Caraș-Severin, începe să prindă contur, pe măsură ce avansează lucrările inițiate acolo cu bani europeni.

Fortificația, a cărei ruine le puteți vedea în galeria de imagini de mai jos, datează de la 1427-1428.

„Este un proiect complex, care cuprinde consolidarea, restaurarea, conservarea și protecția Cetății Ladislau, realizarea unui punct de belvedere prin amenajarea Turnului 3 de Sud-Vest, conservarea zidurilor și turnurilor cetății cu asize de piatră, amenajarea de platforme și pasarele, construirea unui corp anexă, realizarea de instalații electrice și sanitare, realizarea iluminatului arhitectural și ambiental, amenajarea incintei sitului și realizarea de alei pietonale. Până în prezent s-a realizat un progres al lucrărilor de aproximativ 20% în zonă.”, transmit reprezentanții ADR Vest.
Cetatea medievală va fi introdusă în diverse circuite turistice naționale și internaționale, în vederea creșterii numărului de turiști, și este prevăzută diversificarea serviciilor culturale prin organizarea și desfășurarea a minimum patru evenimente anuale periodice, cu accent pe păstrarea tradițiilor locale.
Obiectivul proiectului este de a dezvolta turismul în zonă prin restaurarea și punerea în valoare a acestui monument istoric și de a crește gradul de informare și interes pentru cultură.
Valoarea totală a investiției este de 19,8 milioane lei, din care 19,3 milioane lei reprezintă finanțare europeană, asigurată prin Regio-POR 2014-2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural.

VIDEO Cozonacul cu nucă și pasca cu brânză care se pregătesc în fiecare an la Săvârșin

0

Pentru sfintele Sărbători de Paști din acest an, Majestatea Sa Margareta, alături de maestrul bucătar Viorica Luciana Călin, oferă două rețete tradiționale, pasca cu brânză și cozonacul cu nucă, pregătite în fiecare an la Castelul Săvârșin. Rețetele sunt păstrate de la dr. Gabriela Duda, mama Principelui Radu.

Cozonacul cu nucă “Gabriela”

Toate produsele trebuiesc să aibă temperature camerei. / Prăjitura are 391 kcal pt 100 g.
Ingrediente pentru aluat :
• 500 g făină albă de calitate
• 250 ml lapte
• 5 gălbenușuri
• 200 g zahăr pudră
• 25 g unt
• 125 ml ulei de floarea soarelui
• 25 g drojdie
• coaja de la 1 lămâie și 1 portocală
• 25 g smântână
• 1/2 baton de vanilie
• 25 g stafide
• Un vârf de sare
Ingrediente pentru umplutura cu nucă :
• 500 g miez de nucă măcinat
• 100 g zahăr pudră
• 3 albușuri
• 30 g cacao
• 75 ml lapte
• 3 pachete mici cu zahăr vanilat
• coaja de la 2 portocale
Modul de preparare :
o Se înfierbântă o treime din lapte și se adaugă în el 6 linguri de făină, mestecând permanent, pentru a nu se face cocoloașe. Se lasă să se răcească.
o Drojdia se dizolva în altă treime de lapte călduț, adăugând o lingură de zahar.
o Se amestecă ambele compoziții până apar mici bule de aer. Se lasă la crescut.
o Se bat gălbenușurile spumă, cu o parte din zahărul pudră.
o Restul de lapte se fierbe la foc mic, adăugând batonul de vanilie tăiat bucăți și restul de zahăr.
o În laptele cu zahăr și vanilie se amestecă încet gălbenușurile bătute, coaja de lămâie și portocală, un vârf de sare, stafidele, precum și prima compoziție (lapte, drojdie, făină).
o Se toarnă totul în bolul mare cu făină, apoi se frământă bine, adăugând din când în când uleiul de floarea soarelui.
o Aluatul trebuie să stea o noapte în bucătărie, la temperatura camerei, pentru crescut.
A doua zi se prepară umplutura de cozonac :
o Se pune la foc mic laptele cu pudra de cacao, mestecând continuu, pentru a nu se face cocoloașe.
o Se bat albușurile cu zahărul pudră și cu 3 plicuri de zahăr vanilat până se obține o bezea foarte consistentă.
o Se pun împreună, într-un bol mare, miezul de nucă, albușurile bătute, concentratul de cacao și coaja de portocală și se amestecă bine cu o lingură până compoziția devine omogenă.
Pregătirea cozonacului :
o Aluatul se împarte în doi bulgări egali. Se întinde prima jumătate din aluat pe un fund de lemn ; foaia de aluat trebuie să fie suficient de subțire și întinsă, ca să cuprindă compoziția cu nucă. Se așază pe aluatul întins jumătate din umplutură, se netezește cu o spatulă și se rulează până ia forma unui cilindru. Se pune deoparte.
o Se întinde a doua parte din aluat și se așază pe ea a doua jumătate de umplutură cu nucă, netezind cu spatula. Se rulează ca un cilindru. Atenție ca marginea foii de aluat să cuprindă bine compoziția cu nucă.
o Cele două cilindre se împletesc unul cu altul, manevrând ușor ca să nu iasă umplutura. Se introduce în forma de cozonac, unsă cu unt și tapetată cu hârtie de copt. Peste aluatul de cozonac se aplică o glazură din 2 gălbenușuri, un albuș, 2 linguri de lapte și puțin zahăr, folosind o pensulă.
o Cozonacul se coace 1 oră la 180 de grade, dar trebuie verificat din când în când, fiindcă nu toate cuptoarele coc identic.
o Este bine ca prăjitura să stea peste noapte în tava ei de copt, înainte de a fi așezată pe un platou de servit.

Pasca cu brânză “Gabriela”

Toate produsele trebuiesc să aibă temperature camerei. / Prăjitura are 178 kcal pt 100 g.
Pentru blat se folosesc 300 de grame de aluat de la cozonac (rețeta alăturată).
Ingrediente pentru pască :
• 1 kg brânză de vaci
• 8 gălbenușuri
• 50 g stafide
• 3 pachete mici cu zahăr vanilat
• coaja de la 2 lamâi și 2 portocale
• 350 grame de zahăr pudră
• o ceașcă de cafea cu smântână
• 3 linguri de făină
• 150 g boabe de cireșe sau vișine conservate în zahăr (opțional)
• 1 ou pentru a unge pasca înainte de a o coace
Cu o zi înainte de preparare :
Brânza se scurge timp de 24 ore într-un tifon pus pe un strat de făină de porumb, într-un bol mai mare.
Modul de preparare :
Brânza scursă se dă printr-o sită obișnuită, pentru a fi omogenă și cremoasă. Se poate folosi un fund de lingură de metal.
Se freacă bine gălbenușurile cu zahărul pudră și cu zahărul vanilat până se obține o compoziție cremoasă și zahărul s-a dizolvat.
Se amestecă brânza, gălbenușurile bătute, coaja de lamâie și portocală, stafidele, smântâna, cele trei linguri de făină.
Rezultatul trebuie să fie o compoziție omogenă, care să aibă aspectul unei creme groase și catifelate.
Daca aveți boabe de cireșe sau vișine conservate în zahăr, puneți în compoziție, astfel încât să se regăsească în prăjitură la fiecare felie.
Se pune compoziția într-o formă rotundă de copt, tapetată cu hârtie de copt, peste care s-a așezat un strat subțire de aluat de cozonac, atât pe fundul formei, cât și pe pereții ei.
Se unge suprafața prăjiturii cu ou amestecat cu puțin lapte, folosind o pensulă de bucătărie.
Se coace 1 oră la 160 grade Celsius.

Este preferabil ca pasca să rămână în forma de copt peste noapte, iar apoi să fie așezată pe un platou.

Pui de urs, găsit lângă un hotel din Herculane. Jandarmii le cer turiștilor să fie precauți

0
Inspectoratul de Jandarmerie Caraș-Severin anunță  că în zona Hotelului Roman, din Băile Herculane a fost găsit un pui de urs.
„Până în acest moment nu se cunosc împrejurările care au dus la prezența animalului în această zonă, fapt pentru care recomandăm turiștilor să evite deplasarea pe traseele turistice din zona „Foisoarelor” și zonele învecinate. In urma discuțiilor purtate cu personalul de specialitate din cadrul Parcului Național Domogled-Valea Cernei, s-a ajuns la ipoteza că în această zonă se află și ursoaica, iar prezența acesteia poate genera un pericol pentru cetățeni”, transmite Inspectoratul de Jandarmerie Caraș-Severin.
Efectivele postului de Jandarmi Băile Herculane împreună cu lucrători din cadrul Poliției Orașului Băile Herculane, au intensificat patrulele în zonă pentru siguranța turiștilor și a localnicilor.
În cazul în care observați apariția unui urs, vă rugăm să apelați numărul de urgenţă 112.

 

Timișoara va avea o clinică de balneologie nouă. Costă 12,8 milioane de lei și va fi gata în 21 de luni

0

A fost adjudecat contractul de execuție pentru proiectul “Extinderea, reabilitarea, modernizarea și echiparea ambulatoriului de specialitate al Clinicii de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Timișoara din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara, prin demolare parțială și extindere orizontală și verticală”.

În noiembrie 2020, a fost lansată licitația pentru desemnarea executantului lucrării și au fost înregistrate 4 oferte. Au fost parcurse etapele de evaluare, iar în urma comunicării rezultatelor a fost înregistrată o contestație în 31.03.2021, respinsă recent de Consiliul Național de Soluţionare a Contestaţiilor, în 26.04.2021 fiind comunicat câștigătorul contractului de execuție a lucrărilor: SC ALEX-DIA CONSTRUCT SRL. Urmează semnarea contractului, care are o valoare de 12.880.071 lei fără TVA, durata de execuție a lucrărilor fiind de 21 de luni.

Spitalul, pentru care primăria s-a luptat ani de zile în instanță, pentru a rămâne în patrimoniul orașului, are două corpuri de clădire (A și B). Proiectul de reabilitare vizează Corpul B, cu regim de subsol (parțial) și parter, construit în anii 1960, destinat activităților de ambulatoriu și având o suprafață construită de 1560 mp.

Se vor realiza: desfacerea/demolarea parțială a zonelor cu cabinetele de electroterapie și secția de hidroterapie pentru a face loc unei noi structuri care să respecte normele necesare instituțiilor spitalicești; reabilitarea zonelor care cuprind bazinul mare, vestiarele, grupurile sanitare și legătura cu corpul A; extinderea pe verticală, prin supraetajarea cu un nivel, a zonelor cu noi cabinete de consultație, legătura cu corpul A, lift exterior; o extindere nouă, cu două etaje pe locul ambulatoriului, care se face pentru cabinetele medicilor, cabinete de consultație, săli de tratament, vestiare, grupuri sanitare, având la parter sectorul de hidroterapie recreat și la celelalte niveluri noi funcțiuni spitalicești. Corpul de clădire își va păstra rolul actual de ambulatoriu și se va realiza o intrare principală din exterior, care va permite accesul direct în ambulatoriu al persoanelor cu dizabilități și accesul cu targa.  Se vor realiza finisaje moderne, se schimbă instalațiile interioare și rețelele de utilități și vor fi achiziționate dotări medicale și mobilier.

În 10.09.2019  s-a semnat contractul de finanțare în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020. Valoarea totală este de 23,7 milioane de lei cu TVA inclus, valoarea totală eligibilă fiind de 10,6 milioane lei. Termenul de finalizare este 31.10.2022.

 

Se redeschide Teatrul Național Timișoara. Ce spectacole puteți să vedeți în luna mai

0

Teatrul Național Timișoara se redeschide publicului după mai mult de jumătate de an în care, într-un context epidemiologic dur, întâlnirea cu spectatorii a avut loc exclusiv în spațiul virtual, prin transmisiuni în direct ale spectacolelor din repertoriul său.

Teatrul Național s-a pregătit pentru această întâlnire, prin urmare, în egală măsură cu bucurie și emoție, anunțăm spectacolele lunii mai: M-am hotărât să devin prost, după celebrul roman al lui Martin Page deschide publicului Sala Mare a Teatrului Național  sâmbătă, 8.05, fiind urmat duminică, 9.05, de spectacolul Cercurile încrederii de Radu Popescu, cu care se deschide Sala 2. În continuare, vineri, 14.05 tot la Sala 2, Teatrul Naţional vă dă întâlnire cu spectacolul Freak show, un one-man show semnat de Florin Piersic jr. Duminică, 16.05, la Sala Mare, Teatrul Național continuă cu spectacolul Mătușa Julia și Condeierul după Mario Vargas Llosa, fiind urmat  vineri, 21.05, la Sala 2 de spectacolul Povestea acelor oameni care într-o seară s-au adunat în jurul unei mese de Radu Iacoban, spectacol prezentat publicului pentru prima dată în formula live. 

Finalul lunii aduce și prima premieră a anului, un spectacol încărcat de emoția și tensiunea așteptării, un spectacol pe care Teatrul Național l-a pregătit în perioada precedentă: Zorba, după celebra poveste a lui Nikos Kazantzakis. Spectacolul, semnat de regizoarea Mihaela Lichiardopol, traduce în limbaj teatral marea sensibilitate a frumoasei povești cretane și, totodată, repune în discuție câteva dintre constantele unei lumi care nu s-a schimbat chiar atât de mult pe cât ne-ar plăcea să credem: violența, însingurarea, dar și iubirea ca forță motrice, ca forță vitală și catalizator al speranței. 

Distribuția spectacolului îi reunește pe actorii Ion Rizea, Matei Chioariu, Alina Ilea, Ana Maria Cojocaru, Cătălin Ursu, Bogdan Spiridon, Andrei Chifu, Victor Manovici, Iuliana Crăescu, Laura Avarvari,  Ana-Maria Pandele Andone, Paula Maria Frunzetti, Luminița Tulgara și Cristian Szekeres.  Echipa de creație este completată de Emil Bejenaru (decoruri), Gabriela Strugaru Popa (costume), Sebastian Hamburger (muzica și video) și Florian Putere (light design).

Premiera este programată vineri, 28.05, la Sala Mare a Teatrului Național, fiind urmată de a doua reprezentație sâmbătă, 29.05.

Toate spectacolele programate în luna mai vor începe la ora 19. Biletele pentru spectacolele Teatrului Național pot fi achiziționate on-line începând de astăzi, 28.04.2021, iar Agenția de bilete „Mărășești” (str. Mărășești nr. 2) se va deschide fizic marți, 4.05, revenind la  programul normal de funcționare: marți – duminică, între orele 11- 19.

Atelierul de turtă dulce! Copii și tineri din Reșița, participanți la o manifestare inedită la Centrul Mansarda

0

Miercuri, 28 aprilie, de la ora 16⁰⁰, la Centrul de Tineret Mansarda Reșița îi invită pe copiii și tinerii din Reșița la un atelier de făcut turtă dulce.

“Facem turtă dulce cu Vlad Gogîltan! Ne pregătim cu spirit de sărbătoare, aducând apoi acasă propria creație de turtă dulce! Vlad Gogîltan este voluntar, îndrumătorul atelierului, iar împreună cu el va fi distractiv ca participanții să-și suflece mânecile și să abordeze această activitate creativă. Toată lumea iubește turta dulce așa că propunem tinerilor o pauză de vacanță sau de la treburile pe care le au de făcut înainte de sărbătorile de Paște și îi invităm să lucrăm în bucătărie. Și ce moment mai bun pentru a face ceva special decât această perioadă? Modelăm aluatul, facem forme, decorăm turta dulce și o punem la cuptor! Lăsăm designerul din noi să-și spună cuvântul, să decoreze propriile creații de turtă dulce cu o selecție de bunătăți comestibile vii și vibrante”, este anunțul Danielei Lupșan, consilier la Centrul de Tineret Mansarda.

Participanții vor învăța cum să facă o glazură de turtă dulce și sfaturi, trucuri, idei de decorare distractive pentru construirea propriilor delicatese și acasă. Până și formele de tăiere, iepurași, ouă uriașe, puișori  sunt făcute tot la Mansardă, cu imprimanta 3D.

Reprezentanții Centrului de Tineret Mansarda din Reșița organizează săptămânal activități la care participă gratuit copii și tineri din oraș, cu respectarea măsurilor sanitare.

 

 

 

Timișoreanul Vlad Neaga câștigă prima etapă 2021 din OMV MaxxMotion MotoRC

0

Nivelul valoric al plutonului din MotoRC crește de la an la an, iar VN Motorsport a trebuit să reacționeze cu toată priceperea pentru a-și păstra poziția de top. Deși nu pornea ca favorit în această primă etapă, Vlad Neaga a realizat o depășire de excepție în ultimul tur pentru a învinge.

VN Motorsport a început sezonul 2021 cu ambiția de a se lupta la vârf, de vreme ce pentru echipă rulau singurii piloți români care câștigaseră curse pe motociclete de 1000cc în stagiunea precedentă – Vlad Neaga și Adrian ”Sinner” Rus. Aceleași aspirații le aveau însă și alte grupări din MotoRC, care veneau cu întăriri considerabile.

Dacă la finele anului trecut ținta era pusă de către toți adversarii pe Neaga, cel ce încheia la debutul său la Stock 1000 un sezon aproape perfect cu 120 de puncte din 125 posibile, presiunea a fost luată acum încă din calificări de pe numărul 1 de concurs odată cu timpul de pole stabilit de Milen Georgiev. Strategiile de cursă au fost adaptate, iar Neaga și Rus au plecat în cursa de 16 tururi cu așteptări măsurate. Campionul de anul trecut se lansa de pe poziția secundă a grilei, în timp ce Sinner întâmpinase probleme în faza secundă a calificărilor și pleca doar de pe 12.

În primul viraj, Neaga a optat pentru o abordare matură și precaută, în timp ce Rus său a avut parte de startul fantastic pe care și-l propusese, ajungând cot la cot cu coechipierul în zona locurilor 4-5. Turul al doilea s-a dovedit crucial în desfășurarea cursei, oferind emoții contrastante echipei VN Motorsport. Pe de o parte, șansele lui Vlad la victorie au crescut în momentul căzăturii liderului Georgiev, însă trei viraje mai târziu s-a încheiat timpuriu evoluția lui Rus, care a pierdut fața în timp ce-și punea în aplicare planul de a încerca desprinderea de fostul campion MotoRC Bogdan Vrăjitoru.

Un tur mai târziu, Vlad Neaga l-a urmat pe George Cațan în momentul în care acesta a găsit breșa în defensiva veteranului Cătălin Cazacu, iar cursa devenea o copie a rundei de deschidere din 2020, cu cei doi exponenți ai tinerei generații luptându-se pentru victorie. Rivalul lui Neaga beneficia de un pachet tehnic net superior de această dată, ceea ce i-a complicat mult misiunea campionului en-titre. A fost nevoie să se ajungă la jumătatea ultimului tur pentru ca depășirea esențială să se producă pe o rapidă schimbare de direcție, victoria fiind deosebit de muncită și de emoționantă pentru întreaga echipă VN Motorsport.

Analiza post-cursă a depășirii asupra lui Cazacu a confirmat legitimitatea manevrei, iar astfel cele 25 de puncte aferente succesului au intrat în contul lui Vlad Neaga. ”Nu mă așteptam să se desfășoare lucrurile astfel – a căzut Milen și am realizat că acum poate câștiga oricine această cursă. Viteza de vârf a lui George nu-mi dădea șanse pe liniile drepte în pofida aspirației, a trebuit să planific depășirea în alte puncte ale circuitului. Vreau să-l felicit pe George pentru cea mai frumoasă luptă pe care am avut-o în MotoRC!” a declarat Neaga.

O scurtă investigație medicală pentru Adrian Rus a urmat în seara de duminică, ligamentele degetului mic de la mâna dreaptă necesitând o perioadă de refacere. Asta nu-i va periclita ambasadorului Michelin Motorsport participarea în cursa următoare, ce va avea loc peste trei săptămâni pe Motorpark România. VN Motorsport ocupă locul al doilea în clasamentul echipelor de la categoria regină Stock 1000 după această primă întrecere, la 11 puncte de gruparea Racing Academy.

La categoria Stock 300, unica prezență feminină a grilei, Diana Maria Sturza, a adunat kilometri importanți pe traseu de-a lungul celor trei zile de concurs, clasându-se pe poziția a zecea într-o dispută cu ceilalți juniori. În cadrul cursei Rookies 1000, Alexandru Daf a plătit prețul unei neutralizări la finele primei sesiuni de calificare, progresând apoi în cursă până pe poziția a 15-a din cei 31 de concurenți, înainte de a se confrunta cu o problemă tehnică la schimbătorul de viteze.

Partenerii echipei: Moto E Motion, DAF Corse Racing Workshop, Michelin Motorsport, prin APR Competition, dealerul autorizat pentru România, Oem Pro Team – Silkolene, SpeedHost, West Competition Racing Promotion.

Vlad Neaga este susținut în acest sezon de Motoboom și Aximoto.

Adrian Rus beneficiază de sprijinul Motodynamics, TwoWheelsHero, Inkoteca, Vision Promo și Teach Little People.

 

A murit Corneliu Murgu, fost director al Operei Naționale Române Timișoara

0

Municipalitatea timișoreană își exprimă regretul pentru plecarea dintre noi a tenorului Corneliu Murgu, fost director al Operei Naționale Române Timișoara

Personalitate  muzicală de notorietate internaţională, tenorul Corneliu Murgu s-a  distins în mod special în peisajul muzicii de operă din România, iar timp de aproape 20 de ani, sub bagheta maestrului Corneliu Murgu, Opera Națională Română Timișoara a devenit o instituție de cultură de  importanță  majoră a orașului. De asemenea, Corneliu Murgu a fost una dintre personalităţile muzicale româneşti de notorietate internaţională, traiectoria carierei sale solistice fiind una spectaculoasă și cu o răspândire geografică impresionantă, cuprinzând cinci continente și strălucind pe cele mai importante scene ale lumii.

Cu profund regret am aflat despre plecarea dintre noi a unui timișorean excepțional, Corneliu Murgu, cel care a condus timp de 19 ani o instituție simbol a orașului: Opera din Timișoara. A fost unul dintre ambasadorii culturali de seamă ai Timișoarei, iar moștenirea lui va rămâne întotdeauna cu noi. Dumnezeu să îl odihnească în pace”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Corneliu Murgu a fost un timișorean care a animat profund spiritul urbei noastre, pentru toate meritele sale, municipalitatea conferindu-i  Titlul de Cetățean de Onoare în anul 2000, pentru contribuţia sa la ridicarea prestigiului oraşului nostru prin prodigioasa activitate artistică atât în plan naţional, cât şi internațional.

Rămâne memorabilă implicarea sa în aniversarea a 20 de ani de la Revoluția Română, atunci când, alături de dl. Ioan Holender și  artiști emeriți, a reuşit să ofere timişorenilor şi ţării întregi un  spectacol de artă totală, cu participarea orchestrelor şi corurilor reunite ale Operei Naţionale Române şi ale Filarmonicii Banatul din Timişoara, un spectacol care a pătruns adânc în sufletul, în memoria şi în sensibilitatea oamenilor care au fost prezenţi atunci în sala Operei, în Piaţa Victoriei sau în faţa televizoarelor, în data de 18 decembrie 2009. Timișorenii îi rămân profund recunoscători pentru toate amintirile de neuitat pe care le-a prilejuit comunității.

Spectacolul aniversar ”Aida”, transmis online de Opera din Timișoara

0

Opera Națională Română Timișoara transmite marți, 27 aprilie, spectacolul aniversar „Aida” de Giuseppe Verdi. Spectacolul, care a avut loc în data de 27 aprilie 2017, a marcat împlinirea a 70 de ani de la înființarea Operei din Timișoara.

Conducerea muzicală îi aparține lui Victor Dumănescu, iar regia artistică lui Ognian Draganoff. Concert maeştri sunt Ovidiu Rusu și Corina Murgu. Participă corul, orchestra şi ansamblul de balet ale Operei Naţionale Române Timişoara.

Spectacolul se poate putea viziona gratuit, de la ora 19.00, pe canalul Youtube, pe pagina de Facebook și pe siteul oficial al Operei Naționale Române din Timişoara, www.ort.ro.

O cramă din Banat îți trimite direct acasă vinurile pentru masa de Paște

0

Idee inedită, în pandemie, din partea unei crame bănățene cunoscută în toată țara. Producătorii de vinuri s-au gândit să vină în sprijinul celor care își doresc o selecție de băuturi de calitate pe masa de Paște, fără ca aceștia să trebuiască să viziteze crama, sau magazinele de desfacere unde găsesc de obicei produsele lor.

Crama Dealul Dorulului din Silagiu livrează celor care doresc vinurile direct acasă, oferind chiar și reduceri pentru acest serviciu. Tot ce trebuie să faceți este să intrați pe site-ul producătorului și să alegeți vinurile pe care vi le doriți pe masa de Paște de duminică. 

Crama Dealul Dorului livrează gratuit în Timișoara și împrejurimi comenzile de vin plasate pe magazinul online. Tot ce trebuie să faceți este să folosiți în comanda dumneavoastră codul de reducere TMGRATUIT. Cum mai multe dintre comunele limitrofe Timișoarei sunt în carantină, cei de la cramă au decis să vină în ajutorul clienților, mai ales că un pahar de vin la masă este sănătate curată.

Despre Crama Dealul Dorului

Crama Dealul Dorului produce anual aproximativ 100.000 de sticle de vin. Podgoria este întinsă pe 17 hectare în producție și include următoarele soiuri de viță de vie: Merlot, Cabernet Sauvignon, Burgund Mare, Riesling Italian și Muscat Ottonel. Pentru a dezvolta un proiect ambițios, în următorii doi ani vor mai intra în producție încă 26 de hectare de viță de vie cu soiurile de mai sus, dar și Fetească Neagră și Sauvignon Blanc.

Crama Dealul Dorului deține un spațiu generos săpat în inima dealului, unde vinurile sunt depozitate la temperaturi optime pentru maturare, așteptând momentul cel mai bun pentru a fi livrate clienților.