INEDIT

Casele unui sat din Banat au fost zugrăvite de 400 de voluntari, în trei zile

Aproximativ 400 de voluntari și-au dat întâlnire la Valeapai, în județul Caraș Severin, la sfârșitul acestei săptămâni. Timp de trei zile,  ei au făcut un adevărat maraton de fapte bune – au reparat, au zugrăvit și au dat culoare caselor din sat.

RETIM

„Pentru noi ca organizatori a fost o ediție destul de dificilă, atât pentru că a fost nevoie de multe reparații, dar și pentru că vremea a fost impredictibilă, cu episoade de ploaie și furtuni, mulți dintre voluntari s-au speriat de prognoze și nu au mai venit. În total, am reușit să finalizăm 26 de case, dintre care la una am refăcut acoperișul”, a spus Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

Fidelity by Iulius Mall

În tot Valeapaiul a fost o forfotă de nedescris, timp de 3 zile, voluntarii au fost primiți din toate colțurile țării, de la Suceava, la Pitești, București și Vâlcea, până la Cluj și Bistrița Năsăud, Reșița și Timișoara. Ei au avut parte de mese tradiționale, pentru că la bucătărie s-a mobilizat o echipă mare din sat, care a gătit local. Voluntarii au fost găzduiți în sat, la localnici, dar și la cort, în zona castelului sau în zona morii.

În ultima seară, DJ Crazy Ciprianu a făcut atmosferă pe platoul amenajat în centrul satului, la castel, cu muzică și jocuri de lumini.

Organizatorii și-au propus să revină la Valeapai pentru finalizarea lucrărilor, reparații și retușuri, dar și renovarea a încă 4 case. Evenimentul de voluntariat va avea loc în perioada 7-8 iulie 2023 iar înscrierile vor fi deschise la finalul lunii iunie.

*****

În acest an, proiectul s-a bucurat de sprijinul sponsorilor principali Azur România și Maxagro și este susținut de sponsorii ZF Group, Forvia-Hella, BRD, Monte Banato, DM Drogerie Markt, Lăptăria cu caimac, Caminota, Safe Fleet, Vitas România, Miruna Internațional, Expodom și Profi. Partenerul principal al evenimentului este Primăria comunei Ramna.

Color the Village/Colorează Satul se află la a cincea ediție și, an de an, are loc într-un sat din Banat, alternativ din județele Timiș și Caraș-Severin. Edițiile precedente au avut loc la Fărășești (2022), Ilidia (2021), Racovița (2020) și Eftimie Murgu (2019). Proiectul Asociației Acasă în Banat este unic în țară și își propune să contribuie la revitalizarea satului românesc și la punerea în valoare a arhitecturii tipice din zona Banatului.

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Despre Asociația Acasă în Banat

Asociația Acasă în Banat a fost înființată în 2018 și își propune să păstreze patrimoniul cultural al regiunii Banat, să redea culoare satului bănățean, să redescopere adevăratele valori ale acestor locuri: oameni buni și gospodari, case frumoase și poveștile lor.

Asociația Acasă în Banat poate fi contactată pe pagina de Facebook sau la adresa de email acasainbanat@gmail.com.

Donații în LEI: RO26BTRLRONCRT0P53069801

Donații în EURO: RO11BTRLEURCRT0P53069801

SWIFT/BIC: BTRLRO22

PayPal: acasainbanat@gmail.com

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:

Lasă un răspuns