Evenimente

Cele mai valoroase piese achiziționate în 2020 sau descoperite de arheologi, expuse de Muzeul Banatului

Muzeul Național al Banatului cu sprijinul Consiliului Județean Timiș vă invită joi, 13 mai 2021, ora 17, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia, la deschiderea expoziției „Patrimonium 2020”. Vor lua cuvântul: Claudiu Ilaș, manager MNaB, Marius Cornea, Raoul Șeptilici și Dan Leopold Ciobotaru, muzeografi și curatori ai expoziției. Vernisajul va fi transmis și online pe pagina de facebook a muzeului.
„PATRIMONIUM 2020” reprezintă o selecţie de bunuri culturale de valoare achiziţionate în 2020 de Muzeul Naţional al Banatului, precum şi piese descoperite de arheologi pe şantierele din 2020. Expoziția ilustrează strategia de achiziții și atragere de donații a unor bunuri culturale pentru îmbogățirea patrimoniului secțiilor de Istorie și Arheologie și al Compartimentului de Arte Vizuale în cursul anului 2020.
Participarea la vernisaj și vizitarea expoziției se vor realiza cu respectarea tuturor măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului (Covid 19).
Expoziţia va fi deschisă la Bastionul Maria Theresia, str. Martin Luther nr. 4, în perioada 13 mai – 30 iunie 2021. Patrimonium 2020 poate fi vizitată de marți până duminică, între orele 10:00 – 18:00. Intrarea este gratuită pentru elevi, studenți și pensionari, pentru celelalte categorii, iar biletul de intrare este 5 lei.

RETIM

Fidelity by Iulius Mall

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:

Lasă un răspuns