Când vorbim de Ciudanovița ne gândim imediat la minele de huilă și mai ales uraniu ce au existat cu zeci de ani în urmă. Acum au rămas doar o amintire. Ne mai gândim imediat la celebra cale ferată montană Oravița – Anina, prima de acest gen din țară făcută pe vremea imperiului austro-ungar. Ne mai gândim la satul și colonia Ciudanovița așezată la poalele munților, mai ales satul fiind acum foarte cochet, retras, aflat într-o zonă de o deosebită frumusețe.
Ne mai gândim și la faimosul viaduct Jitin, o adevărată capodoperă din piatră a căii ferate montane! Acolo trenul trece de pe un versant pe altul printr-o rază a curbei de 114 m! – cea mai strânsă din țară și mult sub limita minimă a curbelor admisă la noi de circa 150 m!
Acestea sunt doar câteva curiozități cu care vei lua contact direct în drumeția din Munții Ciudanoviței. Munții sunt prietenoși, cu altitudini mici, având mai mult aspect de dealuri dar foarte pitorești și cu multiple zone de belvedere!
Drumeția va fi în circuit complet și va avea 2 etape principale:
-Prima etapă de aproximativ 12 km , va fi o parcurgere în arc de cerc a celor 3 dealuri de peste 500 m alt ale satului Ciudanovița, unul mai frumos ca altul. Vom trece peste vârfuri, prin păduri, poieni, pe drumuri de piatră și poteci neumblate. Singura parte mai solicitantă va fi urcușul pe Tâlva Ciudanoviței (550 m alt), unde există sectoare de pantă mai accentuată dar destul de scurte. Urcușul are o diferență de nivel de 300 m și va fi pe al 2-lea din cele 3 dealuri!
-A doua etapă, de circa 7,5 km se va desfășura pe jos exclusiv pe calea ferată Oravița – Anina, mai precis pe una dintre cele mai spectaculoase porțiuni, între Gârliște și Halta Ciudanovița! Vom trece prin 7 tunele, 2 zone de străpungeri/culoare în stâncă și nu în ultimul rând peste faimosul Viaduct Jitin!
În condiții de vreme decentă, pentru pasionații de fotografie, frumos și natură, întreg traseul va fi o adevarată încântare. Ultima decadă a lunii octombrie aduce și maximul de colorit la munte.
Toate detaliile despre traseul Ciudanoviței Bănățene le găsiți aici.