Locuri din Banat

Hotelul din Herculane construit pe locul băilor înființate de Împăratul Traian acum 2000 de ani

Hotel Roman din Băile Herculane FOTO Facebook/Socialist Modernism

Înființată de împăratul Traian în anii 102 d.H., după victoria romanilor împotriva dacilor, stațiunea Băile Herculane este cea mai veche stațiune balneară din România și una dintre cele mai vechi din lume.

RETIM

Hotelul Roman, unul dintre cele mai renumite hoteluri din stațiune, se poate lăuda cu faptul că este clădit chiar pe locul unde s-a născut istoria stațiunii Băile Herculane, deținând la parterul său două dintre cele mai importante atracții ale zonei:  basorelieful lui Hercules (după care s-a realizat statuia lui Hercule din centrul stațiunii) și băile imperiale romane, al căror ctitor a fost însuși împăratul Traian.

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Printre cetățenii de vază ai Imperiului Roman care s-au perindat pe aici timp de aproape două secole amintim pe Împăratul Marcus Aurelius Antonius („Caracalla”, 211-217 d.C.) din dinastia Severilor, împreună cu mama să Iulia Domna, apoi Simonius Iulianus, Calpurnius Iulianus, Lucius Pompeius și alții, care au dedicat nenumărate tabule votive ca semn de mulțumire zeilor pentru vindecare și în special lui Hercules – eroul cel mai popular al antichității.

Copii ale acestor tabule votive împreună cu Basorelieful lui Hercules se găsesc la muzeul situat la parterul Hotelului Român.

Legenda spune că aici pe valea Cernei, mai precis în Cheile Corcoaiei, ar fi avut loc una dintre luptele lui Hercules cu Hidra, în urmă căreia legendarul erou după ce s-a îmbăiat în apele cu efecte miraculoase a prins puteri noi și a retezat unul din capetele balaurului care abia de-a scăpat figind la vale spre Dunăre.

În cinstea acelei victorii oamenii vremii au realizat basorelieful lui Hercules chiar în stanca muntelui de unde izvorăște această apă (Izvorul Hercules), înfățișându-l pe erou cu o măciucă pe umărul stâng și în mâna dreapta cu o cupa plină cu apă termo minerală din care îmbie trecătorii să bea.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:
Marius Ionescu
the authorMarius Ionescu

Lasă un răspuns