La 18 martie 1906, la Montesson, lângă Paris, aparatul Vuia I a zburat pentru prima dată.
Muzeu Național al Banatului ne reaminește că avionul lui Vuia a fost primul aparat de zbor mai greu decât aerul – din istoria aviației, care a reușit să se ridice de la sol prin forța motorului propriu, fără alte mijloace.
„Istoria aeronauticii mondiale îi datorează bănățeanului Traian Vuia două premiere absolute: decolarea cu mijloace proprii de bord și trenul de aterizare cu roti pneumatice. Vuia I era un monoplan – trebuie spus că aproape toate încercarile în acea vreme se faceau cu avioane biplane, Louis Blériot (1872-1937) urmînd exemplul lui Vuia, un an mai tîrziu – , avea aripile repliabile, asemănătoare unui evantai, fiind purtate pe un cvadriciclu cu roţi pneumatice, care avea rol de tren de decolare şi aterizare. Întreaga construcţie era metalică din tuburi de oţel, îmbinate prin manşoane, iar aripa era din pânză de in impregnată. O altă noutate a acestui aeroplan era reprezentată de utilizarea unei singure elice, spre deosebire de celelalte aparate contemporane, care foloseau două elice contrarotative. Aeroplanul nu avea însă nici profundor, nici ampenaj stabilizator.”, arat[ de de la Muzeul Național al Banatului.
La 18 martie 1906, la Montesson, lângă Paris, aparatul Vuia I a zburat pentru prima data. După o accelerație pe parcursul a 50 de metri, aparatul s-a ridicat la o înălțime de circa un metru de sol, a zburat astfel aproximativ 12 metri, apoi avionul a aterizat, după care palele elicei (construite de francezul Tatin) s-au oprit și avionul a aterizat.
„Macheta aeroplanului Vuia 1 (sc. 1:1) se află în holul de intrare al Punctului Muzeal Traian Vuia și deschide traseul expoziţional, iniţiind publicul vizitator în lumea aviaţiei moderne.Vă invităm să aflaţi mai multe despre moştenirea acestei personalităţi bănăţene vizionând următorul film documentar
sau, de ce nu, să faceţi o mică excursie şi să vizitaţi muzeul dedicat memoriei lui Traian Vuia, în satul său natal (orar: luni -vineri, între orele 10:00 – 18:00)”, mai spun cei de la MNB.