Euroland Banat face apel la autoritățile din Banatul Montan să salveze patrimoniul feroviar istoric din această zonă. Reprezentanții Asociației arată că Banatul Montan este depozitarul unor bogății culturale, arhitecturale și industriale deosebite.
„‘Din păcate, realitatea din ultimele decenii ne arată cu totul altceva. Necunoașterea, acțiunea umană deliberată sau accidentală, complicitatea unor instituții, indiferența noastră sau acțiunea unor factori naturali au dus la afectarea și diminuarea acestui tezaur sau chiar la dispariția unor valori excepționale, indiferent că vorbim de clădiri, vestigii istorice, căi ferate, mine, canale de aducțiune, gări etc. Deși au existat și alte demersuri de a aduce în dezbaterea publică tema patrimoniului cultural-industrial-feroviar al regiunii considerăm că se impune o coagulare a acestor eforturi”, spune Adrei Szabo, de la Euroland.
Asociația Euroland Banat împreună cu Primăria și Consiliul Local Oravița invită autoritățile locale situate de-a lungul tronsoanelor de cale ferată având punctul central la Oravița, pe cele din zona limitrofă, inclusiv din Clisură, autoritățile județene, structurile CFR, ministere, parlamentari, instituții de cultură și educaționale, societate civilă, istorici, cercetători, arhitecți etc. la masa rotundă cu tema Revitalizarea patrimoniul feroviar din Banatul Montan: Anina-Oravița, Oravița-Berzovia, Oravița-Iam, Iam-Baziaș. Întâlnirea va avea loc la Casa de Cultură George Motoia Craiu din Oravița, joi, 17 februarie 2022, cu începere de la ora 9.30
„Ne dorim ca împreună să găsim soluții, de a ne implica și a revitaliza aceste căi ferate istorice, adevărate embleme ale patrimoniului cultural-industrial bănățean, național și regional transfrontalier. Reamintim că aceste tronsoane au o valoare istorică deosebită. Calea ferată Oraviţa – Iam – Biserica Albă – Baziaş (62,5 km), supranumită Linia cărbunelui (Kohlenbahn) a fost construită de administraţia austriacă între 1847-1854, fiind cea mai veche cale ferată de pe teritoriul actual al României. Situl „Calea ferată Baziaş-Oraviţa-Anina” (cod LMI CS-II-s-A-10949) prezintă componente de artă inginerească şi arhitectură de o valoare excepţională. De o importanță și valoare deosebită pentru zonă este și tronsonul de cale ferată Oravița-Berzovia. Considerăm că refacerea acestor căi ferate istorice ar reprezenta un câștig pentru întregul județ și regiune, pentru toate aceste localități care ar putea cunoaște o renaștere economică, socială, culturală, turistică etc”, au transmis reprezentanții asociației.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori: