Pe 18 martie 1942, se năștea la Timișoara, Ion (Ionel) Alexandru Drîmbă, cel care avea să câștige primul titlu olimpic din istoria scrimei românești.
Născut într-o familie de origine modestă, s-a apucat de scrimă la vârsta de opt ani. Era atras de multe sporturi, iar la scrimă a ajuns urmându-și fratele mai mare. A început la Asociația „Flacăra roșie”, iar la 13 ani concura deja în categoria de seniori la floretă și la sabie. În 1959 câștiga campionatul național de juniori la ambele probe.
S-a remarcat rapid prin tehnica impecabilă, devenind unul dintre cei mai buni scrimeri din România. Era ambidextru și a făcut în același timp și floretă și sabie. În anul 1960 s-a transferat la CSA Steaua și la 18 ani, devine campion național de seniori la floretă. Prima mare performanță a obținut-o la Campionatele Mondiale de la Montreal, din 1967. Alături de Ștefan Ardeleanu, Iuliu Falb, Tănase Mureșanu și Mihai Țiu, Ionel Drâmbă a câștigat titlul mondial pe echipe.
Punctul culminant al carierei au fost Jocurile Olimpice din 1968, desfășurate în Mexico City. După o competiție maraton încheiată cu 19 victorii și 2 înfrângeri a câștigat aurul, primul titlu olimpic din istoria scrimei românești.
”Deplasările ușoare, aidoma felinelor, îndelungatele momente de expectativă, ca și finalizarea rapidă și precisă a loviturilor, îl făceau să pară o panteră în acțiune.”. Așa era descris stilul său în presa vremii.
A fost desemnat doi ani consecutiv cel mai bun scrimer al lumii de către Asociația Internațională a Presei Sportive, iar în țară este decorat cu Meritul Sportiv. Era un model şi pe plan personal alături de soţia lui, Ileana Gyulai, la rândul ei scrimeră şi campioană a lumii cu echipa României. Atunci când era îndemnat să fie recunoscător pentru rezultatele sale, mulţumea mereu familiei şi celor apropiaţi şi niciodată partidului.
După aurul olimpic, autoritățile îi promit o mașină Fiat și o primă de 25.000 de lei, pe care însă nu le mai primește. Dezamăgit de modul în care erau tratați sportivii români, ia decizia de a pleca din țară. În 1970, în timp ce era în Paris pentru Challenge-ul Martini, o etapă de Cupa Mondială, fuge de la un dineu oficial care avea loc în hotelul unde era cazat, ia un taxi și merge la ambasada Republicii Federale Germania, unde cere statut de refugiat. Era în acel moment cel mai bun floretist al lumii!
Autoritățile au făcut presiuni pentru a-l readuce în țară. Nu au reușit, iar numele său fost radiat din istoria sportului românesc, fiind șters din statisticile și documentele oficiale. Nu a fost menționat în cartea ”Aur olimpic românesc” și nici în presa vremii. Tot din acest motiv, Drîmbă a divorțat de soția sa, care, ulterior, s-a recăsătorit cu antrenorul Emeric Ienei.
La doar 28 de ani a renunțat la activitatea competișională. Se stabilește la Ulm, unde rămâne antrenor pentru Federația Germană de Scrimă timp de doi ani, după care se mută în Statele Unite ale Americii, mai întâi la Tucson, Arizona, apoi la San Francisco, unde și-a înființat o școală de scrimă. A lucrat, de asemenea, în Venezuela și în Brazilia, la un club din Sao Paolo. Acolo și-a cunoscut viitoarea soție, cu care are 4 copii.
În 1996, Ionel Drîmbă revine în România. Spera să își pună experienţa în slujba sportivilor şi a dezvoltării acestei ramuri sportive. A candidat şi pentru funcţia de preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv român, însă i-a fost respinsă candidatura, pe motiv că nu ar avea studii superioare(fusese admis la Institutul de Educaţie Fizică în 1969, dar şi-a întrerupt studiile odată cu fuga din 1970). Funcția de președinte COR i-a revenit lui Ion Țiriac. Dezamăgit din nou de România se întoarce în Brazilia, unde a continuat să antreneze.
Acolo și moare la 20 februarie 2006. Avea doar 64 de ani.
În ciuda ignorării sale, ante și postcomunism, Ionel Drîmbă rămâne un deschizător de drumuri, un performer al scrimei româneşti, dar şi un extraordinar antrenor pentru scrima internaţională.
În Timișoara are o stradă care ii poarta numele.
