Oameni din Banat

Lavinia Călina, tânăra scriitoare din Banat, nominalizată la Premiile COLIN

„Gazeta SF” a anunţat, recent, nominalizările la Premiile COLIN 2021, pentru anii 2017-2021, manifestare ajunsă la ediţia a VIII-a. Printre cei nominalizați la acest premiu care se acordă scriitorilor de Science-Fiction se numără şi Lavinia Călina din Caransebeş, pentru volumul  „Proiectul Zero”, apărut la Editura Librex din București, în anul 2017. Este a doua nominalizare a Laviniei, la ediția anterioară fiind propusă la categoria Dark Fantasy cu seria Neamul Corbilor.

RETIM

„Premiile COLIN se află la peste un sfert de veac de la începuturile lor, sub egida unei fundații acum dispărute, dar încă păstrează ideea de a-l aminti pe Vladimir Colin, personalitatea literară cea mai proteică pentru „fantastica” românească de după Al Doilea Război Mondial. De asemenea, se află la două decenii de la formula consacrată de Ion Hobana, aceea de a apropia generațiile noi de scriitori români de tradiția genului, simbolizată de Vladimir Colin. La ediția actuală, Premiile COLIN se află „sub vremi”, ca noi toți, sub pandemia de Covid-19 și tensiunile socio-economice accentuate de ea. Sub organizarea «Gazetei SF» și cu un juriu format din profesioniști, Premiul COLIN, la ediția a VIII-a, se dorește o trimitere la normalitate în spațiul literar și cultural de limbă română, sub titulatura fantasticii, super-genul care acoperă SF, fantasy, horror și cele scrise dintre și de lângă acestea”, notează Cătălin Badea Gheracostea, membru al juriului, pe site-ul „Gazetei SF”.

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

”Am primit vestea cu mare bucurie, căci mă aflu pe o listă cu nume foarte importante din SF-ul românesc. Îmi pare rău căci subiectul cărții are în plin plan tot un virus ce distruge lumea. În anul ce a trecut nu am ajuns să mai public vreun volum nou, dar din decembrie am început să scriu partea a doua din seria Angáraka. Sper ca anul acesta să ne permită să facem o lansare cu public, dacă nu poate aranjăm ceva online”, a declarat Lavinia pentru Ghidul Banatului.

Lavinia Călina a devenit în doar câțiva ani un reper în literatura fantasy și  SF românească. În doar șase ani a scris nu mai puțin de zece cărți. A publicat seriile ”Ultimul avanpost” (4 volume), ”Neamul Corbilor” (3 volume) și ”Zona Zero” (2 volume), iar la sfârșitul lui 2019 a lansat primul volum al noii serii, ”Angáraka”. Are mii de fani și sute de recenzii online, fiind foarte apreciată în rândul tinerei generații.

Citiți aici întreaga poveste a scriitoarei Lavinia Călina.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:

Lasă un răspuns