Oameni din Banat

Primarul Reșiței caută lider: rezistent la stres și, obligatoriu, cu simțul umorului

Ioan Popa FOTO resita.ro
Ghidul Banatului

Primarul Reșiței a anunțat că este în căutarea unui lider dinamic, cu experiență în managementul public și/sau privat pentru poziția de Administrator Public/City Manager în Primăria Reșița.

RETIM

Noul administrator public al Municipiului Reșița va avea atribuții, alături de viceprimari, în derularea următoarelor activități: administrarea patrimoniul orașului; eficientizarea constantă a cheltuielilor de funcționare a Primăriei Reșița și ale instituțiilor din subordine; întreținerea investițiilor făcute de Primărie și reprezentarea instituției în raporturile cu contractanții; verficarea serviciilor contractate de municipalitate;
Conform anunțului profilul candidatului ideal este cu: studii superioare; experiență în poziții de conducere în managementul public și/sau privat de minim 10 ani; cunoștințe solide de operare a sistemelor informatice; cunoștințe în domeniul bugetării și execuției de bugete; foarte bune aptitudini de negociere; stăpânirea limbii engleze la nivel avansat; rezistență la stres și, obligatoriu, simțul umorului.
Cei interesați sunt rugați să trimită, în format electronic, un CV și o scrisoare de intenție către dna Tugmeanu Maria, sef serviciu Resurse Umane, până la data de 19 martie 2021.

Persoanele selectate vor susține un interviu, iar 3 finaliști vor fi invitați la o discuție cu o comisie de selecție, condusă domnul primar, Ioan POPA. Câștigătorul va semna un contract de management până la sfârșitul mandatului.

Fluturi și albine vii - expoziție

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:

Lasă un răspuns