Programul Miercurea gratuită continuă și în acest an la Muzeul Național de Artă Timișoara, prin care intrarea este gratuită în prima zi de miercuri a fiecărei luni. În prima lunnă a anului, accesul este gratuit la expoziția ”Fragilitatea Eternului. De la Pompeii la Grand Tour până astăzi”.
Expoziția, realizată în colaborare cu prestigioasa instituție italiană Civita Mostre e Musei, propune o incursiune amplă în istoria civilizațiilor afectate de cataclisme, pornind de la tragedia antică a Pompeiului și ajungând până la influențele acestui eveniment asupra artei și culturii europene, de la perioada Grand Tour până în contemporaneitate.
Evenimentul muzeal aduce la Timișoara peste 100 de piese originale de patrimoniu care nu au mai fost văzute niciodată împreună: fresce, sculpturi, artefacte, grafică, fotografie, ceramică și lucrări de artă contemporană, provenite din unele dintre cele mai prestigioase instituții italiene.
Expoziția reconstituie viața culturală a unui oraș roman iconic, surprins în clipa cataclismului care i-a întrerupt cursul, dar i-a conservat moștenirea într-o formă paradoxal intactă. Parcursul expozițional este ghidat de un narator ficțional, soldatul roman Lucius Valerius Sacer, originar din Pompei și inspirat de o inscripție arheologică descoperită în Dacia, la Adamclisi, care conduce privitorul printr-o călătorie a memoriei și a supraviețuirii simbolice.
Biletele gratuite se ridică exclusiv de la casieria muzeului. Pentru celelalte zile, biletele pot fi achiziționate de pe https://booktes.com/bilet/fragilitatea-eternului. Prețul unui bilet este de 88 de lei pentru adulți, 44 de lei pentru pensionari și 22 de lei pentru studenți.
Expoziția este deschisă publicului până în 29 martie.






