Evenimente

Mimi, bufoni, statui vivante și tineri pe picioroange. Începe cel mai mare festival de artă stradală din Banat, la Timișoara

foto: Daniel Sandu

Weekend plin de frumos la Timișoara, asta îi așteaptă pe cei care vor colinda orașul de pe Bega la final de săptămână. Se întâmplă cu ocazia Check Art Festival, ediția cu numărul 5, o manifestare dedicată artei stradale care își propune să ofere culoare și să resusciteze orașul, într-o manieră inedită, oferind locuitorilor urbei posibilitatea de a se relaxa în aer liber și de a interacționa direct cu tinerii artiști.

RETIM

Obiectivul principal al evenimentului a fost întotdeauna de a facilita accesul la artă și educație culturală tinerilor din toate mediile sociale prin integrarea lor în eveniment și în același timp să ofere cadrul de promovare pentru oamenii talentați dar și artiști amatori din Timișoara.

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Dedicat orașului, evenimentul își păstrează tematica și rețeta clasică de desfășurare. Astfel, timișorenii vor avea parte de reprezentații susținute de 12 mimi, 3 bufoni regali, 14 statui vivante și tinerii pe picioroange. Mai mult, vor lua parte și la un spectacol de jonglerii cu foc.

Alături de artiștii din Timișoara și cei peste 100 voluntari, vor participa ca invitați artiști din Budapesta, Novi-Sad, Cluj-Napoca, Londra și Arad. Festivalul are loc vineri și sâmbătă, 6 și respectiv 7 septembrie, în Iulius Town din Timișoara.

Evenimentul este susținut muzical de patru artiști vocali: Beni Mihai, Ingrid Gabriela Nicolaescu, Antonia Rădulescu, Cătălin Cotescu și o formație de tineri talentați – The Skywalkers. Partea de regie și de coordonare artistică este sprijinită de actorul Costa Tovarnisk.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:

Lasă un răspuns