Oameni din Banat

Opera unui cunoscut poet timișorean, tradusă pentru a doua oară în Ungaria. Cărțile lui au mai apărut și în Serbia și Germania

Scriitorul Robert Șerban

Cartea de poezie Tehnici de camuflaj, scrisă de Robert Șerban și apărută în 2018, la editura Tracus Arte, a fost publicată, recent, în limba maghiară, la editura AB Art de la Budapesta. Este al doilea volum al lui Robert Șerban care a apărut în Ungaria, după Un sicriu frumos mirositor, în 2012. Pe lângă acestea, de-a lungul anilor cărțile lui au mai apărut și în Serbia și Germania, dar poemele sale au fost traduse în mai mult de 15 limbi şi au apărut în numeroase antologii şipublicaţii literare din România şi din străinătate.

RETIM

“E, cumva, o surpriză, mai ales că vine de la traducătorul primei mele cărți, care a apărut în Ungaria, scriitorul Attila FBalázs. El mi-a tradus, în urmă cu mai bine de zece ani, o antologie care s-a chemat Un sicriu frumos mirositor. Între timp, și-a făcut o editură la Budapesta și a publicat în colecția de poezie 39 de alte volume, ale altor autori. I-a plăcut cartea mea, Tehnici de camuflaj, și m-a întrebat dacă sunt de acord să o publice, în traducere, la editura lui. Am zis da, fără să clipesc. Cartea a apărut recent, e foarte frumoasă, e scoasă în condiții grafice excelente, iar traducerea este semnată de Pethő Lorand. E important pentru orice scriitor să fie tradus și în alte limbi, mă bucur mult”, a declarat Robert Șerban.

Fidelity by Iulius Mall

Robert Șerban – peste 30 de cărți publicate

Ca președinte al Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM), Robert Șerban a avut, de-a lungul celor 12 ediții, mai mulți scriitori invitați din Ungaria.

“Poezia maghiară e de foarte bună calitate, la FILTM am invitat, an de an, scriitori maghiari, pentru că sloganul nostru este de la Est la Vest, de la Vest la Est. Ungurii, vecinii noștri,au stat mai tot timpul mai bine ca noi, după ’90, cu piața de carte. Inclusiv traducerilor lor în limbi de circulație internațională sunt mai numeroase. Piața de carte din Ungaria e de câteva ori mai mare decât cea din România. Țara noastră are cea mai mică piață de carte din Uniunea Europeană. Suntem, cred, la acest capitol, mai mici și decât Bulgaria”, a maispus Șerban.

Robert Șerban a publicat peste 30 de cărți – poezie, publicistică, critică de artă și proză. Cea mai recentă carte a scriitorului timișorean este una pentru copii și tineri, Nemaipomenita întâmplare a pripitei Ena, iar ultima carte de poezie a fost Învederatul, ambele apărute la editura Cartier din Chișinău.

Anul 2024 a început bine pentru Robert Șerban, care așteaptă să îi apară o nouă carte de poezie, tot la Cartier, intitulată Aproape nimic sigur.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:
Marius Ionescu
the authorMarius Ionescu

Lasă un răspuns