Reprezentanții Muzeului Național al Banatului relatează într-o postare pe Facebook, istoria zonei cunoscute, astăzi, sub numele de Pădurea Verde.
“Pădurea Verde, cum este numită astăzi, în care se află şi Muzeul Satului Bănăţean (1971), era, în secolul XVIII, „pădurea de vânătoare” (Jagdwald), numită pe la 1900 şi Vadász Erdö, rezervată exclusiv contelui Mercy, care ar fi avut ascuns în ea şi un castel- mai degrabă un pavilion, în jurul căruia hămăiau fără încetare cei peste 100 de ogari ai contelui. De-abia după 1753, pădurea, păzită permanent de 6 husari (jandarmii vremii), a devenit accesibilă şi altor ofiţeri superiori, după introducerea administraţiei civile în Banat. La începutul sec. XX, jumătate din pădure a fost tăiată, făcând loc ogoarelor unei colonii maghiare ce s-a numit iniţial Vadász Erdö, după numele pădurii, apoi Új Szentes, iar astăzi, Dumbrăviţa”, arată reprezentanții Muzeului.
Istoricii bănățeni vorbesc și despre evoluția construcțiilor din zonă.
“În interiorul pădurii, unele construcţii silvice mai vechi au fost înlocuite, în 1901, cu trei imobile ale Liceului Silvic, iar în marginile ei se află Ştrandul Tineretului, care a înlocuit vechiul ştrand-Plaja Comunală. Acesta se afla în amonte de hidrocentrală şi a fost desfiinţat o dată cu apariţia Uzinei de apă nr. 2, care procesa apa râului”, scriu cei de la Muzeul Banatului.
În aceeași relatare, se arată că în secolul 18, contele Claudius Florimund Mercy a solicitat restaurarea unei case de vânătoare ridicată în timpul ocupației turcești. Această casă de vânătoare exista încă din perioada marii epidemii de ciumă (1738-1739) în timpul căreia au murit peste 1000 de locuitori din totalul de 6000 cât avea cetatea atunci. Aici au fost amenajate în vremea ciumei spitale, fapt confirmat de existența osemintelor umane alături de bani de argint cu efigia Sfintei Maria din 1503, monede cu emblema „Herrzog von Brandemburg”, monede de argint din timpul domniei Împăratului Leopold (1658-1703), bani din bronz din timpul Împărătesei Maria Tereza și a Împăratului Franz Josef, arme și fragmente de arme. Forma inițială a clădirii era octogonală. Din fotografiile sec 19 iese în evidență caracterul arhitectural turcesc.
“În 1763, pavilionul a fost renovat, dată încrustată pe una dintre grinzile castelului. Aici a avut loc întâlnirea dintre generalul Bem, conducătorul armatei revoluționarilor lui Kossuth, cu generalul Dembinski de la care a preluat comanda trupelor în 1849. La sfârșitul sec. 18, castelul devenise loc de petreceri care era considerat cel mai vizitat loc de agrement al urbei. Într-o monografie a Timișoarei din 1900 („Monografia școlii silvice din Timișoara” – Ladislau Kocsis, Mihaela – Maria Kocsis, Mariana Eftimie) este menționat faptul că aici se afla un restaurant spațios care avea o sală de dans rotundă unde se dansa și se petrecea până dimineața”, spun cei de la Muzeul Banatului.
