Când auzi de Iulius Town, ce îți vine în minte? Este locul tău preferat pentru cumpărături, o destinație pentru branduri de top și modă, sau poate este refugiul tău de relaxare într-o cafenea sau restaurant. Poate gândești la birou, la locul tău de muncă, sau la evenimentele pline de viață care se desfășoară în aer liber. Sau poate te gândești la joaca copiilor tăi în parc. Indiferent ce înseamnă Iulius Town pentru tine, suntem bucuroși să sărbătorim împreună patru ani de experiențe și conexiuni cu comunitatea noastră. Patru ani pe care îi transpunem într-o sărbătoare de neuitat – patru zile de distracție, muzică, mâncare delicioasă, relaxare sub cerul liber, și multe surprize, toate la „Picnic in My Town,” care va avea loc între 7 și 10 septembrie.
Muzică Live la Scena Iulius Gardens – Acces Gratuit
- Vineri, 8 septembrie: La ora 20:00, vei avea ocazia să asculți Missed Call, urmat de un concert susținut de Spike la ora 21:30.
- Sâmbătă, 9 septembrie: La 19:30, JazzyBIT te va purta în lumea lor muzicală, iar Smiley va încânta publicul începând cu ora 21:00.
- Duminică, 10 septembrie: Închidem cu stil cu Amalia Gaiță la ora 19:30 și trupa Taxi care va urca pe scenă la ora 21:00.
Stand-up Comedy la Sala Iulius Congress Hall
- Vineri, 8 septembrie: La ora 20:00, vei putea râde cu poftă la spectacolul de stand-up comedy susținut de Radu Bucălae, George Tănase și Ioana State.
Accesul la acest spectacol se face în baza unei invitații pe care o poți obține de la Centrul Informațional. Pentru a primi invitația, trebuie să ai peste 18 ani și să prezinti bonuri în valoare de minimum 50 de lei, emise în aceeași zi, de la restaurantele și cafenelele din Iulius Town Timișoara. Campania pentru obținerea invitațiilor se desfășoară până vineri inclusiv, iar fiecare persoană poate primi una dintre cele 125 de invitații disponibile în fiecare zi, în perioada 5 – 8 septembrie 2023.
La Street FOOD Festival 2023 vei găsi:
- Cele mai bune preparate și băuturi, selecționate cu grijă din toată țara.
- Activități interactive pentru cei mici.
- Zone de relaxare care îmbină atmosfera urbană cu natura, unde te poți destinde și savura preparatele tale preferate.
- Muzică live și seturi DJ, care vor satisface toate gusturile muzicale.
Intrarea este liberă pentru toți cei dornici să petreacă momente pline de savoare și distracție alături de noi. Vino și trăiește la maxim experiența Street FOOD Festival 2023!
Nu-ți face alte planuri pentru weekend-ul 7 – 10 septembrie, pentru că sărbătorim împreună 4 ani de Iulius Town Timișoara, la „Picnic in My Town”!