Italianul Osvaldo Martinelli a cumpărat un sat întreg, din judeţul Arad. Osvaldo a ajuns la Labaşinţ în 2007, la unul dintre partenerii săi de afaceri, care cumpărase mai multe terenuri în această zonă şi avea o casă de vacanţă. Atunci s-a îndrăgostit de aceste locuri şi a decis să investească şi să dezvolte un proiect cu trei componente: agroturism, imobiliar şi producţie.
„Am venit în România în 2007. Aici era un asociat de-al meu, care din 2002 începuse să cumpere teren. M-am îndrăgostit de această zonă, dar ceea ce m-a făcut să mă decid a fost faptul că, într-o dimineaţă, când îmi savuram cafeaua, am văzut de la geamul meu două veveriţe care se jucau într-un copac. Era un lucru pe care eu nu l-am văzut în toată viaţa mea. Pentru mine e incredibil cum a rămas totul neschimbat şi cât de curată şi de naturală a rămas toată această zonă. Mi-a plăcut totul aici. Aici sunt nişte izvoare naturale de apă extraordinare, iar pentru mine apa este petrolul viitorului. Unde există apă naturală, izvoare, acolo există dezvoltare”, crede Osvaldo.
Prima investiţie, complex turistic cu hotel de patru stele
Labaşinţ se află în judeţul Arad, comuna Şistarovăţ, lângă Lipova. Este o poiană întinsă, între dealuri bogate în păduri luxuriante de stejari şi fagi bătrâni, în care străduţele de pământ şi piatră şerpuiesc printre puţinele case vechi care s-au mai păstrat. Aici mai trăiesc doar trei familii de localnici din comunitatea care, la un moment dat, număra 600 de suflete.
Depopularea a început după primul război mondial şi s-a accentuat în perioada comunistă, oamenii fiind atraşi de traiul de la oraşele din apropiere, Timişoara şi Arad. De altfel, apropierea de aceste două mari oraşe a fost şi unul din argumentele care l-au convins pe Osvaldo să demareze proiectul său.
„Iniţial, am cumpărat terenuri, toate terenurile din intravilanul localităţii. Am făcut asta pentru a crea un monopol imobiliar. Nu din egosim, ci pur şi simplu e o măsură de protecţie a afacerii, pentru că dacă eu investesc aici milioane de euro şi dezvolt zona, nu poate să vină altcineva să vândă terenul cu preţul cu care vrea el. Am devenit proprietar peste tot ce se putea cumpăra din intravilan, peste 80 de hectare de teren, în total sunt cam 90 de hectare, doar că acum mai suntem în faza de lucru pentru că sunt nişte parcele foarte vechi şi nu se ştie cui aparţin. Primul obiectiv al meu a fost să dezvolt un complex turistic, care are deja 9.7 puncte, pe Booking.com, fără să ne facem niciun fel de promovare, de publicitate. Lucrăm deja cu multe multinaţionale din Timişoara, fără să îi căutăm, ei ne-au găsit pe noi. Este vorba de Bosch, Continental, Honeywell, Valeo, care aici îşi fac teambuildingurile. Pentru mine, acesta fost un indicator că decizia mea de a dezvolta proiectul, aici, a fost una bună”, spune Osvaldo.
Resortul AgroVillage a fost inaugurat în aprilie 2016. Astăzi este format dintr-un hotel de patru stele, un hostel, mai multe căbănuţe, restaurant cu o terasă imensă, săli de conferinţă, sală de petreceri, piscină, dar şi numeroase posibilităţi de petrecere a timpului liber: o flotă de ATV-uri, mountainbike, cai, căruţe pentru plimbări etc.
„Opt ani a durat până am construit tot ce e aici. În 2016, am primit toate avizele şi toate autorizaţiile şi am putut da drumul la resort. S-a făcut totul fără scurtături! Probabil acesta a fost motivul pentru care a durat atât de mult, până am obţinut toate actele necesare, ca să putem inaugura resortul. A fost dorinţa mea să facem totul ca la carte şi să nu depind de nimeni în momentul în care deschidem. Dacă sunt legi, facem aşa cum spun ele! Când a fost tragedia de la Colectiv, am avut verificări importante la tot ce am construit aici şi toţi cei care ne-au controlat m-au felicitat pentru felul în care sunt făcute lucrurile”, afirmă Osvaldo.
Glamcampingul cu corturi de lux şi căsuţe în copaci
Investitorul italian spune că proiectul resortului agroturistic trebuie să continue şi că mai sunt unele lucruri de făcut, care erau programate pentru acest an, dar pandemia a blocat totul.
După ce lucrurile revin la normal, Osvaldo Martinelli vrea să mai construiască un spaţiu wellness şi „Glampingul AgroVilagge”, un camping glamour, format din corturi de lux, de dimensiuni mari, aşezate pe platforme de lemn, ridicate de la sol, complet echipate cu mobilier, televizoare, internet, sistem propriu de încălzire etc.
Glampingul va fi completat cu căsuţe construite în copaci, la acelaşi nivel de dotare.
Case smart, construite din materiale ecologice
Dacă pandemia a blocat proiectul turistic, Osvaldo îşi continuă planurile imobiliare. Pe cea mai mare parte din cele 80 de hectare achiziţionate, italianul a început construcţia de locuinţe.
„Proiectul imobiliar e în felul următor: îţi cumperi aici 500 de metri pătraţi şi îţi faci o casă sau mai bine ţi-o fac eu. Totul construit în armonie cu natura, din materiale ecologice. Casa o plăteşti în rate, fără să ne încurcăm cu băncile, care să pună dobânzi peste dobânzi. Aşa şi ratele vor fi mai accesibile. În cinci, şase ani se va vedea în teren mult mai bine ceea ce vorbesc eu acum. O să fie lotizat totul, vor fi făcute străzile. Important este că deja noi am început să formăm o comunitate aici, cinci locuitori, şase sau 100, în momentul în care reuşim să facem asta, atunci totul merge cu bine înainte”, crede investitorul italian.
Osvaldo Martinelli spune că locuinţele vor fi smart-house, vor avea toate dotările moderne, însă vor fi în armonie perfectă cu natura şi vor fi total autonome energetic. Clienţii pe care italianul vrea să-i atragă sunt oameni care lucra de acasă, din România şi din întreaga lume, dar care s-au săturat de marile oraşe şi vor să fie în mijlocul naturii.
De aici rezultă şi cea de-a treia componentă a proiectului său, cea de producţie. Osvaldo spune că cei care vor trăi în casele pe care le construieşte vor avea posibilitatea să folosească alimente bio, produse în zonă.
„Aici totul e bio, e totul natural! Niciodată nu a dat nimeni cu erbicide, cu otrăvuri. Aici totul e natură, totul e de calitate. Brânză, ouă, plante, totul e bio. De exemplu, e plin de ciuperci, de leurdă. Primăvara mâncăm leurda şi la micul dejun. E plin de păducel, porumbac, plante care nu se mai prea găsesc în alte părţi. Aici timpul s-a oprit şi natura a rămas nealterată”, e de părere italianul.
Banii câştigaţi din afaceri i-a investit la Labaşinţ
De altfel, Osvaldo Martinelli, deşi are afaceri în întreaga lume, a început să petreacă tot mai mult timp la Labaşinţ. Spune că aici se simte cel mai bine şi de aceea a decis să investească o mare parte din banii câştigaţi din alte afaceri.
„Am construit resorturi turistice şi sate de vacanţă în întreaga America de Sud. Acesta e domeniul în care am activat practic o viaţă, de 30 de ani fac asta. Turism şi broker financiar internaţional! Prima mea afacere a fost în domeniul construcţiilor, am lucrat foarte mult pentru marina militară italiană. Apoi am început să dezvolt aceste resorturi în America de Sud, pe principiu, creează, dezvoltă şi vinde. Am mai avut şi alte afaceri. De exemplu, în Polonia, în 1989, am introdus primul lanţ de producţie şi distribuţie de gelaterie italiană, iar după doi ani am vândut afacerea. Acelaşi obiectiv a fost şi aici, doar că lucrurile se schimbă, pentru că locaţia este extraordinară. Natura este extraordinară. Am văzut multe locuri frumoase, dar aşa loc potrivit ca aici, unde să ai totul la dispozitie, nu am găsit niciunde. Aici ai apa, ai natura, ai tot ce ai nevoie. Aici trăiau pe vremuri 600 de persoane care erau autonome de orice. Produceau tot ce aveau nevoie aici, local. Ăsta pentru mine e viitorul omenirii. E o provocare pe care eu vreau să o fac aici. Sunt toate premisele de reuşită, pe care le poate avea un astfel de proiect”, declară Osvaldo.
Pentru el, Labaşinţ a devenit deja a doua casă. Petrece câteva luni pe an aici, inclusiv în perioada de pandemie şi restricţii tot aici a fost.
„Aici nu vezi decât natura în jurul tău şi eşti la o oră jumătate de Milano. Aeroportul din Timişoara, în 40 de minute eşti la aeroport. Eu plec la 8.00 dimineaţa de la Milano, la 10.30 îmi beau cafeaua aici, sub pomul cu veveriţe, la mine acasă. Asta este esenţa acestui resort şi a întregului proiect imobiliar. Perioada prin care trecem, pandemia de coronavirus aici nu există. Aici te duci în pădure, vorbeşti cu ciobanii, te duci în natură, nu trebuie să stai izolat. Eu, acum, dacă eram la Milano, la Londra sau la Paris, trebuia să stau închis într-un apartament, izolat, sau să ies cu masca pe faţă. Aici poţi să faci ce vrei, te duci unde vrei, nu ai nicio restricţie”, spune Osvaldo.Italianul a investit 10 milioane de euro la Labaşniţ, iar pentru viitor este dispus să mai investească atât cât e nevoie, să ducă tot proiectul la final. Are şi un sfat pentru românii care activează în turism. Le spune să vândă mai mult Green România, pentru că acesta e conceptul viitorului. Osvaldo crede că România ar putea deveni numărul unu în turismul european.
„Aici în Romania, nu s-a făcut niciodată o campanie adevărată de promovare unitară. Se limitează la patru târguri, unde sunt nişte standuri jalnice. Eu le-aş spune să pornească de la bază, chiar Guvernul să o facă, să promoveze ţara. România ca ţară este foarte frumoasă, dar încă foarte puţin cunoscută. Titlul «Timişoara Capitala Cuturală» e perfect, e o «muscă albă», o raritate, pentru România culturală. Dar sunt atâtea locuri frumoase, care sunt fenomenale. Natura nu este destul promovată. Operatorii sunt mulţumiţi cu patru turişti care vin şi le dau bani. Dar nu, nu aşa se face. Aici agenţiile sunt mereu în concurenţă, nu există o mişcare organizată, unită şi nu există produsul România. Nu este prezentat unitar, asa cum ar trebui şi la adevărata valoare. E ca şi când pui o bucată de brânză într-o vitrină. Trebuie să-i mai pui nişte nuci pe lângă, nişte verdeaţă, nişte ornamente. Aici, îţi aruncă brânza aşa, goală, dacă vrei să o cumperi bine, dacă nu, nu. Poate mai are şi două muşte pe ea. E păcat, pentru că se pierd bani. Şi statul, şi operatorii pierd. Sunt locaţii extraordinare, care trebuie prezentate aşa cum se cuvine”, spune Osvaldo.
Italianul este încrezător că anii care vin vor fi foarte buni pentru turismul românesc
„Green, green, green! Acesta e produsul de viitor şi asta ar trebui să vândă România pentru că are din plin. Cu viziunea corectă, România ar putea să cucerească Europa. Ar putea să devină regina turistică a Europei. Aeroporturi sunt, asa cum sunt, dar sunt, serviciile sunt, trebuie ameliorate, dar lipseşte baza, interesul. Exemplul e chiar aici, la Labaşinţ. Vine cineva, bagă 10 milioane de euro şi nici nu e băgat în seamă. Există un minister în fiecare ţară şi în România există, dar nu face ce trebuie. Suntem de atâţia ani aici, nu a venit nimeni să ne întrebe nimic. Am scris o scrisoare blondei care era ministru, pentru că nu ne permiteau, în 2008, nu ne lăsau să trecem pe drumul acesta pentru că era considerat drum forestier. M-am oferit să fac eu drumul doar să mă lase, nouă kilometri aş fi investit banii mei, mă costa un milion de euro. Nu voiam asfalt, pentru că voiam să fie natural, dar un drum bun, pe care să nu îţi rupi maşina. Am scris tot, am făcut un dosar, i-am trimis, dar niciodată nu am primit un răspuns”, povesteşte investitorul italian.
Cu toate acestea, Osvaldo Martinelli îşi continuă proiectul şi este convins că în câţiva ani va crea la Labaşinţ prima comunitate green din România, unde oamenii vor trăi şi vor munci în armonie cu natura.