Săptămâna aceasta, la Victoria, e despre lucrurile care ne unesc și ne aduc împreună! De la prima ediție a festivalului „Basarabia pe marele ecran” la muzică sau la prietenii și solidarități improbabile.
De joi până duminică, descoperă cinematografia de peste Prut așa cum nu ai mai văzut-o și întâlnește actori, regizori și producători după fiecare din cele șase proiecții din program, prezentate de Comunitatea basarabenilor din Timișoara. Festivalul începe cu mini-serialul de comedie LOST IN MOLDOVA, în care un voluntar american aterizează într-un sat pentru a preda engleză și găsește o lume complet diferită de ceea ce și-a imaginat. Continuă apoi cu o doză de road movie post-sovietic, cu iubiri pe marginea drumului și alegeri imposibile (ALIVE IN MO…, LA PENSIE). Nu lipsesc nici poveștile de dragoste… cu accente SF (MEMORIA) sau poveștile adevărate despre deportările din ’49 (SIBERIA DIN OASE). Totul se încheie cu un TRIPTIC DESPRE MOLDOVA – trei scurtmetraje care fac haz de necaz, în savurosul stil tipic moldovenesc.
De la fel de multă adrenalină ai parte la avanpremiera CEI TREI FANTASTICI – un coming of age despre încheierea bruscă a copilăriei, dar și la DISEARĂ VOM UCIDE – o comedie maghiară plină de întorsături de situație.
Cauți o poveste care să-ți dea aripi și să-ți aducă speranță? MONSIEUR AZNAVOUR îți dezvăluie din nou cum munca, ambiția și talentul l-au transformat din fiul unor imigranti în unul din simbolurile muzicale ale Franței.
Elefănțeii cinefili de la Victoria primesc în vizită un prieten de departe – UN PANDA PE NUME MOON, în avanpremieră, dar te invită să te împrietenești și cu SAMSON, CĂȚELUL DETECTIV dacă nu ai făcut-o încă.
Programul săptămânii 1 – 6 aprilie la Cinema Timiș
Scurt, dar de neratat! În această săptămână, la Cinema Timiș avem program pentru cinefili doar duminică – unul în care natura, dragostea și elanul adolescenței se împletesc. În restul săptămânii are loc, în mod excepțional, un congres medical.
Descoperă, în avanpremieră, aventuri din pădure alături de tânărul BAMBI – o călătorie de neuitat despre prietenie, pierdere și regăsire, cu animale adevărate pe ecran și vocea Danei Rogoz în rolul naratoarei.
Apoi, ești invitat la o mostră de balet clasic de cea mai bună calitate cu LACUL LEBEDELOR, în interpretarea The Royal Ballet din Londra. Partitura senzațională a lui Ceaikovski se combină cu imaginația coregrafului Liam Scarlett. Rezultatul este plin de magie!
Seara, pornește pe urmele HOȚILOR DE SUBIECTE, cu Adrian Văncică, Ștefan Iancu și Karina Jianu. Mergi să vezi ce se întâmplă când patru adolescenți hotărăsc să fure subiectele de la BAC pentru a le vinde online.
Programul săptămânii 2 – 6 aprilie la Cinema Studio
Ești gata să te lași suprins.ă? Cinema Studio a pregătit pentru tine o proiecție surpriză cu noul film regizat de Tudor Giurgiu, un double bill Luca Guadagnino, un nou documentar incitant la Doc-minică, precum și premiere care-ți dau de gândit și de simțit.
De câte ori ți s-a întâmplat să fii printre primii care văd un film proaspăt ieșit de la montaj? Marți, ai ocazia să descoperi la ce a mai lucrat Tudor Giurgiu și chiar să stai de vorbă cu regizorul pornind de la filmul său, care are parte de o proiecție surpriză la Timișoara, înainte de lansare. Nu e o păcăleală de 1 aprilie, și mai sunt doar puține locuri rămase!
Dacă Luca Guadagnino te-a cucerit cu CALL ME BY YOUR NAME și cu rolul memorabil al lui Timothée Chalamet, poate vrei să descoperi și QUEER, cel mai recent film al său, în care e rândul lui Daniel Craig să joace o partitură magistrală. Iar dacă mergi la ambele filme, ai bilete la preț redus.
DOC-MINICĂ ne duce de această dată în Transilvania, într-o comunitate de romi tradiționali, unde regizoarea Cătălina Tesăr a urmărit timp de doi ani cum se transmit blazoanele familiei. Puteți intra în dialog cu regizoarea după proiecția POCALUL. DESPRE FII ȘI FIICE, prezentată, ca de obicei, de Marele Ecran.
Din competiția de anul trecut de la Cannes, poți descoperi două filme în premieră: DIAMANT BRUT – încercarea unei tinere de 19 ani de a deveni „cineva” și DESTINE ÎN DERIVĂ – o poveste de iubire ce surprinde, în fundal, și transformările Chinei din 2000 până azi.
În program te mai așteaptă și fascinanta PARTHENOPE, precum și FLOW – O PISICĂ FĂRĂ FRICĂ.