Ediția din acest an a Retroparadei Primăverii de la Timișoara va avea loc sâmbătă, în 26 aprilie. Peste 100 de vehicule istorice vor fi expuse în Piața Unirii.
Evenimentul, care are o tradiție de 27 de ani, reprezintă ”o ocazie efervescentă şi unică de a lua contact cu istoria fenomenului automobilistic mondial din ultimul secol, având o mare putere de atracţie pentru publicul de toate vârstele şi din cele mai diferite generaţii deoarece, de la copil la bunic, autoturismele de colecţie trezesc curiozitatea sau nostalgia retrăirii unor momente importante din viaţă.”, spun organizatorii de la Retromobil Club România – Filiala Timiș.
Alături de vehiculele colecționate de pasionații din județul Timiș, vor fi expuse și mașini din Hunedoara și Caraș-Severin.
Retroparada Primăverii se va desfășura începând cu ora 10:00.