marți, aprilie 14, 2026
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Top 5 Articole

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Cele mai recente

”Timișoara Muzicală”. Ediție aniversară a festivalului

RETIM

Ediția a 50-a a Festivalului Internațional ”Timișoara Muzicală”, se va desfășura între 1 și 29 mai, reunind pe scena Filarmonicii ”Banatul” artiști de prestigiu internațional și lucrări de referință din repertoriul universal.

”Programul acestei ediții jubiliare reflectă bogăția și diversitatea repertoriului clasic: de la mari lucrări simfonice semnate de compozitori precum Gustav Mahler, Ludwig van Beethoven, Felix Mendelssohn sau Johannes Brahms, până la rafinamentul liedului romantic și energia evenimentelor pentru copii”, transmit organizatorii evenimentului.

Ediția propune un program construit în jurul unor lucrări emblematice semnate de mari compozitori ai lumii: Gustav Mahler, Ludwig van Beethoven, Johannes Brahms, Felix Mendelssohn, Johann Sebastian Bach și Franz Schubert.

Pe scenă vor urca dirijori apreciați la nivel internațional, printre care: Lawrence Foster, Leo Hussain și Gabriel Bebeșelea. Alături de aceștia, festivalul îi aduce în fața publicului pe pianistul Alexei Volodin, soprana Nadine Koutcher și baritonul Jungrae Noah Kim.

Un element important al ediției aniversare îl reprezintă componenta educațională.  Elevii Liceului de Artă ”Ion Vidu” și studenții Facultății de Muzică și Teatru Timișoara vor avea șansa de a performa pe scena Filarmonicii, în proiecte special dedicate tinerelor talente.

Pe lângă marile concerte, festivalul include și recitaluri camerale, concerte educative și evenimente speciale dedicate publicului larg.

Festivalul Internațional ”Timișoara Muzicală” a luat naștere în stagiunea 19681969, la inițiativa marilor muzicieni Nicolae Boboc și Ion Românu, cu scopul de a aduce muzica clasică la cel mai înalt nivel și de a transforma Timișoara într-un reper cultural de prestigiu.

sursa foto: Filarmonica ”Banatul”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele Mai Citite