vineri, august 28, 2026
Acasă Blog Pagina 421

Timişoara, primul oraș din România unde s-a jucat fotbal. Evenimentul s-a petrecut la o serbare școlară

1

O ştire măruntă din 11 iunie 1899 a Gazetei Maghiare, ziar din Timişoara, anunţa intenţia unui profesor de gimnastică de la Liceul Piarist de a organiza o demonstraţie a unui sport nou, din Anglia.

Carol Muller se numea dascălul, iar acelaşi ziar avea să scrie mai târziu: „Cel mai interesant moment al serbării şcolare a fost noul joc englezesc cu mingea. Acesta se practică doar cu piciorul şi a fost prezentat prima dată la Timişoara în 25 iunie 1899. Au jucat câte 11 elevi din clasele a şasea şi a şaptea, iar după 45 de minute niciuna dintre echipe nu a reuşit să marcheze vreun gol”.

Acum se ştie că acesta a fost primul meci de fotbal jucat pe teritorul actual al României după regulile moderne ale jocului. Publicaţia timişoreană nota că reprezentaţia a încântat spectatorii de pe terenul Velocitas a Liceului Piarist.

Primul club profesionist din România

Ripensia Timișoara a fost primul club de fotbal profesionist din România. A fost înființat în noiembrie 1928 și a dispărut în 1948. Ripensia a fost înființată de dr. Cornel Lazăr, unul dintre cei mai faimoși promotori ai fotbalului bănățean și care fost președinte al unei alte echipe legendare din România, Chinezul Timișoara.

Din cauza statutului de echipă profesionistă, Ripensia nu a putut evolua în campionatul național până în 1932.

De-a lungul timpului, ”Ripi”,cum o alintau suporterii, a adus în vitrina clubului două Cupe ale României (1934 și 1936) și patru titluri nationale (1933,1935,1936 și 1938). În edițiile 1933-1934, 1938-1939 a fost vice-campioană națională și finalistă a cupei în 1937 și 1938. Ascensiunea Ripensiei a fost posibilă datorită unor jucători precum Czinczev, Dobay, Schwartz și Lakatos.

După al doilea război mondial, din cauza unor probleme financiare, organizarea comunistă în domeniul sportiv, Ripensia a jucat în Divizia B și Divizia C, iar după 1948, fără nici un sprijin, a dispărut.

La data de 12 iulie 2012, Asociația Sportivă “Fotbal Club Ripensia Timișoara” redobândește personalitate juridică prin Hotărârea definitivă și irevocabilă a Judecătoriei Timișoara. Ripensia Timișoara a revenit pe scena fotbalistică în liga a VI-a, clubul fiind refondat după modelul socios, cu membri asociați. La 24 septembrie 2013, „Ripi” a eliminat Universitatea Cluj, echipă din Liga I, scor 2-1, într-un meci din șaisprezecimile Cupei României, devenind prima echipă din Liga a V-a care reușește calificarea în optimi. În prezent evoluează în liga a II-a, promovând încă din primul an atât din liga a VI-a cât și din liga V-a. În liga a IV-a stat doi ani până să promoveze în liga a III-a, pierzând în primul an (2014/2015) promovarea în fața echipei ASU Politehnica Timișoara, echipă creată și ea ca și Ripensia după modelul socios.

 

Încă se citește în Banat. O nouă librărie Cărturești la Timișoara

0
librarie-carturesti

De Ziua Îndrăgostiților se deschide la Timișoara o nouă librărie: Cărturești Operei. Organizatorii au pregătit muzică, vin și 1000 de cărți cadou pentru primii cititori care vor trece pragul librăriei.

Deschiderea va avea loc chiar de 14 februarie, când de la ora 20:00 vor cânta arii de operă soprana Cristina Vlaicu, tenorul Cristian Bălășescu, basul Octavian Vlaicu și pianista Angela Balici din partea Operei Naționale Române Timișoara. De la ora 21:00 este programat un DJ set cu Angel, iar librăria va rămâne deschisă până la miezul nopții.

Cărturești Operei are 320 metri pătraţi şi peste 8.000 de titluri de carte în limba română, 4.000 de titluri de carte străină, cu accent pe ficţiune în limba engleză şi în limba franceză, albume de artă şi arhitectură.

Lanţul Cărtureşti, 37 de librării

Lanţul Cărtureşti, controlat de Nicoleta Iordan şi Şerban Radu, ajunge astfel la un total de 37 de unităţi pe plan local. Conceptul de amenajare a fost semnat de biroul de arhitectură Square One, care a realizat şi conceptul altor spaţii Cărtureşti din Bucureşti, Constanţa, Braşov, Oradea şi Iaşi, şi care a urmărit integrarea identităţii existente a spaţiului cu detalii arhitecturale, de mobilier şi de lumini, scrie Ziarul Financiar.

Cărtureşti este prima librărie-concept din România, deschisă la finalul lui 2000. Printre librăriile flagship ale brandului se numără Cărtureşti Carusel, Cărtureşti Verona, cel mai mare spaţiu dedicat lecturii şi ofertei de carte din Bucureşti sau Cărtureşti Modul, o librărie de cultură vizuală care aduce în plus o grădină interioară, o galerie de artă contemporană şi o cafenea.

Se anunță concerte memorabile la cea de-a opta ediție JazzTM. Lista primilor artiști confirmați

0

JazzTM, ediția a opta, va avea loc în perioada 3 – 5 iulie 2020. Organizatorii anunță o ediție plină de concerte memorabile susținute de legende ale genului și artiști ce schimbă direcția și duc jazz-ul înapoi în cluburile frecventate de tineri.

Iată lista primilor artiști anunțați:

Herbie Hancock

Jazz at Lincoln Center Orchestra with Wynton Marsalis& The National Symphony Orchestra of Romania conducted by Cristian Măcelaru

GoGo Penguin

Ezra Collective

Ashley Henry

Bokanté

Alfa Mist

Nubya Garcia

Theon Cross

Detalii despre artiști

Herbie Hancock

Unul dintre numele de referință ale industriei muzicale internaționale, un artist complet ce a adus contribuții majore muzicii, influențând în mod determinant genuri precum jazz-ul electronic, muzica acustică și R&B-ul. După cum spunea Miles Davis în autobiografia sa, „Herbie a fost următorul pas după Bud Powell și Thelonious Monk și încă nu am auzit pe nimeni care să îl întreacă”.

Herbie Hancock este o adevărată legendă a muzicii moderne. De-a lungul explorărilor sale, el a depășit limitările și genurile, menținându-și stilul inconfundabil. Cu o carieră ilustră care se întinde de-a lungul a cinci decenii și 14 premii Grammy (34 de nominalizări), inclusive Albumul Anului pentru “River: The Joni Letters”, Herbie Hancock continuă să își uimească publicul.

Jazz at Lincoln Center Orchestra with Wynton Marsalis & The National Symphony Orchestra of Romania conducted by Cristian Măcelaru

Wynton Marsalis

Wynton Marsalis este manager și director artistic la Jazz at Lincoln Center. Născut în New Orleans, în 1961, Wynton Marsalis și-a început pregătirea clasică la trompetă la vârsta de 12 ani. A intrat la Julliard School la 17 ani, apoi s-a alăturat lui Art Blakey and The Jazz Messengers. De la debutul său din 1982, ca lider de trupă, a înregistrat peste 70 de albume de muzică clasică și jazz, obținând 9 premii GRAMMY (și 33 de nominalizări).

În 1983, a devenit primul și singurul artist care a câștigat premiul GRAMMY atât pentru muzică jazz cât și pentru muzică clasică, în același an. În 1997, Wynton Marsalis a devenit primul artist de jazz care a primit prestigiosul premiu Pulitzer pentru oratoriul său Blood on the Fields.

Cristian Măcelaru

Cu o activitate dirijorală în plină ascensiune, Cristian Măcelaru este unul din cei mai reprezentativi dirijori ai generaţiei sale. Şi-a început cariera alături de Philadelphia Orchestra,iar în stagiunea 2010-2011 a fost numit dirijor asistent al aceleiaşi orchestre, fiind distins cu Sir Georg Solti Emerging Conductor Award pentru merite deosebite.

Luna trecută, dirijorul timișorean a câștigat Premiul GRAMMY, alături de violonista Nicola Benedetti. Cei doi au fost declarați câștigători la categoria“Celmai bun solo instrumental”, pentru concertul de vioară “Marsalis: Fiddle Dance Suite”, interpretat alături de Orchestra din Philadelphia, premiu care se acordă solistului și dirijorului.

 Jazz at Lincoln Center

Misiunea Jazz at Lincoln Center este să îmbogățească și să extindă o comunitate global pentru jazz prin performanță, educație și suport.

Jazz at Lincoln Center Orchestra cuprinde 15 dintre cei mai buni soliști de jazz și cântăreți de ansamblu, fiind orchestra rezidentă a Jazz at Lincoln Center încă din 1988. Această orchestră versatilă, prezintă și conduce evenimente educaționale în toată lumea.

 Orchestra Națională Simfonică a României

Orchestra Națională Simfonică a României a fost fondată de foști membri ai Orchestrei Române de Tineret care au depășit vârsta acceptată de 28 de ani. Proiectul a început în 2015, la șapte ani de la fondarea Orchestrei Române de Tineret, iar de atunci au susținut concerte la Sofia, Linz, Salzburg, Paris, Lyon, Rouen, Geneva și Lille.

Orchestra Națională Simfonică a României are ca principal misiune punerea în valoare în plan național și internațional a potențialului creativ al culturii române, prin arta tinerilor muzicieni din România.

Jazz at Lincoln Center Orchestra împreună cu Wynton Marsalis și Orchestra Națională Simfonică a României, dirijată de Cristian Măcelaru vor interpreta mult aclamata lucrare originală a lui Wynton Marsalis, “The Jungle”. Inițiată în 2017 pentru celebrarea celor 175 de ani de la inaugurarea Filarmonicii din New York.

“The Jungle” estedespreceeacevedemînorașzi de zi – frumosul, sumbrul și trăsătura umanității noastre comune,mereu prezentă dar deseori trecută cu vederea.

 

GoGo Penguin

 Trio-ul experimental de jazz GoGo Penguin a fost format la Manchester, în 2012, de pianistul Chris Illingworth, basistul Nick Blackașibateristul Rob Turner. Amestecând peisaje melodice cu ritmuri dinamice și elemente electronice, trupa creează un amestec constant.

GoGo Penguin au fost numiți “Radiohead ai jazz-uluibritanic”, dar se bazează în egală măsură pe jazz, rock, cu influențe minimal, alături de complexitatea lui Aphex Twin sau Four Tet, pentru a crea muzica lor impresionantă, experimentală, dar întotdeauna frumoasă. Ei îmbină jazz-ul, electronica și muzica clasică cu virtuozitate și inventivitate care cu greu poate lăsa pe cineva indiferent.

Albumul lor din 2014, “V2.0” a fost nominalizat la premiile Mercury, pentru albumul anului, alături de Damon Albarn, Young Fathers și Jungle. În 2015 au semnat cu Blue Note Records și au scos albumele “Man Made Object” (2016) și“ A Humdrum Star” (2018).

 Ezra Collective

Ezra Collective s-au integrat în dinamica scenă de jazz a Londrei, iar debutul primului album în 2019, „You Can’t Steal My Joy”, a fost cel care i-a ajutat să iasă din tipare.

Format în Londra de Femi Koleoso (tobe), fratele său, TJ Koleoso (bas), Joe Armon-Jones (clape), Dylan Jones (trompetă) și James Mollison (saxofon), grupul s-a făcut cunoscut pe scena underground de jazz din Londra, folosind elemente de jazz, afrobeat, hip-hop, grime și R&B.

2018 a fost anul în care au câștigat premii precum „Best UK Jazz Act” și „Live Experience of the Year” la Jazz FM Awards, iar albumul „JuanPablo: The Philosopher” le-a adus „Best Jazz Album” la renumitele premii Gilles Peterson.

Ezra Collective nu numai că a revitalizat muzica jazz londoneză, dar a și redefinit-o.

 

Ashley Henry

Ashley Henry este un pianist incredibil de talentat și extrem de flexibil, capabil să se deplaseze între diferite lumi, păstrându-și totuși rădăcinile devotate în jazz.

„Muzica mea este o reflecție a cine sunt; Londra în toată gloria ei complexă. Imigrantul din mine are rădăcini muzicale din anii 1940, așa că este important ca muzica mea să reflecte acea narațiune de jazz dincolo de diferite genuri și generații ”.

Albumul său, „Beautiful Vinyl Hunter” este, în esență, o căutare continuă a identității, a spiritului care este în noi toți, dar care câteodată se dovedește a fi greu de găsit. O colecție provocatoare de 15 piese care ghidează fără probleme ascultătorul printr-o varietate de genuri, de la jazz contemporan, grime, punk până la hip-hop și prezintă capacitatea lui Henry de a împleti toate influențele sale, transportând muzica jazz spre noi tărâmuri ale frumuseții.

În ianuarie 2017, la doar 25 de ani a fost invitat pentru a fi directorul muzical al Jazz Cafe Londra și Ronnie Scotts. În același an, Henry a fost nominalizat pentru Jazz FM Award la categoria “Breakthrough Artist of the Year” și „Live Experience of the Year”.

Bokanté

Dublu laureatul Grammy, liderul Snarky Puppy, Michael League împreună cu Chris McQueen și Bob Lanzetti (membri Snarky Puppy), legendarul percuționist Jamey Haddad (Paul Simon, Sting), virtuosul chitarist Roosevelt Collier (Lee Boys, Karl Denson), percuționiștii André Ferrari (Väsen) și Keita Ogawa (Banda Magda, Yo-Yo Ma) s-au unit pentru a crea un super grup divers, plin de groove și muzicalitate.

Proiectul Bokanté este un ansamblu musical internațional ce are la bază conexiunea și schimbul de idei din dorința de a se conecta cu societatea și cu problemele cu care se confruntă aceasta.

Alfa Mist

Alfa Mist și-a început cariera muzicală ca producător de muzică grime și hip-hop, lucru care se simte și în compozițiile sale de jazz de azi. Pianist autodidact, Alfa Mist a fost atras de muzica jazz și world music, sunetul său îmbinând o armonie jazz melancolică cu hip-hop alternativ și soul.

Albumul “Antiphon” cu peste 6 milioane de vizualizări pe Youtube, l-a propulsat pe scena jazz-ului drept unul dintre artiștii care merită urmăriți și ascultați.

Noul album „Structuralism”, este o capodoperă ghidată minunat care împinge limitele jazz-ului modern, cu momente orchestrale poziționate excelent si instrumente de suflat; la fel de răcoritoare ca o adiere rece într-o zi caldă de vară.

Nubya Garcia

Nubya Garcia este o compozitoare și saxofonistă premiată; EP-ul ei de debut, “NUBYA’s 5IVE”, lansat în 2017, a fost considerat excepțional de către The Vinyl Factory, iar cel de-al doilea proiect al său, “When We Are” a primit recenzii excelente, iar piesa cu același nume a fost inclusă în topul “NPR’s Best Songs of 2018”.

Cele mai recente premii ale sale sunt “Jazz FM Breakthrough Act of the Year”și “The Sky Arts Breakthrough Act of the Year”în 2018, iarîn 2019 “Jazz FM UK Jazz Act of the Year”, fiind una dintre puținele instrumentiste de alămuri din fruntea jazz-ului contemporan.

Nubya Garcia creează dependență și piese fredonate mult timp după ascultare.

Theon Cross

Theon Cross este un compositor ce a ales tuba ca instrument de expresie, care nu numai că redefinește ce se poate face cu instrumental său, dar de asemenea transcende convențiile tradiționale ale genului, având abilitatea de a combina free jazz cu dub, soca, hip-hop, grime și altesunete din diaspora afro-caraibeană.

Face parte dintr-o comunitate mare de tineri muzicieni londonezi care se sprijină în mod regulat unul pe celălalt și încearcă re-modelarea granițelor jazz-ului.

Pășind pe urmele albumului său de debut, “Fyah”, care a avut recenzii foarte bune, anul acesta noul său EP va impinge din nou limitele sonice ale tubei.

 

 

 

 

 

 

 

 

Povestea primului incubator de artă din Timișoara. A împlinit un an de activitate

0

IncubART Makerspace, primul incubator de artă din Timișoara aniversează astăzi un an de când găzduiește artiști din mai multe domenii și mici antreprenori locali aflați la început de drum.

Cu această ocazie, IncubART își deschide astăzi porțile și oferă ocazia celor interesați să interacționeze cu oamenii ce se află în spațiu sau care meșteresc de zor în ateliere.

Povestea IncubART a început acum mai bine de 2 ani, atunci când Florin VILCEA și Daniel CRAIA au pus pe picioare într-un an, o lună și o săptămână, cel mai mare spațiu comun pentru creație: 2.000 de metri pătrați, un întreg etaj dintr-o clădire industrială, au fost transformați în spații pentru birouri, ateliere de lucru și săli de conferințe.

La momentul actual,  IncubART găzduiește peste 20 business-uri, din cele mai creative și inovative, iar atelierele de lemn și ceramică sunt utilizate zilnic de meșterii și de artiștii locali. De-a lungul anului, aceștia au implementat mai multe proiecte din domeniul artelor plastice și arhitecturii, iar spațiul de co-work a fost folosit pentru găzduirea mai multor evenimente din zona IT&Corporate.

Ajunși la un an de activitate, Florin și Daniel au decis să marcheze această aniversare prin ‚Ziua Porților Deschise’, un eveniment prin care toți cei interesați le pot trece pragul și au șansa de a cunoaște și interacționa cu oamenii ce fac parte din comunitatea IncubART. Totodată, aceștia pot vizita atelierele de lucru, pot vedea cum funcționează echipamentele de lemn, ceramică sau broderie.

Astfel, evenimentul se va desfășura astăzi, 13.02.2020, începând cu ora 18:30, la sediu IncubART, str. Buziașului, nr. 11 A, etaj 2, iar fondatorii celui cel mai mare spațiu de tip Makerspace din Timișoara vă așteaptă cu multe surprize și chef de vorbă.

Mail multe detalii despre eveniment puteți găsi pe pagina oficială de facebook: https://www.facebook.com/IncubArtTm/notifications/ sau accesând următorul link: https://www.facebook.com/events/2499962946888786/ .

 

Euroland Banat cere interzicerea tăierilor în Parcul Național Semenic – Cheile Carașului

0

Activiștii de la Euroland Banat cer ministrului Mediului, Apelor si Pădurilor, Costel Alexe să intervină și să stopeze tăierile din Parcul Național Semenic – Cheile Carașului

“De mai mulți ani, specialiști în conservare, organizații ale societății civile și iubitori ai naturii duc o luptă pentru salvarea Parcului Național Semenic-Cheile Carașului. Doar în ultimii doi ani, o coaliție de ONG-uri a trimis mai multe petiții către instituțiile abilitate cu rezolvarea situației alarmante din această arie protejată. Astfel, am înaintat petiții către Ministerul mediului (dnei Grațiela Gavrilescu), primului-ministru, ANANP (diferiților președinți care s-au succedat la conducere), Agenției pentru Protecția Mediului Caraș-Severin, Instituției Prefectului Caraș-Severin. Mai jos trimitem câteva dintre aceste petiții alături de organizațiile care s-au alăturat demersului nostru. Peste 20 de organizații neguvernamentale solicită rezilierea contractului de administrare încheiat cu Romsilva”, arată Andrei Szabo, liderul Euroland Banat

Iată, mai jos ultima petiție, a activiștilor de mediu, pe care o găsiți și în format electronic aici, unde puteți să o și semnați.

La începutul anului 2018, silvicultorii Romsilva au întocmit un nou Plan de Management prin care doar ~32% din suprafața parcului este protejată. Acest nou plan de management este realizat cu încălcarea flagrantă a legislației naționale, a directivelor europene și recomandărilor Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN).

Pe de altă parte, planul de management al Parcul Național Semenic-Cheile Carașului, elaborat între 2010-2013, de specialiști, cercetători de marcă, cu sprijinul Academiei Române (filiala Timișoara) și avizat de Consiliul Științific al parcului, a fost păstrat la sertar de către RNP Romsilva pentru că asigura o protecție pe o suprafață de ~49% din suprafața parcului.

Pentru a se asigura că nu întâmpină opoziție în aprobarea noului plan, Romsilva a înlocuit specialiștii din vechiul Consiliul Științific (profesori, cercetători) cu silvicultori și persoane favorabile exploatărilor în parc.

Domnule ministru, doamnă presedinte si domnule director, pădurile din Parcul Național Semenic-Cheile Carașului au fost și continuă să fie tăiate într-un ritm alarmant!

Dacă vă pasă cu adevărat de pădurile și mediul natural pe care ați fost investiți să le protejați, vă solicităm intervenția fermă pentru:
– Interzicerea exploatărilor forestiere comerciale pe întreaga suprafață a Parcului Național Semenic – Cheile Carașului respectând criteriile Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN) și prevederile OUG 57/2007 pentru categoria II IUCN: “În perimetrul parcurilor naţionale sunt admise doar activităţile tradiţionale practicate numai de comunităţile din zona parcului naţional, activităţi tradiţionale ce vor fi reglementate prin planul de management. Scopul Parcului naţional: arie protejată administrată în special pentru protecţia ecosistemelor şi pentru recreere”.
– Realizarea și începerea procedurii de aprobare a planului de management integrat numai după realizarea inventarierii, cartării și evaluării stării de conservare pentru ecosisteme, habitate și specii de interes național și european. Anularea actualei proceduri care este viciată și nelegală.
– Realizarea obligatorie a studiului de evaluare adecvată pentru planul de management integrat numai după ce acesta a fost întocmit conform legii și depus la APM, luând în considerare toate activitățile care se desfășoară planificat sau permise de lege pe suprafața parcului național și siturilor Natura 2000.
– Preluarea administrării parcului național ”de îndată” de către ANANP având în vedere Notificarea de punere în întârziere numărul 2407/03.05.2018 pentru încălcarea contractului de administrare numărul 5212/08.10.2014, sub sancțiunea încetării contractului. Obligațiile asumate prin contractul de administrare prevăzute la art. 4.1 lit. (n) nu au fost remediate nici până la 31.12.2019 iar multe alte obligații nu au fost respectate.

De ce este important?

Parcul Național Semenic-Cheile Carașului a fost înființat în anul 1982 datorită cadrului natural cu valoare deosebită. Parcul adăpostește:
– 5.000 ha de pădure virgină cu arbori de 450 de ani;
– păduri seculare și zone carstice cu numeroase chei și peste 800 de peșteri;
– 1.200 specii de floră și 600 specii de faună.

El face parte din rețeaua celor 13 parcuri naționale. Această rețea de parcuri ocupă o suprafață totală de doar 1,33% din România. Copiii noștri merită o astfel de moștenire.

De 14 ani, parcul este administrat ilegal de către RNP-Romsilva, fără plan de management, în conflict de interese și cu încălcarea gravă a obligaților contractuale. În toți acești ani, pădurile au fost și continuă să fie tăiate într-un ritm alarmant chiar și în zone de protecție strictă/integrală precum sunt Rezervațiile naturale Cheile Carașului, Buhui-Mărghitaș, Cheile Gârliștei, Bârzăvița.

În data de 18 mai 2018, noul Consiliu Științific a aprobat un nou plan de management distructiv, care protejează doar ~32% din suprafața parcului. Acest plan de management a fost depus spre consultare la Agenția pentru Protecția Mediului Caraș-Severin.

Încă putem interveni pentru a revizui acest nou plan de management și pentru a nu permite exploatări forestiere care ar sorti parcul distrugerii ireversibile!

Parcul Național Semenic-Cheile Carașului poate fi salvat prin implicarea noastră a fiecăruia. Semnează și tu petiția!

Cea mai importantă cursă de alergare din Timișoara ajunge la ediția a șasea

0

Timișoara este primul oraș din România în care joggerii amatori s-au organizat într-o comunitate care promovează alergarea și le oferă ajutor în mod voluntar începătorilor, celor care își doresc să facă mișcare pentru sănătate. Aceasta este misiunea Alergotura, co-organizator Timotion. Pentru 2020, Timotion se pune în mișcare pe 10 mai, sute de participanți urmând să ia startul la cursele pregătite de organizatori.

Uniți de dorinţa de a creşte o comunitate mai puternica, membrii Alergotura si membrii Fundaţiei Comunitare Timişoara și-au propus să aducă împreună mai multe organizații, instituții, persoane, pentru a crea un eveniment al orașului în cadrul căruia să ne bucurăm de beneficiile mișcării în aer liber și de ceea ce putem construi împreună.

Cursele de alergare propuse sunt pentru puterile oricărui doritor, antrenat sau mai puțin antrenat. Pentru cei din prima categorie este o ocazie de a participa la semimaraton pe un traseu plăcut sau pe o distanță de 5 sau 10 kilometri. Pentru cei neantrenați este un prilej de a se convinge că pot parcurge 2 kilometri într-un ritm mai alert.

Și pentru toți cei care vor veni la Timotion este un prilej să fie generoși, să se implice în comunitate, pentru a contribui la împlinirea unor proiecte locale. Fiecare participant va putea dona taxa de înscriere pentru un proiect din comunitate a cărui realizare depinde și de noi. Pentru detalii, puteți citi mai multe pe pagina evenimentului sau pe site-ul oficial al cursei.

Producători, muzicieni, dealeri de muzică pe vinil și trupe rock se întâlnesc la târgul Vinil Rocks de la Timișoara

0
FOTO Arhiva

Pasionații de vinil sunt așteptați, între 14 și 16 februarie, la Iulius Town, cu sute de discuri și spectacole live, dar și cu prezentare de echipamente audio pentru Soundcreation, școală de DJ și vă vor arăta cum poți să realizezi o producție muzicală de succes. Vor susține work shop-uri Mimo Obradov şi Bogdan Puriş și concerte trupele Byron și Pandora.

Intrarea este liberă.

Programul evenimentelor

Vineri – 14 februarie 2020

10.00 – 18.00: Târg de viniluri (work shop-uri cu Mimo Obradov şi Bogdan Puriş)

18.30 – 19.30: Live DJ Performance Mixdown Music School la patinoarul Iulius Town

19.15: Concert Pandora – Atrium, demisol Iulius Town

20.15: Concert Byron – Atrium, demisol Iulius Town

Sâmbătă – 15 februarie 2020

10.00 – 18.00: Târg de viniluri (Soundcreation – prezentări de echipamente audio home şi profesionale) – Atrium, demisol Iulius Town

18.30 – 19.30: Concerte Şcoala ARTSOMA – Atrium, demisol Iulius Town

Duminică – 16 februarie 2020

10.00 – 18.00: Târg de viniluri – (Prezentări Şcoala de DJ) – Atrium, demisol Iulius Town

 

Alergare în pădurile din jurul Reșiței pentru sănătate și strângere de fonduri

0

Cea de a VI-a ediție a concursului “Alergând la Pădure” va fi organizat sub forma unui eveniment sportiv cu strângere de fonduri pentru proiecte din comunitate. Astfel, organizatorii vor să promoveze un stil de viață sănătos care combină bucuria de a alerga cu cea de a dărui.

“În 26 aprilie 2020 te invităm să iei parte la evenimentul care va aduce împreună copii, părinți și bunici, pasionați de mișcare în aer liber și sportivi de performanță, toți dispuși să contribuie la viitorul nostru”, scriu organizatorii.

Organizațiile non-profit, grupurile de inițiativă, companiile sau persoanele fizice propun proiecte, iar alergătorii care doresc să se înscrie în competiție pot să aleagă un proiect pe care îl susțin prin taxa de participare și prin mobilizarea unui cerc de susținători care împărtășesc aceeași dorință. 

Pentru eveniment va fi creată o platformă de strângere de fonduri, prin intermediul căreia vor putea fi sprijinite inițiativele care vor ajuta la creșterea calității vieții în Banatul Montan.

Spectacol de excepție la Teatrul Național din Timișoara. Operă a lui Eugen Ionesco pusă în scenă pentru timișoreni

0

Teatrul Național din Timișoara dă startul faptelor pentru România anului 2021 cu un spectacol modern, puternic, major, bazat pe unul dintre cele mai importante titluri ale dramaturgiei universale: Rinocerii de Eugène Ionesco, un dramaturg ale cărui tinerețe și formare se leagă indisolubil de România.

Eugène Ionesco este unul dintre cei mai importanți dramaturgi ai secolului al XX-lea. Opera sa totalizează 28 de piese dintre care amintim Cântăreața cheală, Scaunele, Lecția sau Regele moare. Recunoscut ca eseist, poet sau prozator, în 1970 Eugène Ionesco este numit membru al Academiei franceze.

Născut în România în anul 1909, apoi stabilit în Franța, în 1924 revine în țară, unde își petrece adolescența și tinerețea și de unde datează primele sale creații. Scriitor de limbă franceză, asumat de cultura franceză, marele scriitor și-a pus în mod categoric amprenta și asupra culturii române, de origine. Opera lui Eugène Ionesco aparține lumii întregi, după cum și lumea întreagă îi aparține lui Eugène Ionesco prin reprezentativitatea scrierilor sale.

Acesta este, de altfel, motivul pentru care Teatrul Național a decis că Eugène Ionesco este autorul cel mai relevant pentru a deschide seria spectacolelor României 2021.

Rinocerii este o demonstrație de geniu despre resorturile dictaturii, fiind declarată, de altfel, „una dintre marile demonstrații împotriva totalitarismului”. Astăzi, piesa strălucește prin valențele celei mai acute actualități. Într-adevăr, piesa Rinocerii studiază modificarea socială fundamentală, de structură, pe care ideologiile agresive o provoacă societății, felul în care infestează și anihilează umanitatea la nivel individual, transformând societatea într-o masă nediferențiată, brutală, atotdistrugătoare.

Cu Rinocerii, Eugène Ionesco, martor al răspândirii doctrinei naziste, dă răspunsul spiritului uman la „rinocerizare” și  la consecințele sale. Personajul principal, Bérenger, este un om oarecare, trăiește într-un loc care poate fi oriunde și, începând cu secolul al XX-lea, oricând. Povestea lui începe atunci când orașul este lovit de o nouă epidemie: oamenii se transformă în rinoceri. Pentru unii e o înclinație naturală, acceptată cu fascinație, pentru alții, o alegere, iar pentru foarte puțini – o respingere categorică. Bérenger va duce o luptă donquijot-escă cu forța brută care îi invadează și îi transformă ireversibil viața.

Distribuția îi reunește pe actorii Romeo Ioan, Ion Rizea, Claudia Ieremia, Matei Chioariu, Irene Flamann Catalina, Cristian Szekeres, Doru Iosif, Benone Viziteu, Roberta Popa Ionescu, Ana Maria Pandele Andone, Cătălin Ursu,  Costa Tovarnisky, Laura Avarvari, Bogdan Spiridon, Andrei Chifu, Andrei Zgăbaia, Claudiu Patcău, Claudiu Surmei, Darius Zet, Marin Lupanciuc, Paul Vesa și Judit Reinhardt.

Regia este semnată de Gábor Tompa, unul dintre regizorii legendari ai teatrului românesc modern. Cu o carieră prodigioasă ca regizor, director de teatru, profesor de teatru al Universității din San Diego, președinte al Uniunii Teatrale Europene, Gábor Tompa a pus în scenă peste 100 de spectacole, în teatre din România, dar și în țări cum ar fi Franța, Germania, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Canada, Coreea de Sud, Irlanda, Spania, Austria, Ungaria, Serbia, Slovenia sau Cehia.

Scenografia spectacolului este concepută de Helmut Stürmer, scenograf de teatru și film originar din Timișoara. Teatrul Național din Timișoara se află la a doua colaborare cu acest important scenograf a cărui  excepțională carieră internațională s-a derulat pe toate scenele lumii, pe toate continentele, în teatre din Germania, Franța, Australia etc., și, firește, în România.

Costumele îi aparțin Carmencitei Brojboiu, reputat scenograf român. Cu o carieră de excepție, Carmencita Brojboiu a colaborat cu mari regizori români și străini, creând decoruri și costume în numeroase și importante teatre din România, Grecia, Marea Britanie, Coreea de Sud, Cehia, Rusia etc.

Echipa de creație este fericit completată de compozitorul Vasile Șirli. Absolvent al Liceului de muzică din Timișoara și al Conservatorului din București, Vasile Șirli s-a făcut remarcat atât în calitate de compozitor, cât și ca redactor muzical al Electrecord. După stabilirea sa în Franța, devine director muzical al Disneyland din Paris, unde a realizat sute de spectacole în peste trei decenii de activitate. Este, nu mai puțin, compozitor de muzică pentru film și teatru.

Nu în ultimul rând, coregrafia spectacolului este semnată de Florin Fieroiu, fondator al primei companii independente de dans și unul dintre cei mai prolifici coregrafi români din noul val, cu o mare experiență de teatru, pentru care a fost distins atât cu Premiul de Interpretare al Întâlnirilor Coregrafice Internaţionale de la Paris, cât și cu Premiul Special UNITER pentru coregrafie în arta spectacolului.

Premiera spectacolului va avea loc miercuri, 4 martie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului Național. Următoarele spectacole sunt programate vineri, 6 martie, duminică, 8 martie și vineri, 27 martie, de la aceeași oră.

Biletele pot fi achiziționate de la Agențiile Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic), de marți până duminică, între orele 11-19 sau online, pe www.tntimisoara.com.
Sursa foto: Adrian Pîclișan / TNTm

„Parazit”, filmul care a scris istorie la Oscar, se vede pe marele ecran la Cinema City din Timișoara

0

Nu ai avut ocazia să vezi până acum filmele nominalizate la Oscar în acest an? Marele câștigător al celei de-a 92-a ediții a galei, „Parazit”, poate fi vizionat în toate cinematografele Cinema City din țară, alături de cele mai premiate filme, până pe 16 februarie.

 Cu 6 nominalizări dintre care 4 au fost câștigătoare, filmul face istorie devenind prima producție într-o limbă străină care ia premiul pentru Cel mai bun film, în același timp obținând și premiul pentru Cel mai bun regizor (Bong Joon Ho), Cel mai bun scenariu original (Bong Joon Ho) și Cel mai bun film internațional.

 Alături de producția sud-coreeană, poți să te bucuri de o săptămână specială la cinema și cu alte producții care au fost nominalizate și premiate de industria cinematografică. Până pe 16 februarie poți profita de oferta , și cu cât vezi mai multe filme, cu atât plătești mai puțin.

Ai ultima șansă să vezi în cinema producțiile:

  • „Joker” 

Cu 11 nominalizări, filmul i-a adus premiul Oscar pentru Cel mai bun actor principal lui Joaquin Phoenix în rolul lui Joker (acesta fiind și primul Oscar câștigat în cariera actorului). Filmul a fost premiat și pentru Coloană sonoră originală.

  • „A fost odată la…Hollywood”

Cu 10 nominalizări și titlul de favorit pentru titlul de Cel mai bun film, filmul-omagiu adus Hollywood-ului a obținut premiul Oscar pentru două categorii, Scenografie și Cel mai bun actor într-un rol secundar pentru Brad Pitt (fiind și primul Oscar din cariera lui).

Din aceeași promoție fac parte și cele mai noi titluri nominalizate, precum:

  • „Fiicele domnului March”

Cu 6 nominalizări, filmul a obținut Oscarul pentru Cele mai bune costume (Jaqueline Durran).

  • „Bombshell: Scandalul”

Cu 3 nominalizări, filmul a fost premiat pentru Machiaj și Coafură.

  • „La cuțite”

Cu o nominalizare pentru categoria Scenariu Original, filmul are o poveste captivantă și plină de umor, dar și distribuție de top (Daniel Craig, Chris Evans, Christopher Plummer, Jamie Lee Curtis, Katherine Langford, Ana de Armas).

 Mai multe informaţii pe www.cinemacity.ro