joi, august 27, 2026
Acasă Blog Pagina 442

Start pentru cea de a paisprezecea ediție a Festivalului PLAI, la Muzeul Satului. Programul complet

0
FOTO ARHIVĂ

13-15 Septembrie, reunește într-un nou cadru al Muzeul Satului Bănățean peste 60 de prieteni cu proiecte noi și vechi. Anul acesta vom surprinde publicul cu un alt tip de amenajare a festivalului PLAI, intrarea se va face pe lângă Grădina Zoologică.

Vineri, la ora 18:00 se deschid porțile pentru a face loc celei de a XIV a ediție PLAI, o ediție care aduce multe schimbări. Vor transmite o parte din identitatea lor prin sunete Sonido Tupinamba, Nubyan Twist, Bebel Gilberto, iar noaptea va fi încheiată de Panjabi MC.

Zilele de sâmbătă și duminică ne aduc, începând cu ora 12:00, o mulțime de ateliere și activități pentru toate vârstele. Ateliere de inginerie genetică, de ilustrație, de cioplit în lemn, de făcut coronițe din flori, de făcut cosmetice naturale, introducere către primii pași de kizomba. Degustări de vin, cafea și ciocolată, mâncare tradițională arabă și din Afganistan, alături de migranți și refugiați stabiliți în Timișoara, dar și posibilitatea de a avea o experiență de fine dining în curtea unei case din cadrul muzeului.

PLAI a mers mereu dincolo de muzică, aducând în față oameni, proiecte, inițiative care fac comunitățile noastre mai funcționale, incluzive și deschise. Pentru noi, agenda activităților din timpul zilei este sufletul festivalului; locul în care părinți, bunici, copii, tineri și adulți vin împreună și se expun experiențelor, în timp ce oameni extraordinari din organizații oferă dezinteresat, e locul unde se crează magie! Programul din 2019 e generos datorită tuturor celor care au ales să contribuie la el: Asociația Little People, Prin Banat, Ceva de Spus, ROvinHUd, Ashoka România, Teatrul Maghiar Csik Gergely si Asociatia ProTeszt, Centrul Cultural German, 89ers, Identity.Education, Serviciul de Ajutor Maltez, Penitenciarul Timișoara, Azvîrlirea, BicicleTeme, SCM Poli, Societatea Română pentru Astronomie Culturală, Noni Groove, Twisted Blue, Yoga Atelier TM, Ovidiu Zimcea, The Skywalkers, Petalele Păcii, Olga Torok, Strong Romanian Athletes, Sasa Bodeanu, Centrul Cultural German Timișoara, Escape Room Arad, Melopolis, Atelierul Doamnei P, Livia Coloji, Doda, Tea Moț Fashion, Ovidiu Zimcea, AB Clockwork, Doda, Agenția Națională Antidrog, Facultatea de Horticultură și Silvicultură, Asociația culturală Kizuna, Asociația culturală Kizuna, Plante de aer by Lady and me, Dan Ungureanu, Institutul Francez Timișoara, Lorena Dumitrașcu, Ancuța Coman, Cristian Boldișteanu, Faber community, Teatrul Portabil Timișoara, Salsa with Attitude Dance School, Proti Plays, Asociația culturală Shilla, Sustainable Babes, Mihaela Minca, Clubul Femina Comloșu Mare, Quantum Civilization, Irma Băloi, Școala Babel, CRIES, Typica, Timișoara Refugee Art Festival, Bereta, Scârtz, D’arc și Ioan Bebeșelea,

PROGRAM muzical Festivalul PLAI 2019:

 Vineri 13.09

 19:00 Sonido Tupinamba

20:30 Nubyan Twist

22:00 Bebel Gilberto

23:45 Panjabi MC

Sâmbătă 14.09

19:00 Balkan Taksim

20:30 Amira Kheir

22:00 Red Baraat

23:45 Bosq

Duminică 15.09

19:00 47Soul

20:30 Orange Blossom

22:00 Gili Yalo

Abonamentul Festivalului PLAI poate fi achiziționat la prețul de 98 de lei, online pe www.plai.ro, şi fizic de la librăriile Cărtureşti. În perioada festivalului valoarea abonamentului va fi de 118 lei, iar biletele pentru o zi de festival vor putea fi achiziționate la 78 lei.

Mai multe detalii sunt disponibile pe www.plai.ro. și  https://www.facebook.com/PLAIFestival/

Festivalul PLAI 2019 este organizat de voluntarii Centrului Cultural PLAI din Timişoara, în parteneriat cu Primăria Municipiului Timișoara prin Casa de Cultură a Municipiului Timişoara.

Co-finanţator: Consiliul Judeţean Timiş

Partener: Flex

Inspirat de: Unicredit Bank

 

 

Concert Andra și Holograf în parcarea unui centru comercial din capitala Banatului

0

Iubitorii de muzică bună sunt așteptați să participe la un eveniment deosebit în acest weekend, în parcarea unui centru comercial din Timișoara. Se întâmplă sâmbătă, 14 septembrie, în parcarea Shopping City Timișoara, acolo unde vor concentra Andra și trupa Holograf.

Petrecerea, denumită Live&Crunchy, este organizată în mai multe orașe din țară de către cei de la Carrefour, care oferă și reduceri de 10% celor care își fac cumpărăturile între orele 20:00 și 24:00 din ziua concertului. 

Pe lângă muzica de calitate, la eveniment mai sunt pregătite și standuri cu mâncare delicioasă, experiențe interactive, zonă de relaxare și de gaming, precum și oferte speciale pentru doritori. Intrarea este gratuită, iar evenimentul debutează la orele 19:00 după-masa.

Sărbătoare cu produse din Banatul de Munte. Muzică și mâncare bună la Reșița

0

Primăria Reşiţa va organiza şi în această toamnă, Zilele Recoltei, astfel că gospodinele vor avea prilejul să îşi facă aprovizionarea pentru iarnă. Evenimentul se va desfăşura în perioada 27– 29 septembrie, pe platforma Câlnicel, intersecţia semaforizată de la Fabrica de confecţii şi pasajul spre Câlnic.

Pe lângă fructele şi legumele de sezon, la preţuri de producător, miere şi produse apicole, prăjituri de casă, dulciuri făcute după reţetele bunicilor, costume populare şi podoabe artizanale, nu vor lipsi nici preparatele la grătar şi la ceaun. Organizatorii au pregătit şi un program folcloric.

Zilele Recoltei sunt organizate de Primăria Reşiţa, Consiliul Local și Pieţe Reşiţa SRL. Acțiune este cofinanțată de Consiliul Județean Caraş-Severin.

Bănățeanul care a plecat în căutarea fericirii. Cum și-a schimbat viața un fost corporatist, după o călătorie de 3.000 de km

0

În anul în care a împlinit 30 de ani, Silviu Cadia a decis să facă ceva inedit. Fost campion național la atletism, corporatist în Timișoara la acea vreme, Silviu a plecat în aprilie 2015 într-o călătorie de peste 3.000 de km până în Iran. Și nu orice călătorie ci una pe bicicletă.

A pedalat timp de două luni, pentru a afla ce anume îi face pe oameni fericiţi. A vrut însă să dea și un scop caritabil expediției sale și a adunat bani pentru un copil bolnav. A căutat aleatoriu un caz pe facebook și a fost să fie Karina, o fetiţă din Deva, diagnosticată cu neurofibrom şi care avea nevoie de o operaţie într-o clinică specializată din străinătate. Silviu a „vândut” fiecare zi din aventura sa cu 100 de lei şi a trimis la schimb, celor care au vrut, scrisori din locurile în care se afla, cu întâmplări și schiţe desenate chiar de el.

În căutarea fericirii

De ce Iranul? La o plimbare pe malul Timișului și-a numărat zilele de concediu și s-a gândit unde ar putea ajunge în două luni pedalând. Scoția, Potugalia, Rusia i s-au părut mai puțin atractive, așa că gândul i-a fost fie ce-o fi plec în Iran. Cum niciun un român nu mai ajunsese acolo pe bicicletă s-a gândit că știrea va ajunge în presa națională. Și dacă va avea expunere de ce să nu încerce să îi dea și un scop caritabil? Așa s-a născut „The Road&The Happiness”, o pagină de Facebook în care a postat mereu fotografii din expediţie. A trecut prin România, Bulgaria, Turcia, Georgia, Armenia şi Iran. Bulgarii s-au dovedit a fi reticenţi, iar turcii ospitalieri.

„Într-un mod paradoxal, cei mai fericiţi oameni, cel puţin din cei cu care am interacţionat eu, au fost cei din Iran, asta în ciuda faptului că trăiesc într-o ţară în care au nişte dificultăţi pe care noi nici măcar nu ni le putem imagina.”, a povestit Silviu Cadia.

Nu i-a fost uşor iar la un moment dat, din cauza unor probleme la genunchi, s-a gândit să abandoneze cursa. Optimismul şi persoanele pe care le-a întâlnit în călătoria sa l-au făcut însă să meargă mai departe.

„La început voiam să întreb câţi mai mulţi localnici ce anume îi face fericiţi. Mi-am dat seama totuşi că puteam adresa această întrebare doar celor cu care am interacţionat mai mult. Răspunsurile au fost variate, dar cei mai mulţi au vorbit despre familie şi despre prieteni”, spune Silviu.

Tot în Iran, punctul final al călătoriei, a lăsat şi bicicleta care l-a însoţit în căutarea fericirii. I-a facut-o cadou unui puşti de 13 ani, copilul unei familii la care a poposit câteva zile.

A revenit în ţară și a fost în continuare corporatist. Dar pedalatul și călătoriile sunt pentru el un mod de viață.

“Eu am făcut atletism. Am tot avut însă accidentări și după vreo patru operaţii la genunchi am decis să o las mai încet şi să renunţ la sportul de performanţă. Nu pot să mai fac foarte multe din cauza genunchilor iar pedalatul este unul din sporturile care nu doar că mă ţine în formă, dar mă menţine şi cu genunchii. A devenit o pasiune. Nu merg la competiţii, o fac strict din plăcere, la sfârşit de săptămână. Aşa am ajuns să-mi dau seama că e foarte frumos să călătoreşti. Fie dintr-un loc în altul, fie pe mai multă vreme, cum am plecat în Iran. A fost o experienţă extraordinară, care mi-a schimbat viaţa”, spune fostul sportiv.

Fascinat de India secretă. ”Am renunțat la meseria de corporatist și am ales să îmi văd de planurile la care visam în ultimii ani”.

La trei ani după Iran pleca în Himalaya. Se gândea de mult la călătorie pe bicicletă acolo. Asculta fascinat poveștile cunoscuților ce ajunseseră prin India. Banii necesari și prioritățile l-au ținut însă acasă. Era un vis aproape uitat. Până într-o zi de iarnă, când aflat în vizită la părinți a descoperit „India secretă” de Paul Brunton, un jurnal de călătorie, scris prin anii ’30. Și a înțeles că ”viața îi face cu ochiul”.

”Când am deschis cartea, mi-am găsit numele scris pe prima pagină, alături de niște felicitări formale pentru premiul 2 din clasa a II-a. Vreo 25 de ani a stat cartea acolo. Am luat-o acasă și am citit-o în câteva zile, sfârșind fascinat, intrigat, debusolat, amuzat și mai ales dornic să ajung acolo. I-am mulțumit în cap persoanei care s-a gândit să-mi dedice această carte și mi-am promis că în acel an chiar voi ajunge în India”, povestește lugojeanul.

Și-a propus ca în septembrie 2018 să sa traverseze de unul singur unul din cele mai înalte drumuri din lume, Leh-Manali: 500 km într-un deșert din nordul Indiei, în muntii Himalaya. O aventură în care să își exploreze presupusele limite ale acestei lumi, atât exterioare cât și interioare. Nu doar atât însă, pentru că a găsit și de această dată o cauză pentru care să pedaleze: Inima Copiilor, asociaţie ce luptă pentru salvarea copiilor bolnavi de inimă.

”În fiecare an, 1500 copii au nevoie de o operație pe inimă pentru a trăi. Ei fac cât se poate și vreau să vă rog să facem și noi cât de mult putem pentru ca mai mulți copii bolnavi de inimă să aibă o sanșă la viață”, suna la plecare apelul lui Silviu.

La sfârşitul lunii septembrie și-a luat economiile(”Cine crede că pentru astfel de călătorii sar sponsorii cu echipamente și banii se înșală amarnic”) și a zburat în nord-vestul Indiei, în regiunea Ladakh. Planurile s-au schimbat după ce compania aeriană i-a rătăcit bicicleta, iar drumul pe care și-l propusese se închidea în luna septembrie. Atunci s-a hotărât să meargă pe un drum mult mai scurt, în apropierea oraşului unde era cazat, pasul Khardung La, cea mai înaltă trecătoare circulată din lume(5.346 de metri). Nu a mai fost o călătorie cu bicicleta de zece zile, ci a urcat de la 3.600 în ziua respectivă. A fost ceva mai extrem, recunoaște Silviu.

A hotărât ca Dharamshala(cel mai cunoscut loc din zonă și unde guvernul în exil al Tibetului își avea reședinta. În imediata apropiere, la McLeod Ganj este de găsit însuși Dalai Lama, stabilit aici de mai bine de 6 decenii), să devină noua casă iar de-acolo să pornească în căutarea poveștilor cu locuri frumoase și oameni sinceri. O decizie grea, recunoaște.

”Așa că am renunțat la meseria de corporatist și am ales să îmi văd de planurile la care visam în ultimii ani. Am ales cu inima și pot spune că, deși sunt departe de oamenii dragi de acasă, de familie, de animale ori de natura noastră cea frumoasă, în fiecare dimineață mă trezesc recunoscător că viața îmi dă ocazia să fac ceea ce iubesc și îmi doresc cu adevărat.”, spune fostul corporatist.

Anul a început aparent potrivnic planurilor după ce obligațiile profesionale i-au dat peste cap pregătirea din iarnă. A rămas fără sponsori, iar donațiile oamenilor pentru Inima Copiilor au devenit o amintire. Nu s-a lăsat însă descurajat.

”Până nu se adună cei 50. 000 pentru Inima Copiilor nu mă las și cred cu tărie că obiectivele îndrăznețe vor inspira și determina mai mulți oameni să devină mai buni. Sănatate să am, că restul vin prin muncă și determinare”, susține cu îndârjire Silviu.

Aventura a continuat cu o altă călătorie în Himalaya, din Dharamshala în Chamba în cursul lunii martie, de data aceasta alături de doi prieteni din Lugoj, Alvin și Vlad. O călătorie de aproape 300 de km, prin care din nou a încercat să determine lumea să doneze pentru Inima Copiilor.

”E greu de pus în cuvinte starea aceea cand îți vin în vizită doi prieteni din copilărie taman până în India ca să ne dăm cu bicicleta prin Himalaya”, posta cu entuziasm Silviu pe „The Road&The Happiness”.

AlterNativa, un proiect nou

Câteva săptămâni mai târziu a ajuns în Nepal, iar apoi în ținutul Chamba, pentru pregătirile unui nou proiect.  Aventurile din seria „The Road&The Happiness” vor prinde de acum forma unor evenimente deschise tuturor pasionaților de călătorie, aventură, tradiții culturale ori educație. Toate experiențele de acum înainte le va împărtăși cu orice dorește o tură prin Himalaya, prin locuri mai puțin cunoscute și pe cărări mai puțin bătute.

”AlterNativa este un proiect nou, prin care ne dorim ca oamenii pasionați de călătorie să descopere locuri mai puțin cunoscute și să cunoască oameni din comunitățile locale. Scopul este de a conecta oameni din culturi diferite și de a învăța unii de la ceilalți”, scrie pe pagina de Facebook a proiectului.

India este însă mult mai mult decât pedalat. Pe Silviu l-a făcut să privească altfel lumea și modul în care își trăiește viața, să ajungă la o readaptare și potrivire a ideilor și gândurilor. Este o lume a contrastelor. Mizerie, sărăcie, scene de filme post-apocaliptice din periferia urbană, ignoranță, corupție, superstiție, segregare, dar și oameni cu suflet mare și minte deschisă, oameni care se bucură să împartă cu tine din nimicul lor, locuri care îți taie respirația, veșminte, temple, obiceiuri, meserii și ceremonii, miresme și arome puternice, mâncare ce-ți dă aripi și înșiruiri de evenimente care îți dau peste cap logica occidentală și propriile idei despre viață și oameni. India, spune el, este o lecție extraordinară pentru oricine ajunge să-i calce granițele. Un concediu petrecut pe un șezlong dintr-un „all-inclusive” nu o să-ți ofere niciodată, spune el, toate aceste experiențe.

”Îmi doresc mult să ajut, într-un fel sau altul. Eu mi-am găsit o cale prin care pot să ajut”

Silviu rămâne un idealist. Dacă pentru călătoria în Iran și-a îndeplinit misiunea, ultimul an l-a dezamăgit puțin din acest punct de vedere. Crede că doar implicându-ne constant putem schimba lumea în bine. Fie că e vorba de India, de România, de inimile copiilor ori de drumul spre fericire fiecare poate face ceva. Societatea are nevoie de mai mult de la noi. Chiar dacă lucrurile nu se schimbă atât de repede pe cât ne-am dori, trebuie să rămânem optimiști. Și trebuie să ne urmăm și pasiunile, chiar dacă nu avem expunerea locală, națională sau oricare pe care ne-o dorim.

”Eu mi-am găsit o cale prin care pot să ajut, îmbin utilul cu plăcutul. Este ușor descurajant uneori să descoperi că depui atâta efort, că îți pui toate resursele fizice, emoționale, mentale, financiare și temporale și lucrurile nu merg cum ți-ai dori. Dar mergi mai departe”, încheie Silviu.

Ce ar mai fi de adăugat? Mesajul Enonei Chiriac, persoana de contact de la Inima Copiilor spune totul “Dragă Silviu, vrem să îți mulțumim și să mulțumim (prin tine, cum altfel) tuturor prietenilor tăi care te susțin și care donează pentru Inima Copiilor și copiii pe care ii ajutăm. Tu ne cunoști de puțin timp, iar ei nu ne cunosc deloc! Ne ajută pe noi pentru că te iubesc pe tine! Asta ne emoționează enorm! Nu știi cât! Vă mulțumim mult ție și prietenilor tăi. Nu sunt donații, sunt minuni, și minunile le facem noi, oamenii obișnuiți, toți, împreună! Pentru alții. Mulțumim că faci asta posibil! Drumuri bune pe unde ești tu! Să știi că are rost!”

Pe Silviu puteţi să-l urmăriti pe paginile dedicate acestor evenimente, unde va mai posta filmări şi poveşti(„The Road&The Happiness” și AlterNativa). Dacă vreţi să vă alăturaţi cauzei lui puteţi să faceţi donaţii  pe inimacopiilor.galantom.ro.

Festivalul Eufonia – Intervenții de terapie prin muzică în premieră la Timișoara

0

Aflat la cea de-a doua ediție, Festivalul Eufonia propune publicului bănățean, în intervalul 16 septembrie – 4 octombrie, peste 30 de evenimente, incluzând recitaluri, concerte educaționale, masterclass-uri pentru tineri muzicieni și, în premieră, intervenții de terapie prin muzică. 

Eufonia este primul festival din România care integrează muzicoterapia în programul său sub forma unei Conferințe de Muzicoterapie organizată de Asociația Trib`Art alături de Angelica Postu, singura specialistă în terapie muzicală și fondatoarea primului institut român pentru muzicoterapie.

Muzicoterapia este un domeniu puternic ancorat în psihologie și medicină, cu o bază academică de peste 40 de ani la nivel internațional. Conferința va aborda tematici legate de acest domeniu încă neexplorat în România, precum: introducerea în bazele și conceptele muzicoterapiei, cunoașterea metodelor și instrumentelor folosite în aplicarea terapeutică a muzicii.

Concomitent, timp de o săptămână, Angelica Postu va lucra în județul Timiș cu copii cu afecțiuni grave (dizabilități motrice, sindrom Down, proveniți din familii cu probleme ș.a.).

„Muzicoterapia este folosită în foarte multe categorii din domeniul educațional, social și medical. În cel medical există domenii de la psihiatrie la copiii cu autism, geriatrie, neonatologie, copii cu deficiențe sau întârzieri de vorbire, însă se adresează cu siguranță și copiilor care prezintă deficiențe de atenție la școală, întârzieri de vorbire, mecanisme motrice, fizice. Muzicoterapia este o formă de terapie ce se bazează pe principiile psihoterapiei, însă se adresează mai ales celor care caută un caracter non-verbal prin care să se exprime.”, declară specialista.

Conferința de muzicoterapie va avea loc în data de 23 septembrie, în Timișoara, iar intrarea este gratuită, făcându-se pe bază de înscriere în prealabil. Mai multe detalii pe pagina de facebook a festivalului.

Festivalul Eufonia este născut din dorința organizatorilor de a contribui la dezvoltarea unei dimensiuni cultural-educative a regiunii Banat, dorind includerea muzicii clasice de cameră în circuitul cultural regional.

Cea de-a doua ediție a Festivalului Eufonia, 16 septembrie  – 4 octombrie 2019, vine cu o nouă temă centrală, „The sound of classics”, ca modalitate de promovare a muzicii clasice într-un format accesibil oricăui tip de public. Prioritățile ediției punctează: dezvoltarea culturală în zone precum Jimbolia, Lugoj, Buziaș, Băile Herculane, Caransebeș, Reșița; organizarea a 10 concerte educaționale pentru copiii de la școlile primare din 10 sate bănățene susținute de tineri artiști internaționali; organizarea de cursuri de măiestrie pentru 60 de tineri muzicieni români și străini.

Anul acesta, publicul se va bucura de prezența a 15 artiști de renume internațional care vor concerta pe scena timișoreană și vor susține ateliere de măiestrie pentru tinerii muzicieni: Suyeon Kang (vioară), Gareth Lubbe (violă), Vashti Hunter (violoncel), Simona Sândrăștean (oboi), Marko Zupan (flaut), Martin Klett (pian), Dinu Mihăilescu (pian), Abel Tomas (muzică de cameră), Furiant Quartet (muzică de cameră), Stefan Hempel (orchestră de cameră), Angelica Postu (muzicoterapie), Kristin Guttenberg (training mental pentru artiști).

Organizatori: Asociația tribul artisticTimișoara 2021
Co-finanțat de: AFCN, Consiliul Județean Timiș
Sponsor principal: BRD Groupe Societe Generale

Timișoara își răsplătește cel mai puternic investitor cu titlu de Cetățean de Onoare

0

Consilierii locali timișoreni au aprobat, luni, 9 septembrie, propunerea primarului Nicolae Robu, privind acordarea titlului de Cetățean de Onoare pentru Iulian Dascălu, creatorul rețelei Iulius Mall.  

Iulian Dascălu s-a născut la data de 21 iulie 1969, Iaşi, România. Iulian Dascălu este primul român care a dezvoltat un centru comercial de tip mall. Începând cu anul 2000, a creat cu succes reţeaua naţională Iulius Mall, în patru mari oraşe din România, deţinând un portofoliu compus din peste 300.000 mp de spaţii de retail: Palas Iaşi, Iulius Town Timişoara, Iulius Mall Iaşi, Iulius Mall Timişoara, Iulius Mall Cluj şi Iulius Mall Suceava.

Toate mall-urile dezvoltate sunt lider de piaţă la nivel regional, devenind un adevărat stil de viaţă pentru locuitori. Anual, peste 68 de milioane de persoane îşi petrec aici timpul liber. Iulian Dascălu este proprietar al grupului IULIUS, singura companie din România specializată în dezvoltarea şi operarea de proiecte de tip mixt .

Totodată, IULIUS se află în topul celor mai mari dezvoltatori şi operatori de centre comerciale de tip mall din România. În cei peste 20 de ani de activitate, compania a revoluţionat piaţa de real-estate, fiind o companie vizionară care a implementat concepte înpremieră: primul ansamblu urbanistic mixt şi primul mall din afara Bucureştiului.

A dezvoltat peste 300.000 mp de spaţii moderne de retail, în patru mari oraşe: la Iaşi, Timişoara, Cluj-Napocaşi Suceava. Ansamblul mixt PALAS IAŞI şi reţeaua naţională IULIUS MALL reprezintă realizări cu un impact deosebit asupra comunităţilor, devenind repere de regenerare urbană şi economică pentru oraşele în care au fost realizate. Toate dezvoltările construite, amplasate în locaţii ultracentrale, sunt lider de piaţă în oraşele în care se află, au un impact regional şi au devenit un adevărat stil de viaţă pentru locuitori. Prin proiectele realizate, a avut un rol important în dezvoltarea urbanistică şi economică a oraşelor alese pentru planurile sale de afaceri.

Iulius Town, orașul din oraș care va atrage anual peste 20 de milioane de vizitatori

După ce a creat în capitala Moldovei unul dintre cele mai frumoase proiecte de regenerare urbană din România, Iulian Dascălu a hotarât să implementeze şi la Timişoara, în premieră regională, conceptul de „oraş în oraş”. În septembrie 2015, omul de afaceri începea lucrările la Iulius Town Timişoara, proiect de revitalizare urbană a zonei din imediata vecinătate a Iulius Mall. Creat după conceptul „lifestyle center”, acesta reprezintă cel de-al doilea proiect de tip mixt din portofoliu. Iulius Town a fost inaugurat pe 30 august 2019, iar cu această deschidere, suma investită la Timişoara, din 2005 şi până în prezent, depăşeşte 442 milioane de euro (incluzând Iulius Mall Timişoara şi cea mai înaltă clădire de birouri din România, aflată în construcţie).

Aceasta reprezintă cea mai mare investiţie privată realizată la Timişoara. Iulius Town este dezvoltat de compania IULIUS în parteneriat cu Atterbury Europe, fiind oraşul construit în oraş pentru a susţine comunitatea locală. Iulius Town reprezintă un proiect regional, care va atrage anual peste 20 de milioane de vizitatori din Timişoara, judeţele limitrofe şi din ţările din proximitate, Serbia şi Ungaria.Totodată, prin centrul său modern de business, va atrage tot mai multe companii şi va facilita crearea de locuri de muncă. Iulius Town are o suprafaţă total construită de 443.000 mp şi include: un pol regional de business, cu 100.000 mp şi 4 clădiri clasa A, în care vor lucra aproximativ 13.000 de persoane; cea mai mare zonă de cumpărături dinafara Capitalei, 120.000 mp şi 450 de magazine; 3 săli de evenimente cu o capacitate de 1.000 de persoane; o varietate de restaurante şi cafenele tematice; 12 săli de cinema; prima grădiniţă din oraş cu predare în sistem britanic; cel mai mare centru de fitness din România; numeroase opţiuni de recreere.

Parcul de 8,7 milioane de euro

Noutatea principală pentru comunitate o reprezintă parcul, investiţie în valoare de 8,7 milioane de euro. Acesta integrează 10.000 de arbuşti, 1.400 de arbori de talie mare, suprafeţe generoase acoperite cu gazon special, un lac, un carusel veneţian, un foişor, alei de promenadă şi piaţete pentru evenimente şi târguri în aer liber.

Iulius Town a presupus investiţii semnificative în infrastructură, în valoare totală de 13 milioane de euro(proiectare, consultanţă, tunel, infrastructură adiacentă, străzi modernizate, terenuri donate etc). Străzile din proximitatea proiectului au fost lărgite şi modernizate, iar un tunel auto cu două benzi pe sens, care traversează ansamblul, contribuie la fluidizarea traficului din zonă, plus crearea de spaţii de parcare. Toate aceste investiţii au fost sau urmează a fi donate municipalităţii.

Contribuţiile directe la bugetul local furnizate de Iulius Town sunt estimate la peste 6,5 milioane de euro pe an din impozitele pe clădiri.Iulian Dascălu a investit în Timişoara şi nu numai, prin grupul de companii pe care îl deţine, peste 900 milioane de euro. Prin proiectele create, a avut un rol important în dezvoltarea urbanistică, dar mai ales în cea economică a oraşelor alese pentru planurile sale de afaceri, presa naţională de business l-a inclus în prestigioase topuri naţionale ale celor mai valoroşi manageri şi oameni de afaceri.

Începe Festivalul PLAI la Timișoara. Lista artiștilor confirmați la cea de-a 14-a ediție a evenimentului

0

Cea de-a 14-a ediție a Festivalului PLAI, unul dintre cele mai importante evenimente muzicale ale Timișoarei, are loc în acest weekend la deja cunoscuta locație din Muzeul Satului Bănățean. Timp de trei zile și trei nopți, festivalierii vor putea petrece clipe de neuitat alături de amicii lor, precum și de muzică de calitate aleasă special pentru gusturile acestora.

În acest an, la festival au fost confirmați mai mulți artiști de renume. Lista artiștilor confirmați este următoarea:

Bebel Gilberto  (BR)

Red Baraat (US/IN)

Panjabi MC (UK)

47soul السبعة و أربعين (JO/PS)

Orange Blossom (FR/EG)

Nubiyan Twistt (UK)

Amira Kheir (SD/IT)

Balkan Taksim (RO)

Gili Yalo (ET/IL)

Bosq (CO)

Sonido Tupinamba (AR)

Festivalul PLAI are loc între 13-15 septembrie. Un bilet pentru cele trei zile de festival costă 98 de lei, iar dacă vrei să campezi la festival, o poți face pe baza abonamentului de trei zile fără alte costuri suplimentare. Prețul unui bilet pentru o zi de festival este de 68 de lei. 

Un vechi aerodrom din Banat, gazda unui festival de neuitat cu ATB, Brooks, Vama, Grasu XXL, The Motans, Guess Who și mulți alții

0

Aerodromul Cioca de lângă Timișoara va găzdui, la final de lună, un festival de neuitat dedicat atât pasionaților de avioane, cât și acelor persoane care îndrăgesc muzica de calitate românească și de peste hotare. Flight festival ține trei zile, în perioada 27-29 septembrie, locul de desfășurare fiind chiar aerodromul de la Cioca.

În cele trei zile de festival, vor urca pe scenă:

☆ ATB

☆ BROOKS ☆ DIRTY NANO ☆

☆ VAMA ☆ GRASU XXL ☆ THE MOTANS ☆ GUESS WHO ☆SPIKE ☆ MANUEL RIVA ☆ ANDRE RIZO☆ ALB WHO ☆ PAUL DAMIXIE ☆

☆TAP ☆ SUCIU ☆ CAP ☆ CHARLIE ☆SUBLEE ☆ ARAPU ☆ DAN ANDREI ☆ KOZO ☆

☆ THE PUTREDS ☆ MOONSOUND ☆ NINHO ☆ ARIAS ☆ VLADIMIR ☆ JAYRAA ☆ K-LU

☆ VICTOR STAN  ☆ AMARYO NAY☆ DIRT FUN ☆ DJ S ☆ ALEXANDER SAMBO Y☆  DJ IST ☆ DJ STAFIE ☆ MAGIC MAN ☆ ANNA X ☆ DJ KRYSTELL☆ 

Festivalul va fi dedicat nu doar muzicii, ci și tehnologiei și artei. Astfel, pe parcursul festivalului vor avea loc demonstrații de inteligență artificială, gaming, VR și workshop-uri de robotică. La capitolul artă, vor avea loc proiecții de film, grafică, artă urbană stradală și multe altele. Distracția va fi întrăgită de zboruri cu avionul, ridicări cu balonul cu aer cald, activități pentru familii cu copiii și curse cu zmee. Intrarea costă 100 de lei de persoană, iar biletul este valabil pentru toate cele trei zile de festival și poate fi cumpărat online sau de la intrare.

Timișoara 2021: Cinci premii de 3.500 de euro pentru propuneri creative pentru transformarea cartierelor Timișoarei prin intervenţii murale

0

Asociaţia Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii anunţă un apel deschis în cadrul proiectului său Memoriile Cetăţii. Organizatorii așteaptă propuneri creative pentru transformarea cartierelor prin intervenţii murale care vor avea loc în spaţiul public în perioada 14-20 octombrie. Înscrierile se fac până în data de 12 septembrie 2019. Cinci dintre propunerile primite vor fi premiate cu câte 3.500 de euro.

“Căutăm oameni creativi, iscusiţi și cu spirit civic aprig care să transforme câteva cartiere din Timișoara într-un loc de întâlnire cu o marcă identitară trainică. Dacă îţi joacă în gând și-n mâini creativitatea, alătură-te echipei Memoriile Cetăţii și implică-te în transformarea cartierelor prin intervenţii murale în spaţiul public în perioada 14-20 octombrie. Îţi punem la dispoziţie pereţi numai buni de garnisit după care să întoarcă privirea și cel mai sceptic vecin din zonă. Vom cultiva împreună o estetică urbană accesibilă, interactivă și, nu în ultimul rând, care să corespundă nevoilor  actuale ale orașului. Tema din acest an, Revoluţia, pornește de la evenimentele din ‘89 și se extinde până la cele mai diverse forme de  rezistenţă pe care le întâlnim la nivel social sau chiar individual. Contribuie la consolidarea memoriei colective într-un mare fel – cam cât un perete de mare – și trimite-ne propunerile tale de murale până la data de 12.09.2019”, se arată în apelul făcut de reprezentnații Timișoara 2021. (mai multe info găsiți aici)

Proiectul Memoriile Cetăţii este realizat de Asociaţia Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii și cofinanţat de Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Local, prin intermediul programului cultural prioritar „Timișoara. Capitală Europeană a Culturii 2021”, fiind parte a Programului Cultural TM2021 din anul 2019.

Pentru întrebări sau îndrumări suplimentare, puteți scrie pe adresa memoriilecetatii@timisoara2021.ro.

 

 

O lugojeancă expune la Pygmalion. Lucrări cu peisaje acvatice, marca Flora Răducan

0

Sezonul expozițional autumnal debutează, în galeria Pygmalion, în 5 septembrie cu un demers plastic semnat de plasticiana Flora Răducan. Lucrările sale de pictură sunt reunite sub titlul „Despre lumină”.

“[…] Să dea Flora Răducan cu tifla celor care mijesc ironic numai și când aud apus de soare, darămite să și dea cu ochii de unul? E posibil să fie și aceasta o motivație, dar am convingerea că nu e cea principală. Din câte o cunosc pe artista din Lugoj nu fronda este cea care îi activează creativitatea, ci o profundă curiozitate și o temeinică dorință de a vedea lucrurile dincolo de epiderma lor. Pentru Flora, pictura este mijlocul prin care cercetează lumea, iar expoziția de la Pygmalion are ca subiect al acestei cercetări apusul. De fapt, mai mult decât atât: lumina. În fond, chiar titlul expoziței, Despre lumină, e o evidentă declarație de intenție. Adevărat, pare riscant, aproape caduc, să refaci legătura, după mai bine de un secol, cu o importantă pagină de istorie a picturii, impresionismul, chiar cu mijloacele specifice lui. Dar tocmai aici e, cred, una dintre mizele expoziției: revizitarea originii artei moderne. Reînvățarea unui mod de a privi începuturile. Redescoperirea unuia dintre fundamentele picturii, lumina. […]” – spune despre lucrările Florei Răducan, scriitorul Robert Șerban.

24 de lucrări expune de data aceasta Flora Răducan. Majoritatea sunt peisaje acvatice, o temă preferată a artistei, cele mai multe reprezentând Dunărea sau marea. Vernisajul expoziției are loc joi, 5 septembrie, la ora 19.00. Despre Flora Răducan și lucrările sale va vorbi chiar Robert Șerban.

Flora Răducan este absolventă a Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Arte promoția 1999 și a Liceului de arte Plastice din Timișoara, promoția 1994. Este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Are la activ numeroase expoziții în țară și străinătate.

”Flora Răducan sondează o lume ambiguă și misterioasă, plasată la limita dintre amorf și forma în plin proces al zămislirii. În mod evident, Flora Răducan reprezintă, prin însăși submersia ei continuă în penumbrele umede ale materiei, universul feminității și al regimului sublunar. Dar tocmai această aparentă claritate este și purtătoarea unui spectaculos paradox: prin energia ei irepresibilă și prin voința decisă de a introduce privitorul într-o lume în plin proces de structurare, Flora Răducan dobândește atributele unei conștiințe fondatoare și virile. Flora argumentează un adevăr fundamental: anume acela că expresia artistică nu este nicidecum simplul reflex al unui narcisism exuberant, ci un comentariu riguros asupra unității profunde a lumii și asupra coerenței simbolice a acesteia”, spunea la rândul lui criticul de artă Pavel Șușară, cu prilejul unei expoziții vernisate în Capitală.

Expoziția rămâne deschisă la galeria Pygmalion până în 24 septembrie.