Cetatea Jdioara are o poveste interesantă, chiar dacă în prezent se mai pot vedea doar nişte mici ruine. Se află la limita celor două judeţe, Timiş şi Caraş-Severin, la aproximativ 18 kilometri faţă de Lugoj şi la 80 de kilometri de Timişoara. Cei de la Centrul de informare și promovare turistică al județului Timiș au publict un scurt istoric al cetății, pe care îl redăm mai jos.
„După marea invazie mongolă (1241), care a devastat Europa, s-au construit numeroase cetăți în Regatul Ungariei, cu rol defensiv. Cetatea Jdioara (Zsidóvár, în maghiară), situată nu departe de Lugoj, la marginea Munților Poiana Ruscă, se numără printre ele.
Fortificația are dimensiuni modeste (40/22 m). În schimb, deține o amplasare favorabilă, care-i asigură o bună perspectivă asupra Văii Timișului.
Cetatea avea două turnuri interioare şi un donjon de formă pătrată, adăugat într-o etapă ulterioră de construcție.
Prin Tratatul de la Karlowitz (1699), Imperiul Otoman, învins de austrieci, păstra Banatul, dar se angaja să dărâme cetățile din provincie, cu excepția Timișoarei. Cetatea Jdioara a fost distrusă în mare parte.
Rămășițele fortificației au fost folosite de răzvrătiți și haiduci, la începuturile stăpânirii austriece în Banat. Ce-i drept, fără sorți de izbândă, 50 de haiduci fiind executați lângă zidurile cetății.
Cetatea a fost incendiată de armata imperială, iar localnicii au folosit pietrele pentru noi construcții.
Printr-un proiect realizat de Direcția Județeană pentru Cultură Timiș, împreună cu două școli din județ, s-a marcat traseul spre cetate, în 2017. DJCT se ocupă periodic și de îndepărtarea tufărișului invaziv.
Într-un articol interesant despre afereză în toponimele românești, Simion Dănilă susține că „Jdioara” provine de la „Găvojdioara”.
Localnicii din Găvojdia învecinată ar fi participat la construirea cetății și la crearea unei noi așezări în apropierea ei.
Pentru cei care doresc mai mult de la o zi de excursie, explorarea cetății poate fi cuplată cu o drumeție la Cascada Cornet din Nădrag sau chiar cu una spre Vârful Padeș, din aceeași comună.”
Asediată de armata lui Mihai Viteazul
Conform istoricului lugojean Răzvan Pinca, care şi-a făcut teza de doctorat având ca temă “Banatul de Răsărit în Evul Mediu”, Cetatea Jdioara a fost atestată documentar în 1320, când este menţionat castelanul Dionisie.
“Pornind de la datele prezentate de Pesty, primele cercetări de teren la cetatea Jdioara au fost efectuate de Constantin Daicoviciu şi Ioachim Miloia în luna septembrie a anului 1930, la iniţiativa Muzeului Bănăţean din Timişoara şi cu concursul material al Comisiunii Monumentelor Istorice pentru Banat. Cei doi cercetători realizează o descriere a zonei unde este amplasată fortificaţia, a cetăţii, a materialelor ceramice de suprafaţă, subliniind faptul că în apropierea zidurilor pot fi văzute .
Au mai fost efectuate câteva secţiuni, amintite doar, în care s-au observat urme ale incendierilor repetate. Cercetări arheologice sistematice au fost efectuate de către Adrian Bejan începând cu anul 1973. Începând cu secolul al XV –lea importanţa cetăţii în cadrul sistemului defensiv al Banatului scade fiind angrenată doar în conflicte militare de mică anvergură, singurul asediu de durată mai mare având loc în luna mai a anului 1600 când un corp de oaste al lui Mihai Viteazul asediază fortificaţia timp de două săptămâni. La sfârşitul secolului al XVII – lea, în 1688, cetatea a fost ocupată de generalul Veterani, în drumul său spre Caransebeş, pentru ca mai apoi în baza prevederilor tratatului de pace de la Karlowitz să fie distrusă”, arată istoricul Răzvan Pinca.
