Regiunea Banatului ca punct de interes ecoturistic are toate șansele să se dezvolte peste prognozele oricărui expert în ale domeniului. Cu ocazia unui eveniment sub brandul Banat Brunch de la Sat Bătrân, comuna Armeniș din Caraș-Severin, gastronomia locală și turismul montant au ajuns nu doar în presa locală, ci chiar în National Geographic.
Celebrul trust internațional, care are publicație sub formă de revistă și site și în România, a scris despre evenimentul la care au participat sute de turiști într-un sat din Banat și alte zone ale țării. Pe lângă mâncarea servită la Banat Brunch, cei prezenți au participat și la inaugurarea unui prim centru de închiriere de mountainbike și e-bike din Banat, la Văliug.
Zimbrii, din nou în natură
Evenimentul ce a avut loc la poalele superbilor Munți Tarcu, i-a impresionat pe cei de la National Geographic. Aceștia au realizat un material de presă amplu despre eveniment la Sat Bătrân, loc unde cei de la WWF România a inițiat un proiect important. Ecologiștii vor să reintroducă zimbrii în libertate.
“Conectarea Munților Semenic cu Măgura Zimbrilor este o prioritate pentru noi, pentru a extinde diversitatea experiențelor în zonă și a ține aproape mai mult timp oaspeți în aceste peisaje naturale și culturale incredibil de frumoase. Natura are o valoare inestimabilă și tocmai de aceea poate crea multe beneficii pentru comunitățile locale dacă lucrăm în echipă și gândim la scară mare”, a explicat pentru National Geographic Oana Mondoc, specialist dezvoltare comunități, WWF România.
Dezvoltarea zonei, prioritară
Zece organizații și autorități locale din regiune lucrează cot la cot pentru a dezvolta infrastructura și evenimentele ecoturistice care să crească popularitatea Banatului ca destinație predilectă pentru călătorii iubitori de experiențe rurale și în natură.
“Am avut mari emoții, comuna noastră dând statul acestui nou concept din zonă, Banat Brunch. Atmosfera a fost extrem de placută. Aprecierile pe care le-am primit de la cei prezenți ne-au motivat iar echipa de organizare se gândește deja că merită încercată o nouă experiență cu roadele locale de toamnă”, a precizat Cristian Vela, primarul Comunei Armeniș, pentru publicația NG.
Ghidul Banatului a povestit despre cum a fost la Banat Brunch, ce mâncăruri bune de te lingi pe degete și activități recreaționale au pregătit organizatorii într-un material pe care îl puteți citi aici.