În fiecare an, în ultima zi de joi a lunii ianuarie, Institutul Francez din Paris invită instituțiile culturale și științifice din Franța și de pe toate continentele să sărbătorească împreună libera circulație a ideilor. Anul acesta Noaptea Ideilor se desfășoară în peste 89 de ţări, România participând pentru a patra oară la acest eveniment global. Institutul Francez din România organizează dezbateri, expoziţii și ateliere la Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara.
Invitaţii, spun organizatorii, sunt reprezentanţi ai ONG-urilor și instituțiilor importante de profil din România și din Franța, jurnalişti, artiști, activiști de mediu şi, bineînțeles, toţi cei interesați să ia parte la acest schimb de idei. În plus, Noaptea Ideilor nu înseamnă doar dezbateri. Ideile pot fi exprimate şi în alte forme: dans, fotografie, benzi desenate, picturi, caricaturi, instalaţii de artă sau ateliere și jocuri de conștientizare.
La Timișoara, tema este abordată din perspectiva responsabilității ecologice, a angajamentul civic în era urgențelor climatice și a implicării și responsabilizării tinerilor în protecția mediului înconjurător.
„A trăi în epoca urgențelor climatice” este subiectul dezbaterii organizate de Institutul Francez joi, 30 ianuarie, de la ora 18, în amfiteatrul A01 al Universității de Vest. Participarea este gratuită și deschisă tuturor.
Evenimentul de la Timișoara este organizat în parteneriat cu Departamentul de Geografie al Facultății de Chimie, Biologie și Geografie, Universitatea de Vest.
Noaptea Ideilor se adresează și celor mici! Tot de la ora 18, la Institutul Francez, copiii de 6-10 ani sunt invitați să-și pregătească masca și tubul pentru scufundări și să pornească în aventură! Aceștia pot lua parte, pe bază de înscriere, la un joc interactiv, precum și o la explorare vizuală a lumii acvatice.
Institutul Francez din Paris – inițiatorul proiectului Noaptea Ideilor
Noaptea Ideilor în cifre: peste 1000 de experți, 180 evenimente, peste 89 țări pe 5 continente, 200 000 participanți, 120 orașe în Franța și în lume, 41 milioane de utilizatori Internet ce folosesc #lanuitdesidées #NDI