marți, iulie 8, 2025
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Top 5 Articole

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Cele mai recente

TACHE, IANKE ȘI CADÂR, la Timișoara, cu trei actori mari ai scenei românești

RETIM

Horaţiu Mălăele, Răzvan Vasilescu şi Mihai Constantin readuc în fața publicului textul lui Victor Ion Popa – „Take, Ianke şi Cadâr”, în 17 și 18 ianuarie, la Opera Națională Română Timișoara.

Textul, o comedie savuroasă în trei acte, scris în 1932 şi pus în scenă în acelaşi an la Teatrul Maria Ventura, a fost montat pentru prima dată la Bulandra în 1957 de regizorul N. Al. Toscani.

La peste şase decenii de la montarea lui Toscani, Horaţiu Mălăele readuce pe scenă cele trei tipologii umane, întrupându-l pe evreul Ianke şi distribuindu-i în rolurile turcului Cadâr şi românului Take pe Răzvan Vasilescu şi pe Mihai Constantin. Alături de cei trei interpreţi principali, din distribuţie vor mai face parte: Dana Dogaru, Adrian Ciobanu, Maria Veronica Vârlan şi Matei Constantin. Scenografia spectacolului i-a fost încredinţată Mariei Miu.

Piesa aduce în prim plan povestea de viaţă a celor trei prieteni negustori, abordând cu subtilitate problematica rasei, credinţei şi religiei, a statutului identitar individual şi de grup, reamintindu-ne astfel că diferenţele nu sunt neapărat un motiv de disensiuni. Dar şi că buna înţelegere poate funcţiona pe fondul acceptării şi al asumării a ceea ce ne defineşte şi ne diferenţiază de ceilalţi.

Accesul este permis pentru persoanele:
– Care dețin Certificat Covid – și pentru care au trecut 10 zile de la schema completă a vaccinării
– Care fac dovada trecerii prin boală – nu mai veche de 90 de zile și nu mai devreme de 15 zile

Bilete puteți cumpăra aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele Mai Citite