Noaptea Cercetătorilor Europeni este un eveniment anual, ce se organizează, vineri 27 septembrie, în peste 350 de orașe europene, pentru a sărbători cunoașterea, descoperirile și beneficiile cercetării.
Tema anului 2019 este “Handle with Science”/„Tratează cu știință”, un îndemn de a folosi „mintea științifică” în fața provocărilor societății actuale – pseudoștiință, fake news, ideologii inflexibile.
Unul dintre mesaje este de a arăta că cercetătorii sunt oameni obişnuiţi cu o meserie neobişnuită, ce contribuie la dezvoltarea comunităţilor prin ceea ce fac zi de zi. Organizatorii pregătesc experimente trăsnite, conferințe fascinante, demonstraţii, prezentarea celor mai recente inovații tehnice, precum și concursuri de testare a inspirației și a creativităţii în universul științific.
Evenimentele sunt organizate cu finanțarea Uniunii Europene, prin programul Orizont2020, de către un consorțiu al celor mai prestigioase universități românești și institute de cercetare. Printre acestea se numără universitățile din București, Cluj, Iași și Timișoara, prin Facultatea de Fizică a Universității de Vest.
Programul manifestării:
16:00 – 16:40
Deschiderea oficială Amfiteatrul “Ioan Mihai” (În timpul prezentării va fi realizată o legătură live cu Centrul ELI-NP din București)
16:40 – 17:00
Expoziţie concurs cu premii: eseu, desen şi fotografie cu tematica ştiinţifică a elevilor din învăţământul preuniversitar.
– SCIENCE CAFÉ-uri
17:00 – 18:30
– Laboratoarele Facultăţii de Fizică
– Fascinanta lume a cristalelor
– Generatorul Wimshurst. Experimente de electrostatică, Baghete magice, Experimente cu fenomenul de inducţie electromagnetică, Experimente cu magneţi.
– Plasma şi viata
– Conectat la Soare – cum se construieşte un sistem fotovoltaic
– Universul și evoluția stelară.
17:30 – 21:30
Cum pătrundem în profunzimea materiei? Dezbateri şi experimente de la ELI-NP
18:30 – Premierea concursului de eseu, desen şi fotografie cu tematică ştiinţifică
19:00 – 20:30
Vizită la ExperimentariumTm Timişoara, prezentare experimente: Moment cinetic – precesie, moment gyroscopic – scaunul lui Prandtl, Tunetul, Compunerea culorilor. Absorbţia culorilor, Experiment muzical „Oda Bucuriei”, Imponderabilitatea cu „Jucăria lui Einstein”, Dansul săbiilor, Iluzii optice, Experimentarium Non-Stop
20.30 – 21:00
Tombolă cu premii: Marea extragere de la ExperimentariumTM pe baza formularelor de înscriere completate şi ştampilate pe parcursul vizitei la Facultatea de Fizică
21:00 – 23:00
Activităţi la Observatorul Astronomic Timişoara(prezentarea instrumentelor astronomice, observaţii astronomice cu instrumentele Observatorului Astronomic Timişoara și cu instrumentele astronomilor amatori de la Societatea Română pentru Astronomie Culturală şi Astroclubul “Antares” Timișoara