sâmbătă, august 8, 2020
Locuri din Banat

Una dintre cele mai sălbatice rezervații naturale din România se află în Banat

sursa foto: Summit Adventuressursa foto: Summit Adventures

În sudul Banatului, între crestele munților pitici din vestul țării și fluviul Dunărea, se găsesc răsfirate pe hectare după hectare întregi de țară zone de-a dreptul sălbatice, însă mirifice. Oricât le-ai explora, parcă tot mai mult ți-ai dori să intri în inima lor, în creasta munților, în desișul pădurilor, în luntrea lacurilor. Această zonă, considerată printre cele mai sălbatice rezervații naturale din țară, poartă un nume: Cheile Gârliștei.

Microregiunea Dunăre-Nera-Caraș este spectaculoasă. Rezervațiile naturale de aici sunt ideale pentru excursii de weekend, drumeții cu familia sau explorări de săptămâni cu cortul în spate. În zona această călătorul găsește o serie de chei pe care nu le mai întâlnești niciunde altundeva, pe lângă cele ale Gârliștei. Sunt Cheile Nerei, Rudăriei, Carașului, Minișului, precum și câteva mai mici pe care lumea parcă a uitat să le mai numească.

sursa foto: Summit Adventures
sursa foto: Summit Adventures

Sălbăticia Gârliștei, unică în țară

Cheile Gârliștei sunt o rezervație naturală mixtă, astfel că veți găsi aici atât elemente forestiere, cât și geomorfologice și geologice. Gârliștele sunt situate în Munții Aninei, cuprinzând nu mai puțin de 500 de hectare de vegetație, floră și faună, grote, râuri și lacuri de o frumusețe uluitoare. Altitudinea maximă la care puteți urca este de 690 de metri, astfel că aceste chei sunt accesibile mai tuturor călătorilor indiferent de nivelul de pregătire.

Cheile au ca “vămi” localitățile Anina de-o parte și Gârliște de cealaltă, pârâul cu același nume străbătând ule de la un capăt la celălalt. Traseul pe care îl puteți face de-a lungul râului, parte al mai marelui Parc Național Semenic – Cheile Carașului, are o lungime de aproape 9 kilometri și începe la 3 kilometri după ieșirea din Anina. Se termină la cam 1 kilometru înainte de Gârliște. 

sursa foto: Summit Adventures
sursa foto: Summit Adventures

Ce poți vedea în Cheile Gârliștei

Peisajele, acestea sunt atracțiile principale ale cheilor de lângă Anina și Gârliște. Porțiunile sălbatice, pereții calcaroși plini de vegetație, unii ridicându-se parcă direct din apele pârâului, atrag aici drumeții din toată România și chiar de peste hotare. Turnuri, hornuri, versanți calcaroși goi, toate fac din acest loc unul de poveste, parcă desenat de Creator însuși. Ca să nu te rătăcești, urmează traseul Anina-Cheile Gârliștei marcat cu punct roșu. 

Acesta începe în cartierul Schlucht al Aninei, la marginea acestuia, iar pentru a-l parcurge în întregime vei avea nevoie de puțin sub 4 ore dacă ai un nivel mediu de pregătire fizică. Pentru cei mai vioi, în trei ore veți ajunge la capătul potecii fără dificultăți. Pe lângă poteca în sine, un punct de atracție important de pe traseu este Cleanțul Cerbilor, precum și cele câteva peșteri de pe traseu, cum ar fi Galatiului sau Peștera cu Apă, cea mai lungă ale cheilor.

sursa foto: Summit Adventures
sursa foto: Summit Adventures

Sălbăticia și frumusețea porțiunii dintre Cleanțul Gherii și Dealul Moghila este considerată drept unul dintre cele mai importante puncte de acest fel din toată țara. Ca să ajungi la Cheile Gârliștei, trebuie să ajungi mai întâi la Anina, pe Drumul Național, fie din Reșița, fie din Oravița.

sursa foto: Summit Adventures
sursa foto: Summit Adventures

sursa foto: Summit Adventures

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori: