Cea mai mare dioramă din România este la Timișoara, în Gara de Nord, punctul feroviar cel mai important din vestul României. Aici, doi pasionați de modelism și trenuri au pus cap la cap peste 400 de metri de linie de cale ferată, pe care au așezat 40 de locomotive, dealuri, văi, munți, poduri și tuneluri. Cea mai mare machetă feroviară din țară poate fi vizitată acum la Gara de Nord din orașul de pe Bega, pentru toți pasionații de trenuri și modelism
Cei doi timișoreni care au realizat macheta, după sute de ore de muncă și lucrând cu meticulozitate la realizarea acesteia, sunt Dan Enesca și Alin Ivănescu. Primul este pasionat de modelism, iar al doilea are un hobby pentru tot ce ține de trenuri. Le-a luat un an să aducă macheta la forma actuală, machetă ce acoperă 40 de metri pătrați. Trenurile arată exact ca cele originale, doar că sunt copii în miniatură ale acestora.
foto: Opinia Timișoarei
Trenurile trec prin orașe, peste văi și prin tuneluri muntoase. Alin și Dan spun că aceasta este doar prima parte a proiectului lor. Până la final, macheta va fi cel puțin dublă față de cât este acum.
“Avem un traseu de șes, un traseu montan, pe diferite nivele de ridicare, cu diferite caracteristici ale liniei, un pod cu grinda inversată, imitații ale celei din realitate care sunt pe raza rețelei romane de cale ferată, avem un pod plat cu arcadă”, explică tinerii pentru Opinia Timișoarei.
Ghipsul, cartonul și polisitrenul sunt materialele cele mai des utilizate pentru realizarea dioramei. Detaliile sunt gândite și realizate cu cea mai mare atenție. De-a lungul celor 400 de metri de cale ferată sunt construite mai multe stații CFR, placă de întors locomotivele, utilaje, o stație de pompieri, sediul poliției timișene, precum și o cascadă.
Cele mai importante obiecte sunt cele 40 de garnituri de tren. Acestea sunt controlate de un calculator, care acționează mii de senzori și face ca toate garniturile să poată să circule fără evenimente nefericite. Calculatorul știe imediat unde sunt trenurile și în ce direcție să le trimită pentru a nu se întâlni. Cel mai cunoscut tren este Orient Expres, care a fost lucrat în detalii impresionante. Lucrul la dioramă nu se oprește aici pentru cei doi pasionați.
foto: Opinia Timișoarei
“Vom forma un peisaj cu câmpie, deal, un munte foarte înalt înzăpezit și coborâre înapoi în câmpie. Încercăm să facem 5 gări, Timișoara, Brașov, Cluj și Sibiu, urmate de Herculane în dreapta muntelui”, spune Alin Ivănescu.
Cei care vor să viziteze expoziția, o pot face doar la final de săptămână, intrarea fiind gratuită.
Pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră pe ghidulbanatului.ro utilizăm fișiere de tip cookie. Prin continuarea navigării pe site sau prin apăsarea butonului „Am înțeles”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe. Mai multe informații găsiți în secțiunea Politica de Confidențialitate