Probabil că ați început deja să vă gândiți la vacanța de vară, însă cum nu aveți idee de unde să începeți, deocamdată suneți doar la stadiul de gând. Vestea bună este că experții în domeniu vă pot ajuta să vă alegeți vacanța pe care o vreți cu adevărat, la prețul corect. Cel mai mare târg de turism din vestul ţării are loc între 28 februarie şi 1 martie, la Centrul Regional de Afaceri din Timişoara (CRAFT).
La Târgul de Turism Vacanţa – Timişoara, ediţia a VII-a, veţi găsi cu siguranţă destinaţia perfectă pentru următoarea evadare. Tot aici vă vor fi puse la dispoziţie cele mai bune oferte şi cele mai preţioase informaţii pentru concedii reuşite.
Se vor ocupa de acest lucru zeci de agenţii de turism şi expozanţi care vă aşteaptă cu pachete de vacanţă la preţuri considerabil reduse. Urmăriţi pagina evenimentului ca să fiţi la curent cu toate detaliile târgului. Târgul va putea fi vizitat în 28, 29 februarie şi 1 martie, între orele 10:00 – 19:00, iar intrarea este liberă.