Terezia este o bunicuță ageră, extrem de activă, care poate să-ți povestească ore în șir, fără întrerupere, despre România, dar mai ales despre Clisura Dunării. Are 70 de ani, doar în actul de identitate, pentru că în realitate nu-i arată. A ales să devină ghid de turism ca și hobby, încă de pe vremea când muncea ca asistentă medicală. I-a plăcut atât de mult această îndeletnicire că o continuă și în prezent. Începuturile au fost în orașul german, unde s-a stabilit, apoi a decis că trebuie să-și promoveze țara.
Terezia Berghe s-a născut, în urmă cu 70 de ani, într-o familie de etnici germani din Lugoj. S-a stabilit în urmă cu 30 de ani în Germania, în orașul Lauffen am Neckar, unde a lucrat ca și asistentă medicală pe ambulanță, meserie pe care a practicat-o și înainte de a pleca din România.
Chiar dacă a stat foarte mult timp departe de țară și de Banatul său natal, Terezia spune că întotdeauna și-a dorit să revină. În perioada când încă muncea și era angajată își făcea concediile aici, iar după ce s-a pensionat și-a găsit o nouă îndeletnicire. A devenit ghid profesionist de turism.
“La un moment dat, la Primăria Lauffen, unde locuiam eu, a dat un anunț că se caută ghizi de turism. Asta era în urmă cu mai bine de zece ani. Eu simțeam că pot face mai mult decât serviciul pe care-l aveam atunci, lucram pe o ambulanță privată. Neavând familie acolo, mă cam plictiseam și am încercat chestia asta cu ghidul mai mult ca un hobby. Limba germană o știam foarte bine și așa că m-am prezentat la biroul de la primărie, care se ocupa cu asta. Prima dată m-au testat să vadă dacă știu limba și au văzut că eu vorbeam germană literară, exact ceea ce aveau ei nevoie, pentru că acolo, în fiecare land se vorbește într-un dialect și e foarte greu dacă vin din alte landuri să se înțeleagă. Mi-au spus că mă primesc, însă va trebui să urmez o școală de ghizi”, povestește Terezia.
Școlarizarea a durat doi ani și jumătate. A urmat cursuri de religie, arhitectură, istorie, geografie și seminariile metodologice și didactice pentru ghizi. Pentru că s-a descurcat foarte bine, după doar un an de zile, a primit permisiunea să practice meseria.
Ghid pentru izvoarele Dunării
După doi ani și jumătate, a susținut examenul și a devenit ghid internațional, cu acte în regulă, membră a Federației Ghizilor din Germania.
“Mi-am primit licența și opt ani de zile am fost ghid în Germania, în Lauffen. Un oraș medieval, cu o cetate, cu două biserici istorice și cu ruine romane. Mai puține ghidaje am avut pe linie viticolă, pentru că orașul este unul viticol. Am mai organizat și niște evenimente locale, deosebite, cum ar fi Ziua râului, Ziua orașului, Ziua poetului și așa mai departe. După vreo cinci ani după ce am devenit ghid, a venit un grup de turiști din Germania de Nord, care, pe lângă orașul nostru, dorea să vadă izvoarele Dunării. M-au trimis pe mine cu ei și așa am învățat să fiu ghid și pentru izvoarele Dunării. La un moment dat am spus, dacă vreți să vedeți Dunărea, veniți în România, pentru că acolo aveți ce să vedeți. Așa primul grup cu care am venit în România, la Dunăre, au fost colegii mei, ghizii. Nouă colegi, pe care, opt ani de zile mi-a trebui să-i conving să vină. Dar a meritat. În 2018, am făcut cu ei Clisura Dunării, din Baziaș, până dincolo de Severin. Și pentru mine a fost ceva de vis. Eu nu m-am așteptat să fie Dunărea chiar așa de frumoasă în părțile Caraș-Severinului, pentru că înainte de a pleca în Germania, zona asta nu era accesibilă, nu se putea vizita, din motive politice, pentru că de aici se fugea spre Occident. Am fost impresionată și colegii mei au fost și mai impresionați”, spune Terezia.
Pregătește elevi din Moldova Nouă să devină ghizi
Românca spune că și-a pregătit colegii și le-a spus și despre lucrurile negative pe care o să le întâlnească aici, cum ar fi lipsa drumurilor de calitate și o infrastructură turistică mai puțin pusă la punct. Însă, la final, totul a fost peste așteptări.
“Am ajuns la Baziaș și căutam și eu un ghid de turism local, care să ne arate și să ne vorbească despre zonă, pentru că, la vremea aceea, nu știam chiar foarte multe despre partea aceasta de Dunărea. Nu am găsit decât niște pescari, care nu prea știau ce să ne spună. Am aflat după că, din păcate, din Baziaș, a mai rămas doar o mănăstire, o ruină a unui fost turn de apă, de la fosta gară, și trei pereți de la primul hotel și cazino. Și atunci am zis că trebui să iau legătura cu primăriile de aici și să facem ceva, să promovăm aceste locuri. Am ajuns până la Moldova Nouă, unde am luat legătura cu primarul de atunci, Adi Torma și cu președintele de la Asociația Dunărea Moldova Noua, Corneliu Martin, care m-au primit și le-am explicat că în primul rând e nevoie de ghizi locali. Așa am început și de aproape trei ani de zile colaborăm foarte bine”, povestește românca din Germania.
Împreună cu cei de la Asociația Dunărea Moldova Nouă, Terezia Berghe a format un grup de tineri voluntari, elevi de la liceul din oraș, care vor să devin ghizi de turism.
“Acum avem șase elevi voluntari, de la liceul din Moldova Noua, de la clasa de Turism, pe care îi învățăm și noi ce trebuie să facă ca să devină ghizi, pentru că este păcat să avem o așa frumusețe de clisură și să nu o promovăm, în țară și în străinătate. Copii se implică deja în activitățile noastre și ne ajută la organizarea de evenimente”, spune Terezia Berghe.
Turiștilor le place România, dar nu le place mizeria
Românca spune că nemții pe care îi aduce pe Clisura Dunării apreciază libertatea de aici, sălbăticia locurilor și că totul e natural, fără multe schimbări.
“Nu le place cea ce nu ne place nici nouă. Gunoaiele! Mizeria! Eu țin foarte mult la țara asta și la locurile pe care le vizitez, dar pot spune cu mâna pe inimă, când știu că am grupuri de turiști, mă duc înainte cu voluntarii și cu rangerii de la Parcul Național Porțile de Fier și facem curățenie pe lângă Dunăre, pe mal, prin parcări, pentru că nu se poate, este inadmisibil ce mizerie putem face și cum putem să aruncăm gunoaiele peste tot. Deși sunt coșuri de gunoi, sunt tomberoane, noi aruncăm pe lângă sau chiar direct în ape, pentru că așa suntem obișnuiți”, spune Terezia Berghe.
Ghidul de turism a adus deja cateva sute de turiști în România, majoritatea ghizi de turism, care, la rândul lor, au revenit cu alte grupe de turiști.
“Traseul pe care eu îl fac cu turiștii începe la Baziaș. Mergem la biserică, la Sf. Sava, la ruinele turnului de apă și ruinele fostului cazinou, după care mergem la Balta Șușca și Insula Calinovăț, care este ca un fel de ostrov mic, un habitat extraordinar pentru multe specii de păsări. Pe urmă, ajungem la câteva situri descoperite, vestigii daco-romane, dar care nu sunt puse în valoare, sunt sub pământ. De la Baziaș, la Moldova Nouă, sunt șapte astfel de situri, de care știm noi, poate sunt și mai multe. La Moldova Nouă mergem la port, la cele trei biserici foarte vechi, la monumentul minerilor și vorbim despre istoria mineritului. Mergem mai departe, pe DN 57, ajungem la Coronini, unde pe un versant se află ruinele Cetății Sf. Ladislau, care chiar în acest an va fi dată în circuit, după ce a fost refăcută. Mai mergem la Baba Caia, renumita stâncă din apele Dunării, care are niște legende extraordinare. De aici, Dunărea intră în defileu și își pornește drumul spre clisura din Mehedinți. Mai mergem la cele două peșteri, Gaura cu Muscă și cea a Chindiei, unde sunt vestigii murale de peste 4.000 de ani, cu legendele lor. De la peșteri, ajungem la Tabula Baross, care este în clisură, este un fel de copie a Tabulei Traiana. Pe Tabula Baross scrie în limba maghiară, că în 1868 s-a început drumul de clisură, de 9,5 km și s-a săpat în stâncă drumul pe lângă Dunăre, pe timpul lui Franz Joseph, când ministrul de comerț era Baross, de aici a rămas și denumirea. Mai departe, ajungem la ruinele unei case romane, Vila Rustica, foarte bine conservate. Aici putem să vedem cum era construită o casă romană în stil colonial, cu încălzire în podea, cu baie, exact așa cum erau în Imperiul Roman. Ajungem la Gornea, unde avem mănăstirea și ultima oprire este la Cetatea Drencova, niște ruine ale unei cetăți medievale în apa Dunării.
La Moldova Nouă, în mijlocul Dunării avem unul dintre cele mai importante obiective. Este vorba despre Insula Ostrov cu cei peste 160 de cai sălbatici. Este o insulă naturală, de aproximativ 1600 de hectare, din care 1300 sunt zone umede, cu două lacuri distincte și cu Mormântul lui Attila. Aici până în anii ‘70, când s-a început barajul, sârbii și românii își lăsau caii la păscut, dar când au crescut apele, caii au rămas acolo. la ora actuală sunt deja la a cincea sau a șasea generație, acum putem spune că sunt deja sălbatici”, spune Terezia.
Legendele și gastronomia din Clisura Dunării îi încântă pe turiști
Ghidul de turism spune că turiștii germani sunt încântați de obiective, dar mai ales de legendele din zonă.
“Eu aș putea să povestesc ore întregi și de la o piatră, pentru că atât de multe legende și povești frumoase are Dunărea pe aceste locuri, că ai ce să povestești. Dacă sunt mai mulți bărbați, în grupul de turiști, spun legenda Babei Caia, cu perechea casătorită, în care soția toată ziua îl bătea la cap pe soț și acesta de supărare a aruncat-o în Dunărea. Și ea și înecându-se, din apele Dunării îl apostrofa. De aici forma stâncii. Dacă am grupuri de femei sau domnișoare atunci le spun legenda mai romantică, a cadânei din Cetatea Golubac, aflată pe malul sârbesc, de care s-a îndrăgostit un soldat din Cetatea Sf. Ladislau și a vrut să o fure într-o noapte. Soldații pașei l-au prins. Pe ea au legat-o de stâncă și au lăsat-o să moară și pe soldat l-au ucis. Peste tot sunt legende, până și Insula Ostrov, cu mormântul lui Attila, cu legenda celebrului conducător al hunilor care ar fi îngropat acolo”, afirmă Terezia Berghe.
Turiștii pe care românca îi aduce pe clisură apreciază în mod deosebit gastronomia cu specific sârbesc, unguresc, nemțesc și cehesc din zonă.
“Pe clisură se mănâncă foarte bine și vedeta este peștele. Sub toate formele: ciorbe, prăjit, pane, în saramură, afumat și așa mai departe. În satele cehești, unde cehii au ajuns ca și coloniști în 1833, se pot caza turiștii la casele particulare și sunt tratați cu mâncare specific cehească. De-a lungul Dunării sunt foarte multe produse locale: băuturi, gemuri, prăjituri, de toate. Toți turiștii pe care eu i-am adus aici au fost foarte mulțumiți și bucuroși de ceea ce li s-a oferit. Majoritate revin, chiar și a treia oară. Am avut un grup de turiști veniți din Koeln, care, atunci când au plecat au plâns și nu au știut cum să ne mulțumească pentru ceea ce au trăit în această zonă. Asta chiar m-a impresionat pentru că înseamnă că țara noastră merită promovată și trebuie să fim bucuroși că avem acest petec de Rai”, e de părere ghidul de turism.
Terezia Berghe așteaptă ca restricțiile pandemice să fie ridicate cât mai repede, pentru că are deja grupuri de turiști care de-abia așteaptă să ajungă în Clisura Dunării.
