luni, august 31, 2026
Acasă Blog Pagina 333

La Iulius Town, primăvara începe cu mărțișoare handmade, povești de iubire și premii surpriză

0

Doar câteva zile ne mai despart de primăvara calendaristică, iar unul dintre cele mai frumoase obiceiuri ale românilor este dăruirea de mărțișoare. Acest șnur răsucit din fire albe și roșii are o putere aparte și ne încarcă de fiecare dată cu bucurie și cu un altfel de tonus, indiferent că îl oferim sau îl primim. Devenim mai veseli, mai optimiști, gata să deschidem ușile acestui frumos anotimp. Iar până pe 1 martie 2022, artizanii te așteaptă în Iulius Town să descoperi o colecție variată și colorată de mărțișoare, în zona Iulius Expo, numai bune de oferit celor dragi.  

Tradiția mărțișorului e veche de când lumea, dar acest simbol al lunii martie a evoluat de-a lungul timpului, astfel că s-a trecut de la șnurul simplu, mărțișorul metalic înfățișând diferite figurine sau mărțișorul făcut manual din diverse materiale și până la o multitudine de creații spectaculoase. Artizanii s-au pregătit cum se cuvine și în acest an și te așteaptă la Iulius Town de vineri, 25 februarie, până marți, 1 martie 2022, cu mărțișoare inedite, cu multă voie bună. Ai oportunitatea să admiri şi să achiziţionezi obiecte și accesorii ce pot deveni mărțișorul perfect pentru cei pe care-i prețuiești. Astfel, în zona Iulius Expo, etaj Iulius Mall are loc un eveniment care aduce un strop de culoare la cumpăna dintre anotimpuri, iar cei 40 de expozanți s-au pregătit cu mărțișoare realizate manual, din piele, lemn, flori presate, din fimo, pictate sau cu motive tradiționale, dar au și bijuterii, decorațiuni, articole pentru copii și alte surprize spectaculoase.

Totodată, sâmbătă și duminică, fanii Transformers, dar și cei mici pot să-i întâlnească pe Bumblebee și Megatron în zona Iulius Expo. Între orele 12:00 – 14:00 și 17:00 – 20:00, cei doi roboți, de 2,7 metri înălțime fiecare, vor interacționa cu vizitatorii și sunt pregătiți pentru fotografii creative.

Tot acesta este și ultimul weekend în care mai poți vizita expoziția „Povești de iubire din jurul lumii”, unde încă mai poți să descoperi istorisiri de dragoste seducătoare, dovezi de iubire şi informaţii despre cum decurge arta seducției și jocul amorului în toată lumea, cu pornire din istoria intimă a României. Iar dacă faci cumpărături, nu uita de campania „All You Need is Love & Shopping” și câștigă premii! Consultă regulamentul pe site-ul Iulius Town Timișoara!

Alege mărțișorul perfect pentru persoana dragă, la Iulius Town!

Ești în căutarea unui cadou? Harababura Vintage Fair este locul potrivit

0

A șasea ediție de Harababura Vintage Fair are loc în acest weekend, între 25 și 27 februarie, orele 14:00 și 20:00. Comunitatea locală este invitată să descopere cele mai inspirate produse autohtone și creatorii acestora, la Centrul de Proiecte din Timișoara, str. Vasile Alecsandri nr. 1.

“Harababura Vintage Fair reprezintă intersecția dintre design contemporan și cultura vintage. Ediția de primăvară aduce laolaltă artiști locali din diferite domenii de expresie. Pe de-o parte, prezintă design contemporan prin ilustrații, tipărituri, ceramică, veselă și obiecte de artă; iar pe de alta, cultura vintage prin haine, accesorii și colecții de viniluri”, arată organizatorii.

Printre expozanții înscriși la târg se numără: Ame Ceramics, Atelier Francois, Bakarra, Boobie Love, Ceramiceanu, Colțul Boho, Corina Marină Ceramics, Cusut cu meșteșug, Ennui, Gruni, Hairy Fairy, Harababura Vintage, L’arlesienne Artisan Skin Care, Llama & Licorn, Ludic, Magazen, Nairafee, Paul & Jo, Taproom Records, Teodora Mot, The Secret Garden, Timișoara Young Artists, Vinylcourt, Woodescu și Zakali.

”Harababura Vintage Fair este comunitatea oamenilor pasionați de design, muzică și experiment”, se arată pe pagina organizatorilor, https://www.facebook.com/harababura.vintage, unde o parte din acești artiști sunt prezentați. Așa că, dacă sunteți în căutarea unui cadou potrivit pentru zilele ce vor urma, Harababura Vintage Fair este locul potrivit!

Atmosfera din cadrul târgului se încinge cu selecții de muzică retro și disco, din partea unor DJ locali: Andrea, Ulises, Riot199, Mini Zucchini, Skeutadittaleur și Noemi. Programul muzical are loc de vineri până duminică, între orele 17:00 și 20:00.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Asociația TM2023 și Centrul de Proiecte Timișoara. Intrarea este liberă în baza certificatului verde.

Trei locații de coworking din Timișoara unde poți munci cu spor dacă ești liber profesionist

0

Noul trend mondial legat de munca de acasă sau din locații remote a ajuns și la Timișoara. Sute de angajați care și-au găsit de muncă prin intermediul internetului și pot lucra de oriunde sunt abonați fideli în cele trei spații de coworking din orașul de pe Bega. Fie că vorbim de programatori, analiști, oameni de marketing, creatori de conținut sau designeri, toți acești freelanceri pot să își vadă liniștiți de lucru într-un spațiu modern și curat, contra unei sume pe care o plătesc pe zi sau lună, în funcție de nevoi.

Cowork Timișoara

Primul spațiu comun dedicat freelancerilor din Timișoara, Cowork s-a extins și operează acum în două locații din oraș. Prima este “The Garden”, de pe strada Virgil Madgearu 5, iar a doua pe strada Arieș 19, camera 206, etajul 2. Ambele locații dispun de birouri pe care le poți închiria doar pentru tine, un dulap în care să-ți păstrezi în siguranță bunurile personale, acces la săli de conferință, evenimente, acces în clădire 24 de ore pe zi, internet Wi-Fi de mare viteză și o mașină de făcut cafea performantă pentru cei care nu pot începe ziua fără.

Prețuri: 10 Euro/zi, 50 Euro/săptămână, 99Euro/lună.

Contact: 0758 028 210.

DevPlant Cowork

Unul dintre birourile comune din inima Timișoarei este DevPlant Cowork. Scopul biroului este să ofere un loc pentru muncă și creativitate oamenilor cu joburi digitale. Dispune de o zonă de lucru confortabilă, colegi mereu gata să te ajute, cafea de calitate gratuită, săli de conferință și o terasă. La cerere, doritorii își pot asigura chiar și un loc de parcare.

Prețuri: 10 Euro/zi sau 50 Euro/săptămână.

Contact: Strada Proclamația de la Timișoara, nr.5, mansardă – telefon 0728 330 292.

Workify

O investiție recentă în domeniul de birouri comune pentru freelanceri, Workify vine la pachet cu absolut tot ce ți-ai putea dori ca și liber profesionist. Biroul este în centrul orașului și oferă stații de lucru private, internet de mare viteză prin cablu sau Wi-Fi, săli de conferință dotate cu whiteboard și televizoare smart pentru prezentări, acces la bucătărie, cafea, ceai și gustări incluse, precum și alte servicii.

Prețuri: 56 lei/zi sau 565 lei/lună.

Contact: Bulevardul Revoluției din 1989, nr. 1 – telefon 0752 600 222.

Promovarea mersului pe bicicletă în școlile din Banat! Un proiect „The Road & The Happiness”

0

Proiectul „The Road & The Happiness” a fost declarat printre câștigătorii Fondului Ro Bike Valley, susținut de Decathlon România și implementat cu ajutorul Fundației Comunitare Timișoara.

Inițiatorii proiectului și-au propus ca începând de anul acesta să meargă prin școli, pentru a povesti despre călătoriile pe bicicleta, despre aventurile „The Road & The Happiness” din ultimii 7 ani, dar și despre siguranță rutieră și importanța sportului. Își doresc ca elevii să aibă parte de o experiență inedită, în care să învețe lucruri interesante dar și practice.

”Anul acesta vom începe o activitate nouă, ce presupune vizite prin școli și organizarea de sesiuni interactive cu elevii. În urmă cu aproape 2 ani, am primit o astfel de invitație de la o școală însă pandemia a dat planurile peste cap. De atunci, m-am gândit că poate ar fi bine să ajungem în mai multe școli, astfel încât elevii să aibă acces direct la informații interesante despre locuri mai puțin cunoscute la noi, culturi diferite, dar și experiențe de pe drum. Și iată că acum a venit momentul să facem asta. Sunt foarte bucuros că voi avea ocazia să discut cu elevii și sper ca această inițiativă să crească frumos”, spune Silviu Cadia, inițiatorul „The Road & The Happiness”.

Vizitele vor avea loc pe parcursul anului în câteva școli din județele Timiș și Caraș-Severin. iar primul oraș pe listă este Lugoj. ”Nu avem încă o listă definitivă, așa că suntem deschiși la sugestii de la cei interesați”, precizează Silviu.

Totodată, primăvara aceasta „The Road & The Happiness” va pleca într-o nouă aventură în afara țării, după 2 ani de restricții pandemice, în care aventurile s-au desfășurat în munții din țara noastră. ”Nu vă spunem încă unde mergem peste câteva săptămâni, dar să știți că e chiar mai sus decât Khardung La, trecătoarea de peste 5000 m din Ladakh, unde am ajuns în urmă cu aproape patru ani!”, mai spune inițiatorul proiectului.

„The Road & The Happiness”! Lugojeanul care a plecat pe bicicletă în căutarea fericirii

În anul în care a împlinit 30 de ani, Silviu Cadia a decis să facă ceva inedit. Fost campion național la atletism, corporatist în Timișoara la acea vreme, Silviu a plecat în aprilie 2015 într-o călătorie de peste 3.000 de km până în Iran. Și nu orice călătorie ci una pe bicicletă. A pedalat timp de două luni, pentru a afla ce anume îi face pe oameni fericiţi. A vrut însă să dea și un scop caritabil expediției sale și a adunat bani pentru un copil bolnav. A căutat aleatoriu un caz pe facebook și a fost să fie Karina, o fetiţă din Deva, diagnosticată cu neurofibrom şi care avea nevoie de o operaţie într-o clinică specializată din străinătate. Silviu a „vândut” fiecare zi din aventura sa cu 100 de lei şi a trimis la schimb, celor care au vrut, scrisori din locurile în care se afla, cu întâmplări și schiţe desenate chiar de el.

”Dacă în urmă cu 7 ani plecam singur pentru prima dată la drum, acum suntem șase oameni care mergem în următoarea aventură și suntem implicați în proiect. Ne pregătim pentru asta de un an de zile, cu antrenamente, planificare logistică, șamd. Va fi o experiență nouă pentru toți, pe care vrem s-o împărtășim și cu cei care ne urmăresc poveștile”, povestește lugojeanul.

Călătoria programată la primăvară va fi transpusă într-un film documentar pe care „The Road & The Happiness” vrea să-l proiecteze în cadrul unor evenimente caritabile, așa cum a mai făcut după călătoriile de odinioară. Pe lângă fondul Ro Bike Valley, proiectele de anul acesta sunt sprijinite si de Everseen si Syneto, companii din domeniul IT/Software.

Tururi ghidate și Banat Brunch, promovate la Târgul de Turism de la Bucureşti

0

Principalele puncte de atracţie ale judeţului Timiş vor fi promovate la Târgul de Turism de la Bucureşti, în perioada 23 – 27 februarie, în portofoliul de prezentare fiind incluse tururile ghidate prin Timişoara, prin Jimbolia, precum și bisericile de lemn din zona Făgetului.

„Tema principală a activităţilor din stand la această ediţie o reprezintă ‘Tururile ghidate în destinaţia Timiş’, în contextul în care interesul turiştilor pentru călătoriile în destinaţii de proximitate este tot mai mare după ridicarea restricţiilor pandemice. Alături de acestea, în stand sunt programate să aibă loc întâlniri şi discuţii cu vizitatorii, degustări de produse tradiţionale şi de vinuri din podgoriile timişene”, spune directorul executiv al Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului în judeţul Timiş, Delia Barbu.

În colaborare cu Asociaţia Breasla Ghizilor, APDT Timiş a realizat trei materiale video pentru trei tururi tematice în oraş, respectiv Turul Revoluţiei din 1989, Turul Cetăţii Timişoara şi Turul Piaţa Unirii. Filmele vor fi prezentate în standul judeţului Timiş, acolo unde, în paralel, cei interesaţi vor avea la dispoziţie ochelari VR pentru a putea descoperi judeţul Timiş prin intermediul Tururilor virtuale – Jimbolia, oraşul celor șase muzee, Turul Bisericilor de lemn şi Frumuseţi naturale în Ţara Făgetului.

O a doua componentă a promovării o va reprezenta reîntâlnirea cu patrimoniul gastronomic al Banatului prin intermediul evenimentelor Banat Brunch.

„APDT Timiş va prezenta la Târgul de Turism din Bucureşti, pe lângă programul evenimentelor culturale 2022, şi Programul Banat Brunch 2022 şi va oferi vizitatorilor posibilitatea de a degusta vinuri din podgoriile Silagiu şi brânzeturi artizanale obţinute de la crescătorii de animale din Coşteiu de Sus, comuna Margina, în cadrul unor activităţi în stand programate zilnic „, mai spune Delia Barbu.

În stand vor fi oferite mai multe materiale de promovare turistică pregătite de Aeroportul Internaţional Timişoara, Oraşul Deta, Primăria Comunei Fârdea, Asociaţia Cries şi alţii.

 

Este prima participare fizică pe care APDT Timiş o are la cel mai mare eveniment de promovare turistică din ţara noastră, după declanşarea pandemiei.

Cinci locuri de camping din Banat unde să petreci câteva zile departe de agitația orașului

0

Fie că sunteți amatori de mers cu cortul sau că aveți o rulotă proprie, cu care vă place să explorați natura în toată splendoarea ei, în Banat există mai multe locații care oferă cazare în mijlocul acesteia. Am găsit cinci unități de campare, cu cortul sau rulota, de peste tot din Banat. Prețurile sunt modice, condițiile, mai mult decât bune, iar experiența? Una de neegalat dacă e să o comparăm cu un hotel sau o pensiune.

Camping Internațional Timișoara

Puțină lume știe că există un camping perfect funcțional chiar în Timișoara, situat la intrarea în Pădurea Verde. Intrarea în camping se face de pe drumul European 70, care leagă orașul de toată zona de vest a țării, de aeroport și de centrul orașului. Există 40 de căsuțe unde vă puteți caza, dar și locuri speciale pentru corturi și rulote dotate cu tot ce aveți nevoie pentru câteva zile confortabile în mijlocul naturii, la câțiva kilometri de centrul orașului.

Căsuțele din Groși

Situat în Groși, un sat din județul Timiș cu 80 doar de locuitori și atestat încă din anul 1508, acest loc de campare este ideal pentru cei care vor să stea fie la căsuțe, fie cu cortul. Amplasată la poalele dealurilor și întinsă pe o suprafață de peste 15.000mp, proprietatea oferă o oază de liniște și relaxare pentru toți cei care vor să se regăsească și să respire un aer cu adevărat curat.

Camping La Livadă – Iabalcea

Iată un camping extrem de accesibil pentru reșițeni. Situat în inima superbelor Chei ale Carașului, campingul La Livadă dispune de locuri de campare pentru corturi sau autorulote. Prețurile? 20 de lei pe zi prima opțiune sau 30 de lei a doua, deci accesibile. Campingul este mărginit de aluni, stejari, arțari și miresme florale care mai de care mai îmbietoare. 

Camping Trei Ape

Unul dintre cele mai renumite campinguri din zona Banatului, la Trei Ape puteți să vă cazați în căsuțe, în cort sau cu rulota. Aveți posibilitatea de a găti, de a vă face toaleta personală la unitățile sanitare pentru bărbați și femei, de a petrece timp în grădina de vară sau de a vă relaxa în natură. Fiind situat în Brebu Nou, acest camping poate fi punctul de plecare ideal spre destinații precum Cheile Nerei, Peştera Comarnic, Calea Ferată Anina-Oraviţa, Munții Semenic, Muntele Mic, Cascada Bigăr și multe altele.

Camping Valea Beiului

Dacă vreți să campați în Munții Aninei, de o frumusețe ieșită din comună, de-a dreptul rupți de tot ce înseamnă oraș, forfotă și tehnologie, campingul Valea Beiului din Sasca Montană este locul ideal pentru voi. Se ajunge mai greu aici, după câteva drumuri de pământ care pot fi mai greu de trecut pentru mașinile mici, dar nu imposibil. Odată ajunși la camping însă, sunteți doar voi și natura. 

sursa foto: cucortu.ro/Ghidul Banatului

Ce oraș din vestul țării ar putea să devină Capitala Tineretului, în 2024

0

S-a deschis apelul pentru alegerea orașului care va deține titlul de Capitală a Tineretului din România în anul 2024. Programul urmărește implicarea activă a tinerilor în comunitate și crearea unor zone urbane care oferă oportunități și perspective de viitor.

Orașul câștigător va beneficia de un premiu de 50.000 euro din partea Băncii Comerciale Române. Titlul va oferi și oportunitatea de a atrage alte surse de finanțare din diferite surse publice și private și deținătorul său va beneficia de asemenea de posibilitatea de a găzdui diferite evenimente de rang național organizate de instituții publice și rețele de tineret din România.

Timișoara a fost primul oraș din România care a deținut titlul de Capitală a Tineretului din România, în perioada 2016-2017.  Candidaturile pentru câștigarea titlului pot fi depuse până în 2 iunie.  Detalii despre proiect și apelul public puteți regăsi la linkul din primul comentariu.

Îndrăgostiți de Amintiri! Concurs organizat de Muzeul Național al Banatului

0

Muzeul Național al Banatului vă provoacă să scotociți prin albumele cu poze vechi de familie şi să vă înscrieți cu ele la cea de-a doua ediţie a concursului ”Îndrăgostiți de Amintiri”.

”Arată-ne ce-nsemna pe vremuri dragostea, trimițându-ne o fotografie din colecția ta! Deschide cufărul cu amintiri, alege o fotografie „îndrăgostită” și trimite-ne-o pe e-mail. Ți-am pregătit premii în valoare de 2500 lei, dar și o expoziție cu vernisaj”, transmit reprezentanții muzeului.

Pentru a participa trebuie să trimiteți pe concursmnab@gmail.com o fotografie „vintage” (din arhiva proprie) care să simbolizeze „îndrăgostiții”, la care să faceți o scurtă prezentare. Vor fi luate în considerare doar fotografiile dinainte de anii ’90. E-mail trebuie să cuprindă și numele, prenumele, vârsta și numărul de telefon.

Termen limită: miercuri, 23 februarie 2021, ora 12.00.

Toate fotografiile vor fi postate pe paginile de Facebook și Instagram ale muzeului și vor putea fi votate până marți, 1 martie, ora 12.00. Anunțarea câștigătorilor o vom face 2 ore mai târziu – în funcție de numărul voturilor primite.

”Vor fi trei premii, cinci mențiuni: Premiile sunt în valoare de 2.500 lei, după cum urmează: locul I – sculptură tematică a unui artist local, locul II – tablou tematic al unui artist local, locul III – cărți oferite de Muzeul Național al Banatului, iar câştigătorii mențiunilor vor primi pachete promoționale MNaB (agendă, calendare, pix); fiecăruia dintre cei opt câștigători i se va oferi o diplomă de participare, iar primele 30 de lucrări vor fi selectate în vederea organizării unei expoziţii tematice”, mai arată cei de la MNaB.

Cum pregătim cei mai delicioși gomboți bănățeni, găluște cu prune bune de te lingi pe degete

0

Bănățenilor le plac mult de tot deserturile cu fructe. Știu să facă tarte cu mere, plăcinte cu dovleac și gemuri sau compoturi din toate bunătățile pomilor. Însă unul este desertul pe care bănățenii, indiferent de vârstă, îl așteaptă în primele luni ale verii. Gomboții sau găluștele cu prune, împrumutate de la vecinii maghiari și reinventate, sunt printre cele mai apreciate dulciuri de vară din tot Banatului.

Cum se prepară desertul favorit al bănățenilor? Adevărul este că da, veți avea puțin de muncă, însă la final vă veți bucura de un dulce delicios, care poate fi servit atât cald, cât mai ales rece. Ideal pentru o zi de vară caniculară.

Ingrediente pentru 15-20 de găluște cu prune: 

-300 de grame făină tip 000;

-800 de grame de cartofi;

-15-20 de prune medii;

-două ouă întregi;

-o lingură de sare;

-zahăr vanilat;

-scorțișoară măcinată;

Compoziția pentru pesmet:

-250 de grame pesmet;

-100 de grame zahăr tos;

-100 de grame unt.

Mod de preparare:

-se pun cartofii la fiert într-o oală mare cu apă în care s-a pus un strop de sare, în coajă. La final, se lasă la răcorit 10 minute și se decojesc, fiind fierți neapărat în coajă, după care se dau pe răzătoare;

-se adaugă peste cartofi ouăle, sare și 200 de grame de făină, după care se frământă totul cu mâna, adăugându-se făină dacă aluatul se lipește prea tare de mâini;

-se ia câte puțin din aluat și se aplatizează între palme până se crează discuri, în mijlocul cărora se adaugă prunele, cu sau fără sâmburi după preferințe. Mai apoi, se acoperă fructul cu aluatul până se obține gomboțul sau gălușca;

-pe foc se pune o oală mare cu apă la care se adaugă două lingurițe de sare. Când clocotește, se pun găluștele în ea, câte 3-4 deodată, ținând cont de faptul că acestea trebuie mișcate ușor pentru a nu se prinde de fundul oalei;

-găluștele stau în apă în jur de 10 minute, la foc mic și cu oala descoperită. Este bine să stăm lângă găluște pentru a evita să ne trezim cu ele sparte la fundul cratiței;

-pesmetul se rumenește într-o tigaie antiaderentă în care se topește întâi untul, fără a-l arde. Pesmetul se toarnă în untul topit, în timp ce cratița stă pe un foc mic sau mediu. Pesmetul se prăjește încet, fără să se ardă, schimbându-și doar culoarea. La final se adaugă și zahărul tos, moment în care se ia tigaia de pe foc și se continuă să se amestece până obținem o compoziție omogenă;

-se scot găluștele din apă și, după ce se scurg de apă, se aruncă în tigaia cu pesmet, unde se tăvălesc până ce se acoperă cu un start de compoziție. La final, gomboții se pun pe un vas întins și se pudrează cu zahăr vanilat și scorțișoară măcinată. Se pot servi atât calde, cât și după ce stau la frigider, după preferințele fiecăruia.

sursa foto: mancare.ro

Nuba aduce la Iulius Town Timișoara bucătăria fusion internațională și experiențele dinner party

0

Nuba Town este cel mai nou concept de restaurant de la Iulius Town și le oferă timișorenilor experiențe de top. Clienții se pot bucura de cele mai savuroase mâncăruri, care ridică arta culinară la arta de a trăi intens fiecare clipă, un design remarcabil și prezența periodică a artiștilor apreciați. Aici, atmosfera vibrantă se îmbină cu relaxarea, iar muzica cu gastronomia, totul pentru a da vieții un gust bun.  

De curând, printre destinațiile de food & beverage din ansamblul Iulius Town se află și restaurantul Nuba Town, care le oferă timișorenilor o incursiune culinară în bucătăria internațională fusion contemporană. Noua locație este situată în incinta Iulius Mall, cu vedere spre Iulius Gardens și le oferă gurmanzilor posibilitatea să pornească într-o călătorie gastronomică, începând cu un mic dejun delicios, continuând cu prânzul și încheind cu fine dining pentru a se bucura  de o „poveste” a timpurilor în care trăim. La Nuba Town, ospitalitatea se regăsește în cele mai mici detalii: un zâmbet de întâmpinare, simetrie în aranjarea mesei, o recomandare făcută cu încredere, un pahar mereu plin sau rapiditatea cu care vine desertul. Meniul este ca o hartă care îi va ghida pe clienți spre ingredinte din mai multe colțuri ale lumii pentru un start potrivit la începutul zilei, un prânz savuros sau pentru o seară frumoasă petrecută alături de prieteni. Indiferent de zi sau oră, Nuba Town oferă cu fiecare vizită o experiență, iar de toate acestea are grijă o echipă energică și prietenoasă, ce se adaptează constant la dinamica și preferințele consumatorilor.

Complexitate, dinamism și eleganță sunt cuvintele care reprezintă Nuba Town, o locație cu puternice accente de life-style și care reunește atât zonă de cafenea, restaurant, cât și entertainment. Astfel, în fiecare săptămână clienții au parte de noi surprize, dar de fiecare dată de aceeași atmosferă excelentă.

Grupul Nuba a fost lansat în anul 2015 și, în prezent, are locații și în București, Mamaia și Iași.