Doar 5 euro, atât cer voluntarii de la Asociația Locus de la cei care vor să ajute la salvarea unei clădiri monument a Banatului. Inițiatorii Herculane Project fac din nou un apel pe pagina lor de Facebook către cei care își iubesc patrimoniul, pentru a dona spre cauza lor, aceea de salvare a Băilor Neptun din stațiunea Băile Herculane.
În continuare avem nevoie de ajutorul dumneavoastră! Pentru a finaliza etapa aceasta, de punere în siguranță și eliminarea a etichetei de pericol public pe care Baia Neptun o are, trebuie să implementăm toate lucrările propuse în proiectul tehnic în anul 2017. Ceea ce am propus sunt intervenții temporare și reversibile, deși clădirea are nevoie de intervenții permanente dezvoltate în cadrul unui proiect amplu de restaurare. Momentan, aceste intervenții sunt tot ceea ce putem face din punct de vedere legal și tehnic.
Băile Neptun au în continuare nevoie de ajutorul nostru, al tuturor pentru a ajunge într-un punct 0 din punct de vedere al stopării degradării. Trebuie să mai intervenim în multe zone la nivelul învelitorii, să schimbăm jgheaburile și burlanele, să sprijinim două șarpante și să decapăm tencuiala, acolo unde este îmbibată cu apă.
Împreună am reușit să strângem 58.000 de euro si astfel am putut sa intervenim in iarna, însă mai avem nevoie de încă 50.000 de euro pentru a finaliza lucrarea de punere în siguranță! Donează și tu și hai la băi!
https://www.paypal.me/asociatialocus
Cont Asociatia LOCUS, CUI 38615380
RO87BTRLRONCRT0421032702
RO64BTRLEURCRT0421032701
Fotografie: Martin Neagoe