Locuri din Banat

Satul părăsit de lângă Lipova, cu izvoare de apă minerală şi cai sălbăticiţi, pe care un milionar italian vrea să îl readucă la viaţă

În urmă cu 450 de ani, pe dealurile împădurite ce aparţineau Cetăţii Şoimoş, din apropierea Aradului, se dezvolta una dintre cele mai bogate şi mândre comunităţi din zona.

RETIM

Acestea sunt primele menţiuni istorice despre Labasowcz, satul cunoscut astăzi ca Labaşinţ. Pe platoul dintre dealurile împădurite, locuitorii satului au fost feriţi de foamete, invazii, ciumă şi războaie. Peste timp, în 1924, Anuarul Socec, publicat la Bucureşti menţionează Labaşinţul ca o comunitate prosperă, cu peste 500 de persoane, cu un primar, un notar, un învăţător, doi fierari şi un morar. Industrializarea şi dezvoltarea oraşelor i-a atras însă şi pe locuitorii de la Labaşinţ.
Aşa au început să plece, rând, pe rând. Labaşinţul s-a depopulat masiv şi în câţiva ani au mai rămas doar bătrânii, iar astăzi, în Labaşinţ, mai trăiesc doar câţiva localnici, care pendulează între sat şi oraşele Lipova şi Arad. Casele vechi s-au dărâmat şi doar în câteva locuri mai există câteva locuinţe refăcute şi biserica satului, care a rămas martor la trecerea timpului. Au rezistat însă câţiva zeci de cai, care s-au sălbăticit şi au supravieţuit pe dealurile Labaşinţului.

Fidelity by Iulius Mall

 

„Aveam 150 izvoare de apă. Ne pica pădurea în grădină, atât de aproape era”

George Francescu, de 83 de ani, este unul dintre cei mai în vârstă localnici, din Labaşinţ. Acum locuieşte în Lipova, însă din când în când mai revine în locurile de baştină.
„Era un sat puternic. Ne ocupam cu agricultura până prin 60, când s-a făcut colectivul (n.r. Cooperativele Agricole de Producţie). Am muncit mult, dar am şi avut tot ce ne-a trebuit. Am avut oi, vaci şi sute de păsări: găini, tutche (curci), gâşte, raţe. Când s-a făcut colectivul şi ne-a luat pâmântul, atunci am plecat la meserie, ca mai toţi ceilalţi. Eu am plecat prin 78 din sat şi deja mai erau doar vreo 10 familii. Pe rând, au plecat toţi. Nu o mai fost autobuz, nu mai aveam cu ce să ajungem la oraş şi au început să plece oamenii, unul câte unul”, povesteşte bătrânul.
George Francescu nu se poate rupe cu adevărat de ţinutul în care s-a născut. Spune că frumuseţea şi bogăţia naturală a zonei încă l-ar mai atrage şi acum să locuiască acolo.
„Vă daţi seama, numai izvoarele de apă din zonă, numai în hotarul nostru aveam aproape de 150 de izvoare de apă. Te-ai dus la holdă, aşa se spunea la noi, când mergeam în câmp, ai avut apă rece ca gheaţa. Aerul e extraordinar. Ne pica pădurea în grădină, atât de aproape era. Mergeam la vânătoare. De 50 de ani sunt vânător şi pot să spun că nu am dus lipsă de carne. Am avut mulţi pomi fructiferi, făceam multă răchie. Aveam răchie de puteam să mă spăl picioare cu ea, atât de multă era. O fost o viaţă frumoasă. Noi nu am avut nevoie de nimic. Aveam tot ce ne trebuia, doar ţucurul (zahărul) îl cumpăram. În rest aveam tot. Pâinea ne-o făceam noi, în coină. Aşa îi spunea, nu-i spunea cuptor de pită. Ulei nu foloseam, că aveam untură. La muncă, făceam clacă, aşa se spunea, ne adunam şi lucram câte 30. Azi la mine, mâine la tine şi tot aşa! Ne ajutam mult între noi”, îşi aminteşte George Francescu.
Unul dintre „tinerii” Labaşinţului are astăzi 53 de ani. Locuieşte în Arad, însă a copilărit în satul dintre dealurile împădurite, iar în prezent a reconstruit casa bunicilor, fiind una dintre puţinele case locuibile din sat. Radian Hotărâş spune că Labaşinţul a devenit pentru el o obsesie şi abia aşteaptă weekendul ca să meargă acolo.
„Acolo unde am făcut eu casa a fost terenul bunicilor şi casa lor. Acolo am copilărit! Când eram copil mergeam cu vacile la păscut, pe dealurile de acolo. M-a atras tot timpul şi mă atrage în continuare. E o obsesie Labaşinţul. În fiecare weekend, altădată şi peste săptămână, merg acolo. Pe perioada stării de urgenţă acolo am stat şi ne-am retras. Din 2008 am început să mergem, să reconstruim acolo. Nu ştiu, probabil că e în ADN-ul meu, simt că e o moştenire sănătoasă, frumuseţea zonei, nu ştiu exact ce mă atrage atât de mult. Bunicii mei au trăit 94 de ani amândoi, probabil că genetic sunt legat de aceste locuri. Îmi amintesc că bunicul meu avea un magazin în sat şi nu pot să uit bomboanele de lapte şi de cacao, puse în cornete de ziar. Sunt o grămadă de amintiri frumoase care mă atrag acolo”, spune arădeanul.
Radian povesteşte că bunicul său se ocupa cu creşterea albinelor, iar în zona respectivă se producea o miere de mană, o raritate printre apicultori.
„Mierea neagră, mierea de mană are cele mai multe proprietăţi. Fiind pădure de stejar, albinele fac mierea asta care este extrem de sănătoasă şi căutată în zilele noastre. Bunicul avea sute de kilograme, pe timpul lui Ceauşescu, şi nu i-o cumpăra nimeni în România. După Revoluţie au venit nişte nemţi şi când au văzut mierea asta, i-au cumpărat-o pe toată. Aerul este extraordinar acolo, foarte curat. De fiecare dată, când revenim în Arad avem impresia că miroase urât. Sunt şi foarte multe izvoare în zonă. Izvorul principal e captat de pe vremea lui Ceauşescu şi se face alimentarea în sat, noi avem apă prin cădere, dintr-un bazin făcut în deal, de zeci de mii de litri de apă. Am făcut analiza apei la un laborator specializat şi apa e mai bună şi mai sănătoasă decât toată apa care se vinde în magazine. De acolo mergea tot satul să ia apa să fiarbă fasolea, pentru că fierbea foarte repede”, povesteşte Radian Hotărâş, care spune că aşteaptă vârsta pensionării ca să se retragă la Labaşinţ.

Prima comunitate green din România

Un investitor italian a văzut potenţialul acestei zone şi fermecat de frumuseţea acestor locuri e decis să construiască aici, prima comunitate green din România. Osvaldo Martinelli a cumpărat aproape tot terenul intravilan al satului, circa 90 de hectare. Pe cea mai mare parte teren, italianul a început construcţia de locuinţe smart.
„Proiectul imobiliar e în felul următor: îţi cumperi aici 500 de metri pătraţi şi îţi faci o casă sau mai bine ţi-o fac eu. Totul construit în armonie cu natura, din materiale ecologice. Casa o plăteşti în rate, fără să ne încurcăm cu băncile, care să pună dobânzi peste dobânzi. Aşa, şi ratele vor fi mai accesibile. În cinci, şase ani se va vedea în teren mult mai bine ceea ce vorbesc eu acum. O să fie lotizat totul, vor fi făcute străzile. Important este că deja noi am început să formăm o comunitate aici, cinci locuitori, şase sau 100, în momentul în care reuşim să facem asta, atunci totul merge cu bine înainte”, crede investitorul italian.
Osvalo Martinelli spune că locuinţele vor fi smart-house, vor avea toate dotările moderne, însă vor fi în armonie perfectă cu natura şi vor fi total autonome energetic. Clienţii pe care italianul vrea să-i atragă sunt oameni care pot să muncească de acasă, din România şi din întreaga lume, dar care s-au săturat de marile oraşe şi vor să fie în mijlocul naturii.
„Aici totul e bio, e totul natural! Niciodată nu a dat nimeni cu erbicide, cu otrăvuri. Aici totul e natură, totul e de calitate. Brânză, ouă, plante, totul e bio. De exemplu, e plin de ciuperci, de leurdă. Primăvara mâncăm leurda şi la micul dejun. E plin de păducel, porumbac, plante care nu se mai prea găsesc în alte părţi. Aici timpul s-a oprit şi natura a rămas nealterată”, e de părere italianul.
De altfel, Osvaldo Martinelli, deşi are afaceri în întreaga lume, a început să petreacă tot mai mult timp la Labaşinţ. Spune că aici se simte cel mai bine şi de aceea a decis să investească o mare parte din banii câştigaţi din alte afaceri.
„Am construit resorturi turistice şi sate de vacanţă în întreaga America de Sud. Acesta e domeniul în care am activat practic o viaţă, de 30 de ani fac asta. Turism şi broker financiar internaţional! Am văzut multe locuri frumoase, dar aşa loc potrivit ca aici, unde să ai totul la dispoziţie, nu am găsit niciunde. Aici ai apa, ai natura, ai tot ce ai nevoie. Aici trăiau pe vremuri 600 de persoane care erau autonome de orice. Produceau tot ce aveau nevoie aici, local. Ăsta pentru mine e viitorul omenirii. E o provocare pe care eu vreau să o fac aici. Sunt toate premisele de reuşită, pe care le poate avea un astfel de proiect”, declară Osvaldo.
Pentru el, Labaşinţ a devenit deja a doua casă. Petrece câteva luni pe an aici, inclusiv în perioada de pandemie şi restricţii, tot aici a fost. Italianul a investit 10 milioane de euro la Labaşniţ, iar pentru viitor este dispus să mai investească atât cât e nevoie, să ducă tot proiectul la final. A deschis un complex agroturistic de lux, iar acum se concentrează pe construcţia de locuinţe, unde are deja primii clienţi, majoritate din străinătate.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea noastră de cititori:

Lasă un răspuns