Lugojeanca Teodora Vid a fost prima femeie din România care a urcat pe un vârf de 8.000m (Vârful Cho Oyu, 8.201m), dar și prima româncă în expediție pe K2. În 2007 urcă pe Vârful McKinley din Alaska (6194m), supranumit Acoperișul Norilor, cel mai friguros masiv din lume.
Thea, așa cum îi spun prietenii, s-a îndrăgostit de munte din copilărie. Ieșirile la munte cu părinții au început la vârstă fragedă.
”Amintirile mele încep cu zăpadă. Părinții m-au dus de mică la munte, a fost iarnă când m-am născut, am copilărit pe Semenic, toate iernile ni le-am petrecut la ski, de la un an, am fost mai tot timpul la munte. Pe la 15 ani profesorul de fizică ne-a dus pe munte în Retezat, am dormit într-un refugiu și am urcat pe vârf. Acolo pot să spun că am descoperit adevărata dragoste de munte, fiind prima oară pe un vârf la noi în țară. De atunci am mers în fiecare weekend pe munte cu cei de la Clubul de turism Concordia.”, povestește Teodora.
De plecat singură în cucerirea altor vârfuri s-a apucat pe la 20 de ani, după ce a terminat cu munții din România. Astfel în 2003 ajunge pe diverşi treimiari din Elveţia: Barrhorn, Mittaghorn, Egginer sau Monte Moro. În 2004 trece de 4.000m în Alpii Elveţieni: Allalin(4.027m), Alphubel(4.206m), continuă cu Dom (4.545m) și Nadelhorn (4.527m), iar în 2006 cu Mont Blanc (4.807m) şi Matterhorn (4.478m).
”Am vrut să merg mai sus de 2.500 de metri, și am găsit un vârf de peste 3.000, am urcat singură, după care am vrut să ajung la 4.000, am văzut că sunt ghețari, am făcut rost de colțari și am urcat singură și la 4.000”, povestește Thea.
Chemarea muntelui
Nu există planuri de viitor. Organizarea pentru o astfel de expediție durează cam o lună, timp în care îți pregătești echipamentul, te interesezi cum poți ajunge, până unde merge avionul, care ar fi traseul. Munții mari aparțin unor parcuri naționale. Formalitățile presupun că odată ajuns la destinație este necesară obținerea autorizației.
În ianuarie 2007, Teodora devenea prima femeie din România care a urcat pe cel mai înalt vârf al Americii de Sud, Aconcagua(6.962 m). Patru luni mai târziu, împreună cu Cristian Boboc și Ștefan Matache, pleacă în Alaska. McKinley, este cunoscut drept cel mai înalt vârf muntos din America de Nord, având o înălțime de 6.195 m. Condițiile meteo pentru ascensiune sunt printre cele mai dificile, temperaturile în timpul iernii ajungând și la -83 grade Celsius. Thea a prins doar -35 de grade. Pană atunci, rata de reușită pe vârf era de 33%.
” Nu avem peste 4 mii în Europa,așa că ne-am uitat pe harta lumii unde sunt munții mai înalți, l-am găsit pe cel mai înalt din America de Nord și am plecat.Am ajuns cu avionul pe ghețar, ne-a lăsat, am avut o sanie cu echipamentul de 50 de kg, pe care am tras-o după noi și am urcat vreo săptămână până în ultima tabără, de unde am așteptat să se facă vreme bună ca să urcăm pe vârf. În principiu 20 de zile am stat doar pe ghețar.”, explică lugojeanca.
Aproape de tragedia de pe K2
K2 a fost primul vârf din Asia. Este al doilea munte ca înălțime din lume. Are 8.611 metri și este situat la 1.500 km vest de Everest. Dacă pe Everest, cel mai înalt vârf din lume, pot ajunge și alpiniști mai puțin experimentați, K2 nu este atât de accesibil. Mult mai tehnic, cu teren înșelător și condiții meteo aspre, K2 este semnificativ mai periculos.Unu din patru alpiniști moare încercând să atingă vârful. În 2008, Thea participă la o expediție internațională, împreună cu Mircea Leuştean şi George Dijmărescu. Era singura fată. Se aflau în tabăra de bază în momentul tragediei. 11 alpinişti au murit, victime ale căderii unui bloc de gheaţă. Accidentul a avut loc în „Bottleneck”, un defileu pe care sportivii trebuie să-l străbată cu ajutorul coardelor. Este o „zonă a morţii”, dificil de parcurs din cauza lipsei de oxigen.
”În ziua în care eram și noi pe munte, noi am ajuns doar în tabăra 2, aproape până la 7.000 m, au urcat multe echipe internaționale. S-a rupt o bucată mare de gheață în momentul în care echipa trecea pe sub ea, gheața a rupt corzile fixe, cei care erau deasupra nu au mai putut coborî, au petrecut noaptea la peste 8.000 de metri unde nu prea ai șanse de supraviețuire. Noi coborâsem din tabăra 2 în cea de bază chiar în acea zi și auzeam la radio de tragedie. Nu am mai urcat apoi. Am simțit că nu e momentul. De altfel eram singurii din tabăra de bază, restul alpiniștilor erau în drum spre vârf”, își amintește Teodora.
Dacă s-a speriat? ”Pe moment”. Anul următor pleca deja Cho Oyu(Zeița turcoaz), vârf de 8.188 m din masivul Himalaya, amplasat direct pe granița dintre China și Nepal. Totuși insist. Ce o sperie?
”Plăcerea de a merge pe munte și de ajunge pe vârf, de a reuși, e mult mai mare decât orice frică ce ne-ar putea sta în cale. Suntem foarte conștienți că riscul este foarte mare, dar lași toate fricile deoparte și urmezi un drum care te duce tot mai sus”, răspunde râzând.
Mai sunt și momente dificile. Nu imposibile însă, deși dătătoarede fiori reci pentru profani.
”Pe un perete abrupt, unde știi că poți cădea, pe o creastă abruptă, unde știi că ai loc doar de un picior și poți în stânga sau dreapta să cazi 1.000 de metri, dar încerci să îți ții echilibrul și să mergi mai departe. Pe vârfurile mari prefer să merg cu cineva cu care să fiu legată în coardă și să ne putem baza unul pe altul. Într-adevăr e mai ușor. Dar, pe vârfuri mai mici, de 4 mii sau 5 mii pot urca și singură. Am destulă încredere în mine încât să fiu în ordine.”, povestește lugojeanca.
A rămas marcată de tragediile produse de cutremurul din 2015, în Nepal
A speriat-o totuși ceva. Nu a fost însă muntele, ci pământul care s-a cutremurat. Pentru că s-a mai confruntat cu o tragedie. În aprilie 2015 se afla în Nepal. Cutremurul cu magnitudinea de 7.8 grade, produs la 25 aprilie, a provocat moartea a peste 8.000 de persoane și a fost urmat de o serie de replici violente. O avalanşă puternică a cuprins Muntele Everest după cutremur. 18 alpinişti şi-au pierdut viaţa.
” Eram cu o prietenă, ajunsesem cu o zi înainte de cutremur, voiam să urcăm pe munte. Cred că este cea mai mare frică existențială, în momentul în care nu ești sigur de pământul de sub tine, nu mai poți fi sigur de nimic. Ne-am împăcat cu gândul că putem muri în fiecare zi, am înțeles că putem muri în fiecare oră!”, spune Teodora.
A ales să rămână acolo în acele momente. O treime din nepalezi au rămas fără case, au pierdut absolut totul. A rămas alături de ei câteva luni.
”10 ani de zile nepalezii ne-au dat casă, masă, ne-au oferit ospitalitate, prietenie, bucurie, ne-au dat de toate, nu mi s-a părut corect să întoarcem spatele și să ne întoarcem în țările noastre unde totul e bine și frumos. Am dormit afară o săptămână. La început a fost nevoie de mâncare. Au rămas fără nimic. A fost nevoie de orez. Am organizat un camion de saci de orez și i-am împărțit în satele cele mai apropiate, unde îi puteam transporta. După ce le-am dus de mâncare, le-am dus niște pelerine, să doarmă toată familia sub o folie. După o lună ne-am gândit că nu mai ajută folia prea mult și am căutat o modalitate simplă, provizorie, de a le face adăposturi. Am găsit tablă, am cumpărat și am împărțit la toate satele care au fost distruse.”, povestește lugojeanca.
O spune cu nonșalanță, încât un tir cu orez sau cu tablă de acoperiș sună banal. Și povestește în continuare cu zâmbetul pe buze despre nepalezi. Pentru ea ei sunt eroii. După patru ani de zile încă mai sunt oameni care trăiesc în acele adăposturi provizorii. Cinci luni pe an Thea se află în Nepal. Se întoarce cu tot felul de proiecte. A participat la distribuirea de alimente, corturi, medicamente și generatoare solare pentru curent.
”Pentru Nepal am încercat din banii mei să fac tot ce pot. Lucrez și dacă pot să fac ceva bun cu banii mei am ales să fac asta. Nepalezii sunt oameni simpli, trăiesc din agricultură. De când a început turismul acesta de vârfuri înalte au și ei de lucru, iar datorită lor, și doar datorită lor, putem urca și noi pe acele vârfuri, sălașul zeilor, cum le numesc ei”, dezvăluie Teodora.
În ultimii ani a fost ghid montan şi instructor de ski în Austria și Elveţia. În Elveția se află și acum și are cel mai frumos job cu putință.
”Lucrez la 3.200 de metri, la 5 minute de ghețar unde am cea mai frumoasă priveliște posibilă. Am grijă de o cabană și nu îmi pot imagina ceva mai frumos. Am cele mai frumoase răsărituri din lume și cele mai pașnice seri”, afirmă Thea.
Nu poate să trăiască fără munte
Ce e pentru Thea muntele? Un mod de viață. Acolo se întoarce mereu și își găsește liniștea. De acolo a văzut Tibetul și întreaga lume. A văzut curbura pământului. O senzație care trebuie trăită, trebuie simțită, nu există cuvinte pentru a exprima ce e acolo sus. E un privilegiu să fii acolo. Nu își imaginează un concediu pe o plajă exotică sau să locuiască în oraș. Muntele a învățat-o să trăiască fiecare zi, fiecare moment din plin.
”M-a învățat să fiu conștientă că ziua de mâine poate nu va veni, să dăm tot ce putem în momentul de față, am învățat de la oamenii aceia atât de simpli că poți fi mulțumit dacă ai ceva de mâncare și un acoperiș. Nu ai nevoie de nimic din lumea această materială. Să iei fiecare zi așa cum vine”, e de părerea lugojeanca.
Cel mai spectaculos moment? Primul vârf pe care a ajuns pe picioarele ei cu rucsacul în spate. Acolo sus a înțeles ce își dorește. Și că nu se oprește acolo.
”Acolo sus când s-a dat ceața la o parte și am văzut cât de sus poți să ajungi pe propriile tale picioare și că ceea ce îți dorești poți cu adevărat să reușești și cred că poți să ajungi mai departe de atât. Cred că de acolo a început, e cel mai frumos sentiment pe care poți să îl păstrez cu mine și care mă duce tot mai departe pentru că vreau mai mult, vreau să ajung mai departe”, spune Teodora.
K2 rămâne și el acolo pe mai departe. Știe că muntele o așteaptă, se poate oricând întoarce la el, o primește din nou, trebuie doar să știe când să se întoarcă. Și nu doar el. Mai sunt atâția!
”În America de Sud au mai rămas niște munți neexplorați. În Himalaya umblu deja de 10 ani, cunosc deja destul de multe locuri, dar aș vrea să cunosc toți munții din lumea asta!”. Cum faci, pui degetul pe hartă? ”Mă uit unde-s munții cei mai înalți și acolo mă duc. Când am liber, o lună de zile pot pleca în orice parte a lumii mi-aș dori. Pentru asta lucrez și pentru asta trăiesc, ca să văd lumea asta mare și frumoasă și să mă bucur de ea și de munte în fiecare zi!”, afirmă Teodora.
În mitologia greacă, Thea era zeița luminii și mama soarelui, a lunii și a zorilor de zi. Nu am apucat să o mai întreb pe Thea dacă i s-a spus așa pentru toate astea sau dacă așa s-a nimerit. Dar cred că nimic altceva nu i se potrivea mai frumos!
